Art. 6. - În cadrul acestei scheme nu se acordă sprijin financiar pentru următoarele sectoare: - Ordinul 860/2021 privind aprobarea Schemei de ajutor de stat pentru realizarea de investiţii în infrastructura energetică în scopul preluării energiei produse din resurse regenerabile în condiţii de siguranţă a SEN, precum şi implementarea sistemelor de măsurare inteligentă a energiei electrice la consumatorii casnici, aferentă obiectivului specific 6.1 - Creşterea producţiei de energie din resurse regenerabile mai puţin exploatate (biomasă, biogaz, geotermal), sectorul distribuţie, şi obiectivului specific 6.3 - Reducerea consumului mediu de energie electrică la nivelul locuinţelor, finanţată din axa prioritară 6 Promovarea energiei curate şi eficienţei energetice în vederea susţinerii unei economii cu emisii scăzute de carbon şi din fondurile REACT-EU, după caz, din cadrul Programului operaţional Infrastructură mare (POIM 2014-2020)
M.Of. 823
În vigoare Versiune de la: 18 Octombrie 2021