Ordinul 2643/2019 pentru aprobarea procedurilor de anulare a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, precum şi a obligaţiilor fiscale accesorii aferente acestora ce fac obiectul prevederilor art. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2019 privind acordarea unor facilităţi fiscale şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2018 pentru adoptarea unor măsuri bugetare şi pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
M.Of. 691
În vigoare Versiune de la: 21 August 2019
Ordinul 2643/2019 pentru aprobarea procedurilor de anulare a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, precum şi a obligaţiilor fiscale accesorii aferente acestora ce fac obiectul prevederilor art. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2019 privind acordarea unor facilităţi fiscale şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2018 pentru adoptarea unor măsuri bugetare şi pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
Dată act: 31-iul-2019
Emitent: Ministerul Finantelor Publice
În temeiul prevederilor art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2019 privind acordarea unor facilităţi fiscale şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2018 pentru adoptarea unor măsuri bugetare şi pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi al art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,
având în vedere Adresa nr. 3.387 din 4.07.2019 a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,
viceprim-ministrul, interimar, ministrul finanţelor publice, emite următorul ordin:
Art. 1
(1)Se aprobă Procedura de identificare a persoanelor fizice care beneficiază de anularea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate potrivit prevederilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2019 privind acordarea unor facilităţi fiscale şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2018 pentru adoptarea unor măsuri bugetare şi pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prevăzută în anexa nr. 1.
(2)Se aprobă Procedura de anulare a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, precum şi a obligaţiilor fiscale aferente acestora, potrivit prevederilor art. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2019 privind acordarea unor facilităţi fiscale şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2018 pentru adoptarea unor măsuri bugetare şi pentru modificarea Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prevăzută în anexa nr. 2.
(3)Se aprobă modelul şi conţinutul Deciziei de anulare a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate şi a obligaţiilor fiscale accesorii, prevăzută în anexa nr. 3.
Art. 3
Direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, precum şi organele fiscale centrale din subordinea acestora vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
-****-
Viceprim-ministru, interimar, ministrul finanţelor publice, Eugen Orlando Teodorovici |
ANEXA nr. 1:PROCEDURĂ de identificare a persoanelor fizice care beneficiază de anularea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate potrivit prevederilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2019 privind acordarea unor facilităţi fiscale şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2018 pentru adoptarea unor măsuri bugetare şi pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
CAPITOLUL I:Dispoziţii generale
1.Identificarea persoanelor fizice care beneficiază de anularea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se realizează de compartimentul cu atribuţii de gestiune registru contribuabili şi declaraţii fiscale persoane fizice din cadrul organului fiscal competent, denumit în continuare compartiment de specialitate.
2.În sensul prezentei proceduri, organul fiscal competent este:
a)organul fiscal central în a cărui rază teritorială contribuabilul are adresa unde îşi are domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuieşte efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu, pentru persoanele fizice care au domiciliul fiscal în România;
b)organul fiscal central competent, potrivit legii, pentru administrarea contribuabililor persoane fizice, fără domiciliu fiscal în România.
3.Prin an fiscal de referinţă se înţelege anul fiscal din perioada 2015-2017, pentru care se efectuează stabilirea/regularizarea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate. Pentru anul fiscal 2015, anularea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se face pentru perioada 1 iulie-31 decembrie 2015.
CAPITOLUL II:Identificarea persoanelor fizice care pot beneficia de anularea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate
1.Compartimentul de specialitate identifică în evidenţele fiscale:
1.1.contribuabilii pentru care, în anii fiscali 2016 şi 2017, baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate a fost întregită la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară sau, după caz, la valoarea a douăsprezece salarii de bază minime brute pe ţară, potrivit Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru perioada 1 iulie-31 decembrie 2015 se identifică contribuabilii pentru care baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate a fost întregită la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară, potrivit Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
1.2.persoanele care nu au realizat venituri în perioada fiscală cuprinsă între 1 iulie 2015 şi 31 decembrie 2017, pentru care baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate stabilită potrivit Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, sau a Legii nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, este salariul de bază minim brut pe ţară, cu excepţia celor care au optat pentru plata contribuţiei conform prevederilor Legii nr. 112/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru reglementarea unor măsuri bugetare.
