Capitolul iii - Dispoziţii finale - Ordinul 23/2025 (23/297) privind stabilirea perioadelor şi zonelor de prohibiţie a pescuitului, precum şi a zonelor de protecţie şi refacere biologică a resurselor acvatice vii din habitatele acvatice naturale
M.Of. 95
În vigoare Versiune de la: 8 Octombrie 2025
CAPITOLUL III:Dispoziţii finale
Art. 9
(1)Perioada de prohibiţie a pescuitului în scop comercial, recreativ şi familial al scrumbiei de Dunăre se poate modifica, pentru condiţii hidrologice nefavorabile, la propunerea preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură sau la propunerea guvernatorului Administraţiei Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", după caz, prin ordin comun al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi al ministrului mediului, apelor şi pădurilor.
(2)Pentru golful Musura, perioada de prohibiţie se poate prelungi, pentru condiţii hidrologice nefavorabile, la propunerea guvernatorului Administraţiei Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", prin ordin comun al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi al ministrului mediului, apelor şi pădurilor.
Art. 10
(5)Se interzice folosirea setcilor pe teritoriul RBDD când cota fluviului Dunărea în dreptul localităţii Tulcea este sub 50 cm. Prin excepţie, pe fluviul Dunărea, braţele sale, Dunărea Veche, Golful Musura şi Meleaua Sfântu Gheorghe se permite folosirea setcilor cu mărimea ochiului plasei A = 70 mm, în condiţiile stabilite în prezentul ordin, când cota din aceste zone este mai mare de 50 cm.
(1)Caracteristicile tehnice şi condiţiile de folosire a uneltelor şi metodelor de pescuit comercial sunt cele prevăzute în Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1.369/2018 privind caracteristicile tehnice, condiţiile de folosire a uneltelor admise la pescuitul comercial şi metodele de pescuit comercial în apele maritime şi continentale, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Se interzice utilizarea beam-traulului de la mal până la izobata de 15 m, pe toată lungimea liniei litorale, de la Cap Midia (44°20’N) până la graniţa cu Bulgaria (43°44’N).
(3)Se interzice utilizarea beam-traulului şi a dragei hidraulice pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" de la mal până la izobata de 20 m, pe toată lungimea liniei litorale, de la graniţa cu Ucraina (45°11’N) până la Cap Midia (44°20’N).
(4)Se interzice folosirea năvoadelor pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", Complexul Razim-Sinoe şi în celelalte lacuri litorale, în perioada 1 aprilie-30 septembrie inclusiv. Se interzice folosirea năvoadelor şi când cota Dunării în dreptul localităţii Tulcea este sub 50 cm, cu excepţia Complexului Razim-Sinoe.
(5)Se interzice folosirea setcilor pe teritoriul RBDD când cota fluviului Dunărea în dreptul localităţii Tulcea este sub 50 cm. Prin excepţie, pe fluviul Dunărea, braţele sale, Dunărea Veche, Golful Musura şi Meleaua Sfântu Gheorghe se permite folosirea setcilor cu mărimea ochiului plasei A = 70 mm, în condiţiile stabilite în prezentul ordin, când cota din aceste zone este mai mare de 50 cm.(6)Se interzice folosirea uneltelor de pescuit de tip setcă în bălţile, lacurile, gârlele şi canalele de pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", în perioada 7 iunie-30 septembrie inclusiv, cu excepţia setcilor compuse având latura ochiului plasei de minimum a = 70/100 mm, 2a = 140/200 mm.
(7)Se interzice folosirea uneltelor de pescuit de tip setcă în complexul Somova-Parcheş, Razim-Sinoe şi în celelalte lacuri litorale, tot timpul anului.
(8)Pentru golful Musura şi meleaua Sfântu Gheorghe, zone care cuprind habitate piscicole cu specii de apă dulce, se aplică reglementările de pescuit pentru zonele de lacuri şi bălţi, cu specificarea că se admite pescuitul cu setci, vintire şi taliene.
