Nou Ordinul 213/2025 pentru modificarea şi completarea Normelor privind autorizarea sistemelor de management al calităţii aplicate la realizarea, funcţionarea şi dezafectarea instalaţiilor nucleare, aprobate prin Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare nr. 65/2003

M.Of. 1115

În vigoare
Versiune de la: 3 Decembrie 2025
Ordinul 213/2025 pentru modificarea şi completarea Normelor privind autorizarea sistemelor de management al calităţii aplicate la realizarea, funcţionarea şi dezafectarea instalaţiilor nucleare, aprobate prin Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare nr. 65/2003
Dată act: 19-nov-2025
Emitent: Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare
În conformitate cu prevederile art. 9 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 828/2024 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare,
având în vedere art. 5 alin. (1) şi art. 35 lit. a) din Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
luând în considerare Referatul nr. 12.408 din 19.11.2025,
preşedintele Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare emite următorul ordin:
Art. I
Normele privind autorizarea sistemelor de management al calităţii aplicate la realizarea, funcţionarea şi dezafectarea instalaţiilor nucleare, aprobate prin Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare nr. 65/2003, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 681 şi 681 bis din 26 septembrie 2003, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.La articolul 4, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
"(3) Autorizarea de către CNCAN a sistemelor de management implementate de organizaţiile care desfăşoară activităţi al căror beneficiar, direct sau indirect, este deţinătorul unei instalaţii nucleare, autorizate conform Legii nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se poate realiza numai după ce acestea au fost verificate, evaluate şi calificate de beneficiar sau de către reprezentantul acestuia şi după ce beneficiarul a contractat sau a selectat în mod oficial organizaţiile respective."
2.La articolul 6, după litera b) se introduc două noi litere, literele c) şi d), cu următorul cuprins:
"c) îndeplinirii cerinţelor specifice din Legea nr. 111/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi din normele în vigoare, emise de CNCAN, inclusiv a celor privind securitatea nucleară, securitatea radiologică, protecţia fizică şi controlul garanţiilor nucleare, aplicabile activităţilor pe care le desfăşoară în domeniul nuclear;
d) deţinerii, pentru furnizorii de produse şi servicii destinate instalaţiilor nucleare, a unui contract valabil semnat cu titularul de autorizaţie pentru instalaţia nucleară pentru care sunt destinate produsele, respectiv activităţile necesar a fi prestate/executate sau, după caz, a documentelor care demonstrează că organizaţia respectivă a fost selectată în mod oficial ca furnizor de produse şi servicii având ca destinaţie finală o instalaţie nucleară autorizată sau pentru care a fost iniţiat procesul de autorizare conform legislaţiei în vigoare; subcontractanţii/subfurnizorii de produse şi servicii destinate instalaţiei nucleare trebuie să facă dovada existenţei documentaţiei contractuale valabile, care atestă faptul că beneficiarul final al activităţilor şi/sau produselor necesar a fi realizate este deţinătorul instalaţiei nucleare sau, după caz, a documentaţiei care demonstrează că au fost selectaţi oficial în vederea furnizării de produse şi servicii având ca destinaţie finală o instalaţie nucleară autorizată sau pentru care a fost iniţiat procesul de autorizare conform legislaţiei în vigoare."
3.Articolul 8 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 8
(1) Organizaţia responsabilă autorizată poate contracta/subcontracta părţi din activităţile menţionate la art. 2 unei alte organizaţii numai după ce a verificat, evaluat şi calificat sistemul de management implementat de aceasta, asigurându-se că îndeplineşte toate cerinţele tehnice şi legale aplicabile pentru acel domeniu de activitate.
(2) Contractanţii/Furnizorii, respectiv subcontractanţii/subfurnizorii de produse şi servicii destinate instalaţiilor nucleare au obligaţia de a solicita autorizarea CNCAN pentru sistemul de management al calităţii, pentru domeniul activităţilor pe care le vor realiza, conform legislaţiei în vigoare.
