Nou Art. i. - La articolul 5 alineatul (1), literele a), c) şi g) se modifică şi vor avea următorul cuprins: - Ordinul 3206/2025 pentru modificarea şi completarea Ghidului de finanţare a Programului privind protecţia speciilor de faună sălbatică, prin instalarea de echipamente şi/sau dispozitive de tipul gardurilor electrice ori a altor mijloace asemănătoare permise de lege, în vederea diminuării conflictelor şi reducerii pagubelor cauzate de animale sălbatice, aprobat prin Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 827/2023
M.Of. 1152
În vigoare Versiune de la: 11 Decembrie 2025
Art. I
Ghidul de finanţare a Programului privind protecţia speciilor de faună sălbatică, prin instalarea de echipamente şi/sau dispozitive de tipul gardurilor electrice ori a altor mijloace asemănătoare permise de lege, în vederea diminuării conflictelor şi reducerii pagubelor cauzate de animale sălbatice, aprobat prin Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 827/2023, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 275 din 3 aprilie 2023, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.La articolul 5 alineatul (1), literele a), c) şi g) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"a) beneficiar - solicitantul persoană fizică pentru care a fost aprobată cererea de finanţare şi solicitantul persoană juridică care a încheiat contractul de finanţare cu AFM;
..............................................................................................
c) cerere de decontare - solicitarea beneficiarului persoană juridică adresată AFM, în baza căreia se face plata sumelor acordate cu titlu de finanţare, al cărei formular este prevăzut în anexa nr. 2 la contractul de finanţare;
..............................................................................................
g) contract de finanţare - contractul încheiat între AFM şi persoana juridică, beneficiarul finanţării din Fondul pentru mediu, conform anexei nr. 2 la prezentul ghid; "
2.La articolul 11 alineatul (1), litera g) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"g) încheierea contractelor de finanţare cu persoanele juridice;"
3.La articolul 19, titlul şi alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"Art. 19: Perfectarea contractului de finanţare cu persoanele juridice şi acordarea finanţării
(1) AFM transmite solicitanţilor aprobaţi, persoane juridice, contractul de finanţare în vederea semnării.
(2) În termen de 15 zile de la primirea contractului de finanţare, solicitanţii persoane juridice îl vor semna şi îl vor transmite la AFM."
4.La articolul 19, după alineatul (11) se introduc două noi alineate, alin. (12) şi (13), cu următorul cuprins:
"(12) Finanţarea proiectelor solicitanţilor persoane fizice se realizează în baza aprobării Comitetului de avizare, conform art. 16 alin. (4), în condiţiile prezentului ghid.
(13) Hotărârea Comitetului de avizare de aprobare a finanţării proiectului reprezintă actul prin care se acordă finanţarea, fără a mai fi necesară încheierea unui contract între AFM şi solicitantul persoană fizică. "
5.Articolul 20 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 20: Implementarea proiectului
(1) Implementarea proiectului se realizează în termen de cel mult 24 de luni de la semnarea contractului de finanţare, în cazul persoanelor juridice, şi în termen de cel mult 24 de luni de la data aprobării finanţării de către Comitetul de avizare, în cazul persoanelor fizice.
(2) La solicitarea justificată a beneficiarului, durata de implementare a proiectului poate fi prelungită cu maximum 12 luni.
(3) În durata de implementare a proiectului persoanele juridice pot depune o singură cerere de acordare avans şi două cereri de decontare.
(4) Pentru beneficiarii persoane fizice, procedura cuprinzând modul de transmitere a documentelor justificative, precum şi alte instrucţiuni necesare pentru desfăşurarea procesului de decontare se elaborează la nivelul AFM şi se aprobă prin dispoziţie a preşedintelui."
6.La capitolul III, titlul secţiunii a 5-a se modifică şi va avea următorul cuprins:
"SECŢIUNEA 5: Mecanismul de decontare pentru persoanele juridice"
7.În anexa nr. 2 la ghid, la articolul 3, punctul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"4. La solicitarea justificată a beneficiarului, durata de implementare a proiectului poate fi prelungită cu maximum 12 luni."