Art. 11. - Proiectul trebuie să vizeze una dintre acţiunile: - Ordinul 860/2021 privind aprobarea Schemei de ajutor de stat pentru realizarea de investiţii în infrastructura energetică în scopul preluării energiei produse din resurse regenerabile în condiţii de siguranţă a SEN, precum şi implementarea sistemelor de măsurare inteligentă a energiei electrice la consumatorii casnici, aferentă obiectivului specific 6.1 - Creşterea producţiei de energie din resurse regenerabile mai puţin exploatate (biomasă, biogaz, geotermal), sectorul distribuţie, şi obiectivului specific 6.3 - Reducerea consumului mediu de energie electrică la nivelul locuinţelor, finanţată din axa prioritară 6 Promovarea energiei curate şi eficienţei energetice în vederea susţinerii unei economii cu emisii scăzute de carbon şi din fondurile REACT-EU, după caz, din cadrul Programului operaţional Infrastructură mare (POIM 2014-2020)

M.Of. 823

În vigoare
Versiune de la: 18 Octombrie 2021
Art. 11
(1)Proiectul este implementat pe teritoriul României, în regiunile de dezvoltare: Vest, Nord-Vest, Nord-Est, Sud-Est, Sud, Sud-Vest, Centru.
(2)Proiectul trebuie să vizeze una dintre acţiunile:
a)sprijinirea investiţiilor în infrastructură energetică pentru extinderea şi modernizarea reţelelor de distribuţie a energiei electrice, în scopul preluării energiei produse din resurse regenerabile în condiţii de siguranţă a funcţionării SEN;
b)implementarea distribuţiei inteligente într-o zonă omogenă de consumatori casnici de energie electrică (proiecte demonstrative la nivelul regiunilor acoperite de operatorii de distribuţie concesionari).
(3)Infrastructura energetică finanţată cu ajutor de stat în cadrul schemei este supusă în integralitate reglementării tarifelor şi accesului în conformitate cu legislaţia referitoare la piaţa internă a energiei.
(4)Proiectul pentru care se solicită finanţare nu a mai beneficiat de finanţare din fonduri publice, în ultimii 5 ani înainte de data depunerii cererii de finanţare, cu excepţia studiilor preliminare (studiul de prefezabilitate, analiza geotopografică, studiu de fezabilitate, proiect tehnic, detalii de execuţie).
(5)Proiectul face dovada "efectului stimulativ" şi respectă principiul "demarării lucrărilor", aşa cum acestea sunt definite la art. 7 lit. a) şi b).
(6)Proiectul îndeplineşte şi alte condiţii specificate în ghidurile solicitantului aferente măsurilor sprijinite, care nu aduc atingere prevederilor în materie de ajutor de stat.