Art. i. - Anexa nr. 2 "Instrucţiuni de completare a documentului administrativ în format electronic (e-DA) şi a documentului administrativ simplificat electronic (e-DAS) utilizând aplicaţia EMCS-RO-Mişcări de control al mişcărilor cu produse accizabile" se modifică şi se completează după cum urmează: - Ordinul 679/2024 pentru modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Vamale Române nr. 195/2023 pentru aprobarea modelului documentului administrativ simplificat electronic, a instrucţiunilor de completare a documentului administrativ în format electronic şi a documentului administrativ simplificat electronic utilizând aplicaţia EMCS-RO-Mişcări de control al mişcărilor cu produse accizabile

M.Of. 199

În vigoare
Versiune de la: 11 Martie 2024
Art. I
Ordinul preşedintelui Autorităţii Vamale Române nr. 195/2023 pentru aprobarea modelului documentului administrativ simplificat electronic, a instrucţiunilor de completare a documentului administrativ în format electronic şi a documentului administrativ simplificat electronic utilizând aplicaţia EMCS-RO-Mişcări de control al mişcărilor cu produse accizabile, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 13 februarie 2023, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.Anexa nr. 1 "Modelul documentului administrativ simplificat electronic" se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul ordin.
2.Anexa nr. 2 "Instrucţiuni de completare a documentului administrativ în format electronic (e-DA) şi a documentului administrativ simplificat electronic (e-DAS) utilizând aplicaţia EMCS-RO-Mişcări de control al mişcărilor cu produse accizabile" se modifică şi se completează după cum urmează:
a)La punctul 1, abrevierea ECS-RO, având semnificaţia "Aplicaţia naţională de control al exportului", se modifică şi se înlocuieşte cu abrevierea AES-RO, având semnificaţia "Sistemul automat de export".
b)La punctul 17, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (3), cu următorul cuprins:
"(3) Un e-DA nu poate fi inclus în mai multe declaraţii de export. Mai multe e-DA pot fi incluse în aceeaşi declaraţie de export."
c)Punctul 63 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"63. _
(1) În cazul emiterii unui e-DA cu destinaţia export, autoritatea competentă de expediere înaintează documentul administrativ electronic autorităţii din statul membru în care este depusă declaraţia de export, dacă statul membru în cauză este altul decât statul membru de expediţie, respectiv biroului vamal din România unde este depusă declaraţia vamală de export, denumit în continuare birou vamal de export. E-DA este primul document prezentat pentru validare, urmat de efectuarea formalităţilor vamale de export, prin intermediul aplicaţiei AES-RO. Verificarea încrucişată a datelor din e-DA şi proiectul declaraţiei vamale de export se fac prin intermediul AES-RO.
(2) Aplicaţia AES-RO verifică dacă datele din documentul administrativ electronic corespund celor din declaraţia de export, respectiv din notificarea de prezentare în contextul autorizaţiei de depunere a unei declaraţii vamale sub forma unei înscrieri în evidenţele declarantului. Verificarea încrucişată presupune ca pentru fiecare e-DA din mesajul primit de la BV de export să existe un articol în declaraţia vamală de export, respectiv în notificarea de prezentare care corespunde aceluiaşi ARC (ca cel din e-DA respectiv) şi aceleiaşi înregistrări unice a corpului de date.
(3) În cazul în care există neconcordanţe între documentul administrativ electronic şi declaraţia de export sau notificarea de prezentare, după caz, care nu pot fi remediate prin modificarea declaraţiei vamale de export sau notificării de prezentare, după caz, aplicaţia AES-RO transmite un mesaj prin care înştiinţează despre acestea autorităţile competente de expediţie prin intermediul sistemului informatizat.
(4) În cazul în care mărfurile nu mai urmează să fie scoase de pe teritoriul vamal al Uniunii, biroul vamal de export trimite o notificare în acest sens biroului vamal de expediţie prin intermediul sistemului informatizat de îndată ce ia cunoştinţă de faptul că mărfurile nu vor mai fi scoase de pe teritoriul vamal al Uniunii. Biroul vamal de expediţie transmite de îndată notificarea expeditorului. La primirea notificării, expeditorul are obligaţia de a transmite o schimbare de destinaţie."
d)Punctele 64, 65 şi 66 se abrogă.
e)Punctele 75 şi 76 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"75. După primirea mesajului privind acordarea liberului de vamă la export, aplicaţia EMCS-RO-Mişcări aşteaptă rezultatele de ieşire pentru a confirma părăsirea teritoriului Uniunii Europene prin intermediul AES-RO sau întreruperea mişcării comandată de autoritatea vamală, atunci când mişcarea nu mai poate continua. În cazul în care rezultatele nu sunt satisfăcătoare, iar SM de export este altul decât SM de expediţie, autoritatea vamală de export va crea o cerere de închidere manuală a mişcării.
76. Din momentul în care liberul de vamă la export este comunicat, aplicaţia EMCS-RO-Mişcări suspendă operaţiunile sale, iar monitorizarea mişcării se efectuează prin aplicaţia AES-RO până la primirea rezultatelor controlului de la BV de ieşire. Aplicaţia EMCS-RO-Mişcări validează şi procesează informaţiile primite din aplicaţia AES-RO privind operaţiunea de export şi generează raportul de export."
f)Punctele 79, 80 şi 81 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"79. Dacă o mişcare a fost iniţiată utilizând e-DA emis în procedură de rezervă, în declaraţia vamală de export va fi menţionat ARC-ul alocat în procedură de rezervă. La primirea rezultatelor controlului la ieşire de la BV unde produsele părăsesc teritoriul Uniunii Europene, e-DA va fi închis manual în aplicaţia EMCS-RO-Mişcări, la BV de export, în baza rezultatelor verificării la ieşire de la BV pe unde produsele părăsesc teritoriul vamal al Uniunii Europene.
80. Dacă o mişcare este iniţiată utilizând procedura de rezervă în aplicaţia AES-RO, e-DA va fi închis manual în aplicaţia EMCS-RO-Mişcări, la BV de export, în baza rezultatelor verificării la ieşire de la BV pe unde produsele părăsesc teritoriul vamal al Uniunii Europene.
81. Dacă legătura informatică între aplicaţia EMCS-RO-Mişcări şi AES-RO nu funcţionează, lucrătorul vamal de la BV de export creează un mesaj de închidere manuală a mişcării, după verificarea informaţiilor în baza documentelor alternative disponibile."
g)Anexa se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezentul ordin.