Art. 4. - Ordinul 489/2020 privind aprobarea modului de administrare, finanţare şi implementare a acţiunilor prioritare pentru monitorizarea, tratamentul şi îngrijirea pacienţilor critici, cu infecţii emergente şi reemergente (AP-IE/RE)

M.Of. 264

În vigoare
Versiune de la: 1 Iulie 2025
Art. 4
(1)CL-IE/RE este coordonatorul naţional al AP-IE/RE din punct de vedere ştiinţific şi metodologic, iar Serviciul medicină de urgenţă reprezintă structura centrală a Ministerului Sănătăţii responsabilă cu coordonarea administrativă a acestei acţiuni.
(2)La nivelul spitalului derularea şi monitorizarea AP-IE/RE se realizează de către un coordonator desemnat de către managerul spitalului sub condiţia confirmării acestuia de către CL-IE/RE; acesta poate fi şeful de secţie sau un alt medic din cadrul structurii care derulează AP-IE/RE.
(3)Numele şi datele de contact ale coordonatorului - număr telefon fix, număr telefon mobil, fax, e-mail, adresa poştală a spitalului şi a secţiei în cazul în care acestea diferă - vor fi comunicate Serviciului medicină de urgenţă din Ministerul Sănătăţii.
(4)Atunci când derularea AP-IE/RE într-un spital se realizează prin mai multe structuri de boli infecţioase, managerul unităţii sanitare care implementează AP-IE/RE repartizează fondurile alocate fiecărei structuri la propunerea coordonatorului.