Secţiunea 1 - Elemente care atestă rezidenţa fiscală în România, potrivit Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal , cu modificările şi completările ulterioare, precum şi alte elemente care sunt luate în considerare la stabilirea rezidenţei fiscale - Ordinul 74/2012 pentru reglementarea unor aspecte privind rezidenţa fiscală în România a persoanelor fizice
M.Of. 73
Ieşit din vigoare Versiune de la: 30 Ianuarie 2012
SECŢIUNEA 1:Elemente care atestă rezidenţa fiscală în România, potrivit Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi alte elemente care sunt luate în considerare la stabilirea rezidenţei fiscale
Art. 8
(1)Principalele elemente care vor fi luate în considerare pentru stabilirea rezidenţei fiscale în România a unei persoane fizice care soseşte în România sunt următoarele:
a)domiciliul în România;
b)locuinţa permanentă din România a persoanei fizice, locuinţă care poate fi In proprietate sau închiriată, dar care rămâne oricând la dispoziţia acestuia şi a familiei sale;
c)centrul intereselor vitale amplasat în România;
d)persoana fizică este prezentă în România pentru o perioadă sau mai multe perioade ce depăşesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, care se încheie în anul calendaristic vizat.
(2)Pot exista şi alte elemente care sunt luate în considerare la stabilirea rezidenţei fiscale în România sau în statul străin, dar numai împreună cu elementele menţionate la alin. (1): autovehicul înregistrat în România/statul străin; permis de conducere emis de autoritatea competentă din România/statul străin; paşaport emis de autoritatea competentă din România/statul străin; persoana este asigurată la sistemul asigurărilor sociale din România/statul străin în toată perioada în care stă în străinătate/România; persoana este asigurată la sistemul asigurărilor sociale de sănătate din România/statul străin în toată perioada în care stă în străinătate/România.
Art. 9
(1)Dacă o persoană fizică nerezidentă nu face dovada rezidenţei într-un stat cu care România are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri sau este rezident al unui stat cu care România nu are încheiată convenţie şi îndeplineşte condiţiile de rezidenţă prevăzute la art. 7 alin. (1) pct. 23 lit. b) sau c) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Codul fiscal, se va considera că este rezident fiscal în statul român.
(2)Persoana fizică menţionată la alin. (1), potrivit art. 40 alin. (2) din Codul fiscal, va fi supusă impozitului pe venit pentru venitul obţinut din orice sursă, atât din România, cât şi din afara României, începând cu data de 1 ianuarie a anului calendaristic următor anului în care aceasta devine rezident fiscal în România.
(3)Persoanei fizice care are în România obligaţie fiscală integrală i se eliberează la cerere certificatul de rezidenţă fiscală, potrivit pct. 14 din normele de aplicare a titlului V din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare. În cazul obligaţiei fiscale integrale, persoana fizică rezidentă este supusă impozitului pe venit pentru veniturile obţinute din orice sursă, atât din România, cât şi din afara României, într-un an fiscal.