Ordinul 455/2010 pentru constituirea comisiilor de abilitare a serviciilor externe de prevenire şi protecţie şi de avizare a documentaţiilor cu caracter tehnic de informare şi instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă din cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă

M.Of. 411

În vigoare
Versiune de la: 31 Mai 2022
Ordinul 455/2010 pentru constituirea comisiilor de abilitare a serviciilor externe de prevenire şi protecţie şi de avizare a documentaţiilor cu caracter tehnic de informare şi instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă din cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă
Dată act: 14-iun-2010
Emitent: Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale
Având în vedere:
- art. 51 alin. (2) din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006;
- art. 36 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.425/2006;
- art. 3 alin. (1) lit. C.e) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Muncii, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.377/2009, cu modificările ulterioare,
în baza art. 12 din Hotărârea Guvernului nr. 11/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale emite următorul ordin:
Art. 1
Prezentul ordin stabileşte modul de constituire a comisiilor de abilitare a serviciilor externe de prevenire şi protecţie şi de avizare a documentaţiilor cu caracter tehnic de informare şi instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă din cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă, denumite în continuare comisii de abilitare şi avizare teritoriale.
Art. 2
Comisiile de abilitare şi avizare teritoriale au următoarea componenţă:
- reprezentantul conducerii din cadrul inspectoratului teritorial de muncă - preşedinte;
- reprezentantul agenţiei judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv al Agenţiei pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti, din cadrul comisiei de autorizare judeţene sau a municipiului Bucureşti, înfiinţată de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale potrivit art. 22 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- reprezentantul teritorial al asigurătorului pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

Art. 3
(1)În prima şedinţă, comisiile de abilitare şi avizare teritoriale au obligaţia de a elabora şi de a aproba regulamentul de funcţionare propriu, elaborat pe baza regulamentului-cadru prevăzut în anexa nr. 1.
(2)Comisiile de abilitare şi avizare teritoriale întocmesc, la fiecare întrunire, un raport al şedinţei, în conformitate cu modelul prevăzut în anexa nr. 2, şi îl transmit la Inspecţia Muncii în format electronic, în termen de 5 zile de la data întrunirii.
Art. 4
(1)Secretariatul comisiei de abilitare şi avizare teritoriale este asigurat de personal din cadrul inspectoratului teritorial de muncă.
(2)Secretariatul comisiei de abilitare şi avizare teritoriale este numit prin decizie de reprezentatul conducerii inspectoratului teritorial de muncă.
Art. 5
Secretariatul comisiei de abilitare şi avizare teritoriale are următoarele limite de competenţă:
1.ţine evidenţa solicitanţilor care depun dosare de abilitare şi/sau avizare;
2.analizează dacă dosarele sunt complete, conform prevederilor art. 37, respectiv art. 187 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.425/2006;
3.restituie prin poştă, cu confirmare de primire, dosarele incomplete şi/sau respinse de comisie, însoţite de motivaţia restituirii, conform legii;
4.propune membrilor comisiei data întrunirii pentru analiza solicitărilor;
5.afişează la sediul inspectoratului teritorial de muncă, cu cel puţin o lună de zile înainte, data întrunirii comisiei;
6.emite certificatele de abilitare şi/sau avizele, conform deciziilor luate de comisie, potrivit prevederilor prezentului ordin;
7.transmite, în termenele şi condiţiile prevăzute la art. 39, respectiv la art. 188 din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.425/2006, certificatele de abilitare şi/sau avizele emise de comisie;
8.participă la întrunirile comisiei şi întocmeşte procesul-verbal de şedinţă;
9.răspunde pentru corectitudinea întocmirii documentelor şi pentru gestionarea acestora.
Art. 6
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 7
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei nr. 754/2006 pentru constituirea comisiilor de abilitare a serviciilor externe de prevenire şi protecţie şi de avizare a documentaţiilor cu caracter tehnic de informare şi instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 31 octombrie 2006, cu modificările ulterioare.
Art. 8
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,

Mihai Constantin Şeitan

ANEXA Nr. 1:REGULAMENT-CADRU
Art. 1
Prezentul regulament stabileşte componenţa şi regulile generale după care funcţionează Comisia de abilitare a serviciilor externe de prevenire şi protecţie şi de avizare a documentaţiilor cu caracter tehnic de informare şi instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă din cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă, denumită în continuare comisia de abilitare şi avizare teritorială, constituită în baza Hotărârii Guvernului nr. 1.425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006.
Art. 2
Componenţa comisiei de abilitare şi avizare teritoriale este următoarea:

Funcţia

Numele şi prenumele

Instituţia

Preşedinte

Inspectoratul teritorial de muncă

Membri

Comisia de autorizare judeţeană sau a municipiului Bucureşti, înfiinţată de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale potrivit art. 22 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin reprezentantul agenţiei judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv al Agenţiei pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti

Casa judeţeană de pensii - structura asigurătorului

Secretar

Inspectoratul teritorial de muncă

Art. 3
Preşedintele comisiei de abilitare şi avizare teritoriale este reprezentantul conducerii din cadrul inspectoratului teritorial de muncă.
Art. 4
Secretarul comisiei de abilitare şi avizare teritoriale este numit prin decizie a reprezentantului conducerii inspectoratului teritorial de muncă.
Art. 5
(1)Comisia de abilitare şi avizare teritorială îşi desfăşoară lucrările numai în prezenţa tuturor membrilor.
(2)Deciziile comisiei de abilitare şi avizare teritoriale se iau prin vot majoritar. Deciziile acesteia sunt puse în aplicare de către preşedinte.
(3)Preşedintele comisiei are drept de vot.
(4)Secretarul comisiei nu are drept de vot.
Art. 6
(1)Comisia de abilitare şi avizare teritorială se întruneşte ori de câte ori este solicitată, dar nu mai puţin de o dată pe trimestru, data întrunirii fiind convenită prin acord între membri şi preşedinte.
(2)Data întrunirii se afişează la sediul inspectoratelor teritoriale de muncă, precum şi pe pagina de internet a acestora.
(3)Secretarul comisiei participă la întruniri.
Art. 7
(1)Lucrările comisiei de abilitare şi avizare teritoriale vor fi consemnate într-un proces-verbal de şedinţă, în care se va preciza votul acordat de fiecare membru.
(2)Procesul-verbal de şedinţă este întocmit de secretar.
Art. 8
Preşedintele comisiei de abilitare şi avizare teritoriale are următoarele atribuţii:
a)asigură conducerea comisiei în intervalul dintre şedinţe;
b)convoacă şedinţele comisiei şi propune ordinea de zi;
c)conduce şedinţele comisiei şi moderează discuţiile, dând cuvântul participanţilor în ordinea înscrierilor, sintetizează şi supune la vot hotărârile, comunicând rezultatele votului;
d)răspunde de îndeplinirea hotărârilor luate de plenul comisiei şi dispune luarea măsurilor necesare în acest sens de către secretar;
e)poate dispune controlul activităţii secretarului;
f)îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite în sarcina sa de plenul comisiei.
Art. 9
Preşedintele semnează certificatele de abilitare pentru servicii externe de prevenire şi protecţie, avizele/deciziile de respingere a documentaţiilor cu caracter tehnic de informare şi instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă emise ca urmare a hotărârilor comisiei de abilitare şi avizare teritoriale, rapoartele şi hotărârile comisiei pentru reglementarea unor măsuri cu caracter administrativ, precum şi alte documente rezultate din exercitarea atribuţiilor sale.
Art. 10
(1)Lista serviciilor externe de prevenire şi protecţie abilitate, precum şi lista solicitanţilor care au obţinut avizarea documentaţiilor cu caracter tehnic de informare şi instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă se vor transmite la Inspecţia Muncii în format electronic, pentru crearea unei baze de date la nivel naţional.
(2)Listele prevăzute la alin. (1) vor fi publicate pe pagina de internet a Inspecţiei Muncii.
ANEXA Nr. 2:
Comisia de abilitare a serviciilor externe de prevenire şi protecţie şi de avizare a documentaţiilor cu caracter tehnic de

informare şi instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
RAPORT
În şedinţa din data ............... au fost supuse analizei dosarele următoarelor persoane, prin care se solicită:
A)abilitarea ca serviciu extern de prevenire şi protecţie:
1..........................................................
2..........................................................
3..........................................................
4..........................................................
5..........................................................
În urma analizei, membrii comisiei au decis:
1.emiterea certificatelor de abilitare pentru următorii titulari:

Nr. crt.

Titularul, adresa, CUI, nr. de înregistrare în registrul comerţului

Certificatul de abilitare nr. /data

Personalul din cadrul serviciului extern

    
   

Numele şi prenumele

Codul numeric personal

Funcţia

Nivelul de pregătire

Cursul/furnizorul

        
2.respingerea solicitării de abilitare pentru:

Nr. crt.

Titularul, adresa, CUI, nr. de înregistrare în registrul comerţului

Motivul

   
B)avizarea documentaţiei cu caracter tehnic de informare şi instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă realizate:
1.........................................................
2........................................................
3..........................................................
4..........................................................
5..........................................................
În urma analizei, membrii comisiei au decis:
1.emiterea avizelor pentru următoarele documentaţii:

Nr. crt.

Titularul, adresa, CUI, nr. de înregistrare în registrul comerţului

Avizul nr. /data

Tipul documentaţiei

Titlul documentaţiei

     
2.emiterea următoarelor decizii de respingere:

Nr. crt.

Titularul, adresa, CUI, nr. de înregistrare în registrul comerţului

Decizia nr. /data

Tipul documentaţiei

Titlul documentaţiei

Motivul

      
Preşedinte,
.................
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 411 din data de 21 iunie 2010