Ordinul 2224/2006 pentru aprobarea unor proceduri privind înregistrarea şi gestiunea persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA
M.Of. 3
În vigoare Versiune de la: 6 Ianuarie 2016
Ordinul 2224/2006 pentru aprobarea unor proceduri privind înregistrarea şi gestiunea persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA
Dată act: 22-dec-2006
Emitent: Ministerul Finantelor Publice
În temeiul art. 11 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 208/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,
având în vedere prevederile art. 153 şi 1531 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 69, precum şi ale art. 196 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:
Art. 2
Începând cu data de 1 ianuarie 2007, codul de înregistrare în scopuri de TVA, conform art. 153 din Codul fiscal, al persoanelor impozabile se atribuie de organele fiscale competente şi este:
a)pentru persoanele juridice, cu excepţia comercianţilor, precum şi pentru asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, codul de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal competent, precedat de prefixul "RO";
b)pentru persoanele fizice, codul de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal competent, precedat de prefixul "RO";
c)pentru comercianţi, inclusiv pentru sucursalele comercianţilor care au sediul principal al comerţului în străinătate, codul unic de înregistrare atribuit potrivit legii speciale, precedat de prefixul "RO";
d)pentru asocierile fără personalitate juridică, codul de identificare fiscală, precedat de prefixul "RO".
Art. 3
(1)Persoanele fizice, cu excepţia persoanelor fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau care exercită profesii libere, vor utiliza codul de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit conform art. 153 din Codul fiscal, numai pentru operaţiunile reglementate de titlul VI "Taxa pe valoarea adăugată" din Codul fiscal.
(2)Persoanele fizice definite la alin. (1) se înregistrează prin depunerea formularului (020) "Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoane fizice române" şi se administrează de organul fiscal în a cărui rază teritorială îşi au domiciliul fiscal.
(3)Pe baza declaraţiei depuse potrivit alin. (2), organul fiscal competent emite "Certificatul de înregistrare în scopuri de TVA", care conţine codul de înregistrare în scopuri de TVA.
(4)Data înregistrării în scopuri de TVA a persoanelor fizice definite la alin. (1) este, după caz:
a)data comunicării certificatului de înregistrare în scopuri de TVA, dacă aplică regimul normal de taxă de la începerea activităţii;
b)prima zi a lunii următoare celei în care persoana impozabilă solicită înregistrarea în scopuri de TVA, ca urmare a depăşirii plafonului de scutire sau prin opţiune, ulterior începerii activităţii.
(5)În relaţia cu organul fiscal, persoanele fizice definite la alin. (1) vor utiliza:
a)codul de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit conform art. 153 din Codul fiscal, numai pentru declararea şi plata taxei pe valoarea adăugată;
b)codul numeric personal, pentru celelalte impozite şi taxe, inclusiv pentru impozitul pe venit.
Art. 4
(1)Începând cu data de 1 ianuarie 2007, plătitorii de TVA persoane fizice, identificaţi fiscal prin cod numeric personal precedat de litera "R", nu vor utiliza acest cod de identificare fiscală pentru efectuarea operaţiunilor impozabile prevăzute de titlul VI "Taxa pe valoarea adăugată" din Codul fiscal.
(2)Deconturile aferente lunii decembrie 2006, cu termen legal de depunere până la data de 25 ianuarie 2007 inclusiv, se depun, utilizând drept cod de identificare fiscală codul numeric personal, la organul fiscal în a cărui administrare contribuabilul se afla înregistrat ca plătitor de TVA la data de 31 decembrie 2006.
(3)Începând cu data de 1 februarie 2007, plătitorii de TVA identificaţi fiscal prin codul numeric personal precedat de litera "R" vor fi scoşi din oficiu de către organul fiscal competent din evidenţa plătitorilor de TVA.
(4)După scoaterea din evidenţa plătitorilor de TVA, eventualele sume negative din decontul de TVA aferent lunii decembrie 2006, depus de această categorie de contribuabili, se restituie potrivit procedurii în materie.
Art. 5
(1)Persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau care exercită profesii libere vor utiliza drept identificator fiscal codul de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal pe a cărui rază teritorială se află sediul sau locul desfăşurării activităţii, pentru activităţile desfăşurate începând cu data de 1 ianuarie 2007.
(2)Persoanele fizice definite la alin. (1) depun declaraţiile privind impozitele, taxele şi contribuţiile aferente lunii decembrie 2006, cu termen legal de depunere până la data de 25 ianuarie 2007 inclusiv, la organul fiscal în a cărui administrare se aflau la data de 31 decembrie 2006, utilizând ca identificator fiscal codul numeric personal.
(3)Impozitul pe venitul personal datorat de persoanele fizice definite la alin. (1) se administrează şi după data de 1 ianuarie 2007 de organul fiscal în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul persoana fizică, utilizând drept identificator fiscal codul numeric personal.
Art. 7
Direcţia generală de gestiune a impozitelor şi contribuţiilor, Direcţia generală a tehnologiei informaţiei, direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
-****-
Ministrul finanţelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu |
Anexa nr. 1:
[textul din anexa 1 a fost abrogat la 06-ian-2016 de Art. 1, litera B. din Ordinul 4144/2015]
Anexa nr. 2:
[textul din anexa 2 a fost abrogat la 06-ian-2016 de Art. 1, litera B. din Ordinul 4144/2015]
Anexa nr. 3:
[textul din anexa 3 a fost abrogat la 06-ian-2016 de Art. 1, litera B. din Ordinul 4144/2015]
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 3 din data de 3 ianuarie 2007
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (3)
Modificat de numărul de obiecte din listă: (1)
Acte influenţate numărul de obiecte din listă: (2)
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (33)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (33)
- Sentinta nr. 5685/2020 din 06-nov-2020, Tribunalul Bucuresti, obligare emitere act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. 5687/2020 din 06-nov-2020, Tribunalul Bucuresti, obligatia de a face (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. 5259/2020 din 26-oct-2020, Tribunalul Bucuresti, obligare emitere act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)