Art. 3. - Ordinul 2567/2023 pentru aprobarea Metodologiei privind stabilirea indicatorilor de performanţă şi de calitate utilizaţi în vederea selectării unităţilor sanitare cu paturi, beneficiare ale Fondului pentru calitatea serviciilor medicale, componenta C12 - Sănătate, Planul naţional de redresare şi rezilienţă al României

M.Of. 711 bis

În vigoare
Versiune de la: 2 August 2023
Art. 3
(1)În vederea colectării şi monitorizării datelor necesare stabilirii indicatorilor de performanţă şi de calitate utilizaţi pentru selectarea unităţilor sanitare cu paturi, beneficiare ale Fondului pentru calitatea serviciilor medicale, la nivelul unităţilor sanitare cu paturi prevăzute în anexa nr. 2, se înfiinţează, sub coordonarea managerului, o comisie de evaluare clinică, formată din 2 medici specialişti şi/sau primari şi 2 asistenţi medicali.
(2)Comisia de evaluare clinică realizează măsurarea indicatorilor de performanţă şi calitate prevăzuţi în anexa nr. 2. Comisia poate propune măsuri corective şi/sau de îmbunătăţire a indicatorilor.