Art. 3. - Art. 3: Solicitarea eliberării CAF - Ordinul 564/2015 pentru modificarea şi completarea Ordinului viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, nr. 664/2012 privind autorizarea şi/sau înregistrarea entităţilor care desfăşoară activităţi de schimb valutar pe teritoriul României, altele decât cele care fac obiectul supravegherii Băncii Naţionale a României

M.Of. 342

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 19 Mai 2015
Art. 3: Solicitarea eliberării CAF
(1)După analiza solicitărilor de obţinere a autorizaţiei pentru activităţi de schimb valutar, care au fost depuse la registratura MFP, cu cel puţin 10 (zece) zile lucrătoare înainte de data şedinţei Comisiei de autorizare a activităţii de schimb valutar şi pentru care documentaţiile sunt complete, în termen de o zi, titularul lucrării solicită persoanei desemnate din cadrul direcţiei de specialitate sau înlocuitorului acesteia să solicite organelor fiscale CAF-ul pentru contribuabilul care solicită acordarea autorizaţiei.
(2)Pentru solicitarea CAF-ului, persoana desemnată în acest scop, denumită în continuare expeditor, accesează portalul Intranet MFP, macheta "Cerere de eliberare a CAF", completând-o cu următoarele informaţii:
a)denumirea direcţiei de specialitate: "Direcţia generală management al domeniilor reglementate specific";
b)motivul solicitării: "autorizare pentru activităţi de schimb valutar";
c)codul de identificare fiscală [CIF] al contribuabilului pentru care se solicită CAF-ul;
d)denumirea/numele şi prenumele contribuabilului pentru care se solicită CAF-ul;
e)numărul şi data de înregistrare la MFP a cererii de autorizare a contribuabilului;
f)temeiul legal în baza căruia se solicită CAF-ul;
g)adresa de poştă electronică a contribuabilului pentru care se solicită CAF-ul, pentru expedierea CAF-ului;
h)adresa de poştă electronică a expeditorului, pentru primirea CAF-ului de la organul fiscal;
i)numele şi prenumele expeditorului, funcţia şi denumirea postului.
(3)Informaţiile completate în machetă sunt direcţionate automat de către sistemul informatic prin poşta electronică internă către organul fiscal, ca mesaj cu subiectul "Cerere de eliberare a CAF pentru (CIF)", conform anexei A.
(4)Mesajul este direcţionat conform datelor de arondare fiscală a contribuabililor existente în baza de date CIF.