2.Se întocmeşte o listă care cuprinde următoarele informaţii:
a)datele de identificare ale persoanei fizice identificate potrivit pct. 1.1 sau 1.2, după caz: codul numeric personal/numărul de identificare fiscală, numele şi prenumele;
b)baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate stabilită/regularizată pe baza informaţiilor din declaraţiile fiscale, pentru fiecare lună din anul fiscal de referinţă, în care persoana beneficiază de anularea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate;
c)pentru anul fiscal 2017, baza anuală de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate stabilită/regularizată pe baza informaţiilor din declaraţiile fiscale;
d)numărul şi data deciziei anuale de impunere prin care a fost stabilită contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată.
Pentru persoanele identificate potrivit pct. 1.2, decizia de impunere prin care a fost stabilită contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată este cea emisă potrivit Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.743/2015 pentru aprobarea Procedurii privind gestiunea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care nu realizează venituri, prevăzute la art. 180 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi pentru aprobarea unor formulare;
e)suma contribuţiei de asigurări sociale de sănătate stabilită prin decizia anuală de impunere;
f)suma contribuţiei de asigurări sociale de sănătate care se anulează;
g)etapa procedurală de stabilire a contribuţiei din punctul de vedere al emiterii şi comunicării deciziei, şi anume:
(i)decizia anuală de impunere a fost emisă şi comunicată;
(ii)decizia anuală de impunere a fost emisă, dar nu a fost comunicată;
(iii)decizia anuală de impunere nu a fost emisă;
h)temeiul legal de încadrare în anularea obligaţiilor, respectiv art. 2 alin. (1) sau alin. (3), după caz, din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2019.
CAPITOLUL III:Dispoziţii finale
1.Din lista prevăzută la pct. II.2 se selectează contribuabilii în funcţie de etapa procedurală de stabilire a contribuţiei din punctul de vedere al emiterii şi comunicării deciziei şi rezultă:
a)lista persoanelor fizice pentru care decizia anuală de impunere a fost emisă şi comunicată;
b)lista persoanelor fizice pentru care decizia anuală de impunere a fost emisă, dar nu a fost comunicată;
c)lista persoanelor fizice pentru care decizia anuală de impunere nu a fost emisă.
2.Listele prevăzute la pct. 1. lit. a) şi b) se transmit compartimentului cu atribuţii de evidenţă pe plătitori pentru a parcurge etapele procedurale privind anularea creanţelor şi scăderea debitelor din evidenţa analitică pe plătitori.
3.Pentru persoanele fizice din lista prevăzută la pct. 1. lit. b), compartimentul de specialitate nu mai comunică contribuabilului decizia anuală de impunere emisă, potrivit art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2019.
3.1.În situaţia în care sumele stabilite prin decizie de impunere se anulează, deciziile de impunere emise se refac şi se emit prin stabilirea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate numai pentru lunile care nu intră sub incidenţa anulării contribuţiei şi se comunică contribuabililor.
4.Pentru persoanele fizice din lista prevăzută la pct. 1 lit. c), compartimentul de specialitate nu mai emite decizie anuală de impunere, potrivit art. 2 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2019.
4.1.În situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile de anulare a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, compartimentul de specialitate emite şi comunică contribuabililor decizii de impunere prin care se stabileşte contribuţia de asigurări sociale de sănătate numai pentru lunile care nu intră sub incidenţa anulării contribuţiei.
5.Listele prevăzute la pct. 1 se arhivează, în format electronic, pentru fiecare an fiscal de referinţă, în evidenţele fiscale ale organului fiscal competent.
