Art. 6. - Ordinul 276/2005 privind coordonarea activităţilor de prevenire a abandonului în unităţile sanitare care au în structura secţii de nou-născuţi şi/sau de pediatrie

M.Of. 693

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 2 August 2005
Art. 6
Asistenţii sociali din cadrul serviciilor publice de asistenţă socială, organizate la nivelul municipiilor şi oraşelor, precum şi persoanele cu atribuţii de asistenţă socială din aparatul propriu al consiliilor locale comunale, în a căror rază teritorială se află domiciliul gravidei/mamei, vor urmări ducerea la îndeplinire a tuturor măsurilor privind eliminarea oricărui risc de abandon al copilului în unităţile sanitare.