(9)Pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" este interzis pescuitul cu cârlige cu nadă tip paragate.
(10)Fără a aduce atingere prevederilor art. 1, în perimetrul Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" este interzis pescuitul comercial cu pripoane, cu excepţia pescarilor autorizaţi care au arondată ca zonă de pescuit comercial Dunărea şi braţele Dunării.
(11)Condiţionarea folosirii năvoadelor pe teritoriul RBDD se va face cu aprobarea ARBDD, cu excepţia Complexului Razim-Sinoe.
(12)Pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" este interzis pescuitul recreativ pe lacurile şi canalele care nu sunt menţionate în anexa nr. 3 la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi al ministrului mediului şi pădurilor nr. 159/1.266/2011 privind aprobarea condiţiilor de practicare a pescuitului recreativ/sportiv, regulamentului de practicare a pescuitului recreativ/sportiv şi modelelor permiselor de pescuit recreativ/sportiv în ariile naturale protejate.
(13)Pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" se interzice folosirea oricăror unelte de pescuit în Dunăre, în faţa gârlelor, canalelor şi privalelor de alimentare a bălţilor, pe o distanţă de câte 500 m de ambele părţi ale gurilor de vărsare, precum şi în interiorul acestora, în perioada 1 martie-9 aprilie.
(14)Exemplarele cu dimensiunile sub limita minimă celei reglementate, cu excepţia celor aparţinând speciilor vizate de obligaţia de debarcare, conform art. 15 din Regulamentul (UE) nr. 1.380/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind politica comună în domeniul pescuitului, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1.954/2003 şi (CE) nr. 1.224/2009 ale Consiliului şi de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2.371/2002 şi (CE) nr. 639/2004 ale Consiliului şi a Deciziei 2004/585/CE a Consiliului, cu modificările şi completările ulterioare, nu pot fi reţinute, transbordate, descărcate sau comercializate, acestea fiind redate mediului acvatic imediat după capturarea lor, indiferent de starea acestora.
(15)Pescarii ce desfăşoară activităţi de pescuit recreativ pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" nu pot transporta o cantitate de peşte mai mare de 10 kg/pescar sau 15 kg/familie, indiferent de numărul de zile în care au desfăşurat activitatea.
Art. 11
(1)Capturarea speciilor de peşti şi a altor vieţuitoare acvatice incluse în anexele nr. 4A şi 4B la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se supune derogărilor stabilite potrivit respectivei ordonanţe de urgenţă.
(2)Fără a aduce atingere prevederilor alin. (1), dimensiunile minime ale peştilor şi ale altor vieţuitoare acvatice vii care pot fi pescuite sunt cele prevăzute în Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 342/2008 privind dimensiunile minime individuale ale resurselor acvatice vii din domeniul public al statului, pe specii, care pot fi capturate din mediul acvatic, cu modificările ulterioare.
Art. 13
Nerespectarea prevederilor prezentului ordin se sancţionează potrivit dispoziţiilor Legii pescuitului şi a protecţiei resursei acvatice vii nr. 176/2024 şi ale Legii nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 14
Pentru asigurarea durabilităţii resursei acvatice vii, în cazul unor condiţii hidroclimaterice deosebite, pe baza datelor şi recomandărilor ştiinţifice furnizate de institutele de cercetare din domeniul pescuitului, perioadele de prohibiţie a pescuitului în scop comercial, recreativ şi familial, stabilite prin prezentul ordin, se pot modifica, la propunerea preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură sau la propunerea guvernatorului Administraţiei Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", după caz, prin ordin comun al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi al ministrului mediului, apelor şi pădurilor.
Art. 15
La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi al ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 561/2023/11/2024 privind stabilirea perioadelor şi zonelor de prohibiţie a pescuitului, precum şi a zonelor de protecţie şi refacere biologică a resurselor acvatice vii în anul 2024, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 17 ianuarie 2024, se abrogă.