ANEXA nr. 2:PROCEDURĂ de anulare a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, precum şi a obligaţiilor fiscale aferente acestora, potrivit prevederilor art. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2019 privind acordarea unor facilităţi fiscale şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2018 pentru adoptarea unor măsuri bugetare şi pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
I.Dispoziţii generale
1.Prezenta procedură se aplică persoanelor fizice prevăzute la pct. II.1.1 şi II.1.2 din anexa nr. 1 la ordin.
2.Obligaţiile fiscale care fac obiectul anulării sunt contribuţia de asigurări sociale de sănătate, precum şi obligaţiile fiscale accesorii aferente acesteia. Anularea se efectuează, din oficiu, de către organul fiscal central competent.
II.Procedura de anulare a obligaţiilor fiscale individualizate în decizia anuală de impunere emisă şi comunicată persoanelor fizice
1.Compartimentul cu atribuţii de evidenţă pe plătitori primeşte "Lista persoanelor fizice pentru care decizia anuală de impunere a fost emisă şi comunicată", prevăzută la pct. III.1 lit. a) din anexa nr. 1 la ordin, şi verifică în evidenţa fiscală sumele cuprinse în listă care au fost stinse total sau parţial.
2.În situaţia în care se constată că au fost efectuate stingeri, compartimentul cu atribuţii de evidenţă pe plătitori va reanaliza evidenţa fiscală şi va reface stingerile, astfel încât obiectul anulării să îl reprezinte obligaţiile fiscale individualizate în deciziile anuale de impunere.
3.În situaţia în care au fost calculate obligaţii fiscale accesorii şi comunicate persoanelor fizice prin decizie, acestea fac obiectul anulării potrivit prezentei proceduri.
4.Compartimentul cu atribuţii de evidenţă pe plătitori procedează la întocmirea unui referat de aprobare a anulării obligaţiilor fiscale principale şi accesorii, precum şi la emiterea deciziei de anulare a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate şi a obligaţiilor fiscale accesorii.
5.Decizia de anulare a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate şi a obligaţiilor fiscale accesorii se întocmeşte de către compartimentul cu atribuţii de evidenţă pe plătitori în două exemplare, se avizează de şeful compartimentului şi se aprobă de conducătorul organului fiscal central competent.
6.Decizia prevăzută la pct. 5 se comunică de către organul fiscal central competent persoanei fizice, potrivit prevederilor art. 47 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, iar un exemplar se arhivează la dosarul fiscal al contribuabilului.
7.În cazul în care obligaţiile fiscale prevăzute la pct. 2 şi 3, care au fost anulate potrivit prezentei proceduri, au fost stinse total sau parţial, persoanele fizice pot solicita restituirea acestora, prin depunerea unei cereri la organul fiscal competent, prevederile art. 168 din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare, fiind aplicabile în mod corespunzător. Modelul cererii de restituire este prevăzut în Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 63/2017 privind aprobarea modelelor unor formulare utilizate în domeniul colectării creanţelor fiscale, precum şi pentru modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.454/2016 pentru aprobarea Procedurii de executare silită în cazul debitorilor care au de încasat sume certe, lichide şi exigibile de la autorităţi sau instituţii publice, cu modificările şi completările ulterioare.
8.În cazul în care persoanele fizice înregistrează obligaţii fiscale restante, restituirea sumelor prevăzute la pct. 7 se realizează numai după efectuarea compensării potrivit Legii nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
9.În situaţia în care obligaţiile fiscale individualizate în deciziile anuale de impunere nu au fost stinse, compartimentul cu atribuţii de evidenţă pe plătitori întocmeşte un referat de aprobare a anulării obligaţiilor fiscale principale şi accesorii şi emite decizia de anulare a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate şi a obligaţiilor fiscale accesorii, aplicându-se în mod corespunzător prevederilor pct. 5 şi 6.