(3) În situaţia în care un contractant/furnizor sau un subcontractant/subfurnizor de produse şi servicii, al cărui sistem de management a fost verificat, evaluat şi calificat de deţinătorul instalaţiei nucleare sau de o altă organizaţie responsabilă autorizată, nu obţine autorizarea CNCAN, din cauză că nu îndeplineşte cerinţele din legislaţia în vigoare, beneficiarul care a contractat produsele şi serviciile respective are obligaţia de a lua măsurile necesare pentru investigarea şi corectarea neconformităţilor şi pentru asigurarea respectării legislaţiei, acordând prioritate cerinţelor de securitate nucleară. Acţiunile corective necesare, care trebuie luate de beneficiar în această situaţie, se referă la reevaluarea conformităţii produselor şi serviciilor cu cerinţele aplicabile în vederea utilizării în instalaţia nucleară, respectiv a sistemului de management al furnizorului şi a capabilităţilor tehnice ale acestuia; acţiunile corective trebuie comunicate CNCAN. Aceste prevederi sunt aplicabile şi în situaţia în care autorizaţia unui furnizor sau subfurnizor este suspendată sau retrasă de CNCAN, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare."
4.La articolul 9, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Persoana responsabilă pentru stabilirea, dezvoltarea şi monitorizarea implementării sistemului de management al calităţii trebuie să deţină suficiente resurse şi autoritate pentru realizarea activităţilor specifice care derivă din normele aplicabile privind sistemele de management al calităţii aplicate instalaţiilor nucleare şi să raporteze conducerii de la cel mai înalt nivel din cadrul organizaţiei."
5.La articolul 9, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:
"(5) În contextul prezentelor norme, prin curs de specialitate agreat de CNCAN se înţelege un curs care furnizează cunoştinţele specifice de bază necesare privind sistemul de management al calităţii în domeniul nuclear, desfăşurat în cadrul organizaţiei proprii a titularului de autorizaţie pentru instalaţia nucleară sau în cadrul unei organizaţii recunoscute la nivel internaţional în domeniul nuclear ca având expertiză în evaluarea sistemelor de management pentru instalaţiile nucleare şi pentru furnizorii de produse şi servicii pentru instalaţiile nucleare. Pentru a fi agreat de CNCAN, cursul trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe, demonstrate prin transmiterea la CNCAN a documentaţiei aferente:
a) să fie bazat pe abordarea sistematică a pregătirii;
b) să acopere în suficient detaliu, cu exemple practice, toate subiectele relevante conform legislaţiei naţionale şi standardelor internaţionale aplicabile pentru sistemele de management în domeniul nuclear;
c) să fie susţinut de personal cu expertiză relevantă şi experienţă practică în dezvoltarea, implementarea şi evaluarea sistemelor de management în domeniul nuclear."
6.La articolul 12, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
"(3) Personalul de la alin. (1) se consideră personal cu funcţii importante pentru securitatea nucleară, conform prevederilor art. 6 alin. (1) lit. i) din Normele de securitate nucleară privind selecţia, pregătirea, calificarea şi autorizarea personalului organizaţiilor responsabile pentru proiectarea, amplasarea, construcţia şi montajul, punerea în funcţiune, exploatarea şi dezafectarea instalaţiilor nucleare, aprobate prin Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare nr. 149/2021, cu modificările şi completările ulterioare."
7.La articolul 15 alineatul (2), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"c) o perioadă determinată de valabilitate de până la cinci ani."
8.La articolul 15, după alineatul (2) se introduc trei noi alineate, alineatele (3)-(5), cu următorul cuprins:
"(3) Pentru personalul titularului sau solicitantului de autorizaţie pentru o instalaţie nucleară, atestarea/autorizarea personalului se finalizează cu emiterea de permise de exercitare, conform prevederilor legislaţiei în vigoare.
(4) Pentru personalul titularului de autorizaţie pentru o instalaţie nucleară, evaluarea cunoştinţelor de specialitate în vederea emiterii iniţiale a permiselor de exercitare se face printr-o probă teoretică scrisă şi o probă teoretică orală. Examinările teoretice includ întrebări specifice privind legislaţia, normele şi standardele aplicabile sistemului de management al organizaţiei şi proceselor şi activităţilor din cadrul acestuia, activităţile de verificare a conformităţii cu cerinţele aplicabile, activităţile de evaluare a sistemului de management, modul de identificare, raportare, analiză şi rezolvare a neconformităţilor, precum şi alte întrebări relevante pentru responsabilităţile specifice funcţiei pentru care se solicită permisul de exercitare.
