Art. 2. - Conţinutul mandatului prevăzut la alin. (1) va cuprinde, în principal, dar fără a se limita la acestea, următoarele atribuţii: - Ordinul 363/2003 privind instituirea procedurii de administrare specială la Societatea Comercială ''Sere'' - S.A. Braşov, judeţul Braşov

M.Of. 391

În vigoare
Versiune de la: 6 Iunie 2003
Art. 2
(1)Pe durata administrării speciale, în perioada privatizării administratorul special are atribuţiile stabilite prin mandatul special acordat de Directorul general al Agenţiei Domeniilor Statului.
(2)Conţinutul mandatului prevăzut la alin. (1) va cuprinde, în principal, dar fără a se limita la acestea, următoarele atribuţii:
a)luarea unor măsuri de administrare şi gestionare a societăţii comerciale, cu accent pe păstrarea integrităţii patrimoniului actual, respectiv:
- situaţia economico-financiară şi gradul global de îndeplinire a principalilor indicatori, obiective şi criterii de performanţă, angajaţi de directorul general în cadrul contractului de performanţă încheiat în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2001;
- situaţia detaliată a mijloacelor fixe de tipul: clădiri, terenuri etc., inclusiv eventualele sarcini care grevează asupra acestora;
- situaţia datoriilor totale ale societăţii comerciale, precum şi a arieratelor înregistrate până la 31 decembrie 2002, ordonate pe creditori, pe debitorul principal, majorări şi penalităţi;
- situaţia creanţelor totale ale societăţii, precum şi a creanţelor restante, ordonate pe debitori;
- situaţia litigiilor comerciale, patrimoniale şi de altă natură, precum şi stadiul fiecărui proces;
- lista eventualelor revendicări de active înregistrate la societatea comercială şi măsurile ce au fost întreprinse până la instituirea administrării speciale;
- orice alte situaţii, documentaţii sau informaţii necesare formării unei opinii complete asupra agentului economic şi a situaţiei sale economico-financiare şi juridice;
b)notificarea tuturor creditorilor bugetari, în sensul instituirii procedurii de administrare specială în perioada de privatizare, în vederea neînceperii de către aceştia a oricăror măsuri de executare silită împotriva societăţii comerciale;
c)solicitarea organelor teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, pentru bugetul de stat, şi ale celorlalte ministere şi instituţii, pentru bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, precum şi ale autorităţilor administraţiei publice locale, pentru bugetele locale, de a elibera certificatele de obligaţii bugetare necesare acordării facilităţilor prevăzute de Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi completările ulterioare;
d)solicitarea furnizorilor de servicii pentru întocmirea graficelor de reeşalonare a datoriilor restante, respectarea acestora şi efectuarea plăţilor facturilor curente;
e)respectarea disciplinei economico-financiare prin luarea unor măsuri pentru întărirea acesteia.