10.În situaţia în care obligaţiile fiscale accesorii au fost calculate şi nu au fost comunicate, organul fiscal competent le scade din evidenţa fiscală şi întocmeşte un referat motivat care stă la baza scăderii acestora, care se avizează de şeful compartimentului şi se aprobă de conducătorul organului fiscal competent.
11.La referatul prevăzut la pct. 10 se anexează borderoul de adăugare/scădere a obligaţiilor fiscale, caz în care compartimentul cu atribuţii de evidenţă pe plătitori nu va emite decizia de anulare a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate şi a obligaţiilor fiscale accesorii, ci va proceda direct la scăderea din evidenţă a acestor obligaţii.
12.În cazul în care împotriva deciziilor de impunere prin care au fost stabilite obligaţii fiscale reprezentând contribuţii de asigurări sociale de sănătate, precum şi obligaţii fiscale accesorii aferente acestora au fost formulate contestaţii potrivit dispoziţiilor titlului VIII din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, compartimentul cu atribuţii de evidenţă pe plătitori va comunica organului de soluţionare a contestaţiei competent, în termen de 5 zile de la data emiterii, o copie a deciziei de anulare a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate şi a obligaţiilor fiscale accesorii.
III.Procedura de anulare a obligaţiilor fiscale individualizate în decizia anuală de impunere emisă şi necomunicată persoanelor fizice
1.Compartimentul cu atribuţii de evidenţă pe plătitori primeşte "Lista persoanelor fizice pentru care decizia anuală de impunere a fost emisă, dar nu a fost comunicată", prevăzută la pct. III.1 lit. b) din anexa nr. 1 la ordin. Pe baza listei întocmeşte un referat motivat care stă la baza scăderii din evidenţa fiscală a obligaţiilor fiscale cuprinse în decizia anuală de impunere. Acest referat se avizează de şeful compartimentului şi se aprobă de conducătorul organului fiscal competent.
2.La referatul de la pct. 1 se anexează borderoul de adăugare/scădere a obligaţiilor fiscale, caz în care compartimentul cu atribuţii de evidenţă pe plătitori nu va emite decizia de anulare a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate şi a obligaţiilor fiscale accesorii, ci va proceda direct la scăderea din evidenţă a acestor obligaţii.
ANEXA nr. 3:
ANTET1)
Nr. ....... din ...........
Către ................................................. 2)
Codul de identificare fiscală ...........................
str. ................................. nr. ..., bl. ....., sc. ...,
et. ...., ap. ....., sectorul ......., localitatea .............,
judeţul ......................., codul poştal ................
DECIZIE de anulare a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate şi a obligaţiilor fiscale accesorii
În temeiul prevederilor art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2019 privind acordarea unor facilităţi fiscale şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2018 pentru adoptarea unor măsuri bugetare şi pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, vă comunicăm că se anulează contribuţia de asigurări sociale de sănătate în sumă de ..................... lei, stabilită prin Decizia de impunere anuală nr. ....... din data de......, precum şi obligaţiile fiscale accesorii aferente acesteia, respectiv dobândă în sumă de ....... lei şi penalitate de întârziere în sumă de .......... lei.
Împotriva prezentei decizii se poate formula contestaţie, potrivit prevederilor art. 268 şi 269 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, în termenul prevăzut de art. 270 al aceluiaşi act normativ, sub sancţiunea decăderii. Contestaţia se depune la organul fiscal emitent al deciziei.
Prezenta decizie produce efecte de la data comunicării acesteia potrivit art. 47 din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
Conducătorul unităţii fiscale Numele şi prenumele ........................ Semnătura ....................................... L.S. |
Document care conţine date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) 2016/679
______
1)Se vor trece sigla conform Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.504/2013 privind aprobarea modelului şi caracteristicilor siglelor utilizate la nivelul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, denumirea şi adresa organului fiscal central emitent al prezentului act administrativ.
2)Se vor menţiona numele, prenumele şi domiciliul fiscal; codul numeric personal, numărul de identificare fiscală, după caz, alte date de identificare ale debitorului.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 691 din data de 21 august 2019
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »