Art. 2. - Ordinul 678/2002 pentru aprobarea Instructiunilor privind examinarea medicala si psihologica a personalului din transporturi cu responsabilitati in siguranta circulatiei si a navigatiei, precum si organizarea, functionarea si componenta comisiilor medicale si psihologice de siguranta circulatiei

M.Of. 846

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 25 Noiembrie 2002
Art. 2
(1)Prezentul ordin este obligatoriu pentru toate persoanele juridice al căror personal are responsabilităţi în siguranţa circulaţiei şi a navigaţiei, precum şi pentru persoanele fizice care prin activitatea lor au responsabilităţi în siguranţa circulaţiei şi a navigaţiei.
(2)Prevederile prezentului ordin vor fi respectate de toate instituţiile publice, companiile naţionale, societăţile naţionale, societăţile comerciale, regiile autonome din subordinea sau de sub autoritatea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, precum şi de cele care obţin licenţa de transport de la autorităţile subordonate şi de sub autoritatea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei.