Ordinul 287/2005 privind aprobarea Normei de metrologie legală NML 008-05 ''Aparate de cântărit cu funcţionare automată''

M.Of. 1102 bis

În vigoare
Versiune de la: 6 Aprilie 2015
Ordinul 287/2005 privind aprobarea Normei de metrologie legală NML 008-05 ''Aparate de cântărit cu funcţionare automată''
Dată act: 23-nov-2005
Emitent: Biroul roman de Metrologie Legala
În temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 20/1992 privind activitatea de metrologie, aprobată şi modificată prin Legea nr. 11/1994, cu modificările ulterioare,
în baza Hotărârii Guvernului nr. 193/2002 privind organizarea şi funcţionarea Biroului Român de Metrologie Legală, cu modificările ulterioare,
directorul general al Biroului Român de Metrologie Legală emite următorul ordin:
Art. 1
Se aprobă Norma de metrologie legală NML 008-05 "Aparate de cântărit cu funcţionare automată", cuprinsă în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2
Prezenta normă înlocuieşte Norma de metrologie legală NML 3-08-97 "Dozatoare gravimetrice cu funcţionare automată" şi Norma tehnică de metrologie NTM 3-13-72 "Verificarea balanţelor automate înregistratoare", cu excepţia cazurilor la care se referă art. 3.
Art. 3
Atunci când mijloacelor de măsurare li s-a acordat aprobare de model în baza uneia dintre reglementările precizate la art. 2, se admite utilizarea acesteia în continuare, în paralel cu norma prevăzută la art. 1, în cazul verificărilor metrologice periodice şi după reparare.

Art. 4
Unităţile din structura şi în subordonarea Biroului Român de Metrologie Legală, precum şi laboratoarele autorizate de acesta vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 5
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi va intra în vigoare la data de 31 decembrie 2006.

-****-

p. Directorul general al Biroului Român de Metrologie Legală,

Valentin Pătăşanu

ANEXĂ:
NORMA DE METROLOGIE LEGALĂ NML 008-05 "Aparate de cântărit cu funcţionare automată"
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 1102 bis din data de 7 decembrie 2005