Art. 3. - Ordinul 814/2008 privind aprobarea regulamentelor de organizare şi funcţionare ale comisiilor de experţi de la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru anumite boli cronice, respectiv anumite DCI-uri prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 720/2008

M.Of. 817

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 19 Mai 2010
Art. 3
(1)Comisiile de experti se întrunesc la sediul CNAS sau într-o alta locatie, la propunerea membrilor acestora, cu acordul presedintelui CNAS.
(2)Persoanele din componenta comisiilor de experti beneficiaza de o indemnizatie lunara de 10% din indemnizatia presedintelui CNAS, care se acorda proportional cu numarul de participari efective la sedinte.
(3)În situatia în care un membru se retrage în timpul sedintei, acesta nu beneficiaza de indemnizatie.
(4)Cheltuielile reprezentând plata indemnizatiei lunare de 10% din indemnizatia presedintelui CNAS se suporta din bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate, pe baza situatiei privind participarea nominala a membrilor comisiei de experti la sedintele desfasurate conform regulamentului de organizare si functionare, în fiecare luna. Membrii comisiilor de experti vor depune la Directia financiar-contabilitate si salarizare, pâna la data de 5 a lunii urmatoare numirii, codul IBAN al contului în care se va achita indemnizatia, denumirea bancii la care este deschis contul si codul numeric personal.
(5)Situatia prezentei membrilor comisiei de experti, certificata prin semnatura presedintelui acesteia si cu avizul presedintelui CNAS, este depusa la Directia financiar-contabilitate si salarizare din cadrul Directiei generale economice a CNAS, lunar, pâna la data de 5 a lunii curente, pentru luna precedenta.
(6)Cheltuielile de deplasare ale membrilor comisiilor de experti din si în alte localitati, ocazionate de participarea la sedintele comisiilor de experti, sunt suportate de CNAS, cu respectarea prevederilor Hotarârii Guvernului nr. 1.860/2006 privind drepturile si obligatiile personalului autoritatilor si institutiilor publice pe perioada delegarii si detasarii în alta localitate, precum si în cazul deplasarii, în cadrul localitatii, în interesul serviciului, în baza unui referat aprobat de presedintele CNAS.
(7)Specialistii invitati la lucrarile comisiilor de experti nu beneficiaza de indemnizatie si de decontarea cheltuielilor de deplasare.