(5) Pentru personalul titularului de autorizaţie pentru o instalaţie nucleară, evaluarea cunoştinţelor de specialitate în vederea reînnoirii permiselor de exercitare se face printr-o probă teoretică orală sau scrisă şi printr-o probă practică. Proba teoretică include întrebări specifice privind modificările survenite în legislaţia, normele şi standardele aplicabile, proiectul şi exploatarea instalaţiei nucleare, procesele şi performanţa organizaţiei proprii şi a furnizorilor de produse şi servicii, precum şi întrebări privind activităţile implementate de titularul permisului de exercitare în instalaţiile, procesele şi activităţile din aria sa de responsabilitate, în perioada de la emiterea iniţială a permisului de exercitare sau, după caz, în perioada de la ultima reînnoire a permisului de exercitare. Proba practică poate să includă, după caz, în funcţie de responsabilităţile specifice aferente poziţiei pentru care se solicită reînnoirea permisului de exercitare, o inspecţie desfăşurată fizic în teren în instalaţia nucleară sau o inspecţie virtuală utilizând filmări din instalaţia nucleară, în cadrul căreia se evaluează cunoştinţele privind cerinţele sistemului de management al calităţii aplicabile pentru sistemele, structurile, componentele, echipamentele şi activităţile observate şi/sau un exerciţiu de verificare a unor documente specifice din cadrul sistemului de management al titularului de autorizaţie sau al unui furnizor de produse sau servicii, în cadrul căruia se evaluează cunoştinţele privind analiza conformităţii cu cerinţele aplicabile."
9.La articolul 18, litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"c) manualul calităţii şi procedurile proceselor şi/sau activităţilor din cadrul sistemului de management al calităţii, ale organizaţiei responsabile, care demonstrează îndeplinirea cerinţelor aplicabile din Legea nr. 111/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi din normele emise de CNCAN, inclusiv din Normele privind cerinţele generale pentru sistemele de management al calităţii aplicate la realizarea, funcţionarea şi dezafectarea instalaţiilor nucleare, aprobate prin Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare nr. 66/2003, cu modificările ulterioare, precum şi a prevederilor din codurile şi standardele industriale aplicabile activităţilor desfăşurate şi produselor rezultate din aceste activităţi; procesele şi/sau activităţile din cadrul sistemului de management pot include procesele/activităţile de bază, suport şi de conducere, cum sunt: realizarea activităţilor şi produselor, planificarea şi controlul execuţiei, controlul produselor, proceselor şi practicilor, verificarea, controlul interfeţelor, utilizarea experienţei, pregătirea şi calificarea personalului, controlul neconformităţilor, acţiunile corective şi preventive, controlul modificărilor, controlul documentelor, controlul înregistrărilor şi evaluarea şi îmbunătăţirea continuă a sistemului de management etc.;"
10.La articolul 18, litera k) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"k) copie după certificatul de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului;"
11.La articolul 18, după litera n) se introduce o nouă literă, litera o), cu următorul cuprins:
"o) în cazul furnizorilor de produse şi servicii destinate instalaţiilor nucleare, copie după contractul valabil semnat cu titularul de autorizaţie pentru instalaţia nucleară pentru care sunt destinate produsele şi/sau serviciile respective sau, după caz, dovada existenţei documentaţiei contractuale valabile care atestă faptul că beneficiarul final al produselor şi/sau serviciilor este deţinătorul instalaţiei nucleare sau a documentelor care demonstrează că organizaţia respectivă a fost selectată în mod oficial ca furnizor de produse şi servicii care au ca destinaţie finală o instalaţie nucleară autorizată sau pentru care a fost iniţiat procesul de autorizare conform legislaţiei în vigoare; la cererea titularului de autorizaţie/deţinătorului instalaţiei nucleare sau a organizaţiei care a depus la CNCAN solicitarea şi documentaţia aferentă pentru autorizarea unei instalaţii nucleare în conformitate cu Normele privind autorizarea instalaţiilor nucleare, aprobate prin Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare nr. 336/2018, cu modificările şi completările ulterioare, procesul de evaluare a furnizorilor în vederea autorizării poate fi iniţiat de la momentul finalizării de către beneficiar a procesului de calificare a furnizorilor, în situaţiile care implică echipamente cu ciclu lung de fabricaţie sau în alte situaţii justificate din punct de vedere tehnic."
12.La articolul 19, după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins:
"e) în cazul furnizorilor de produse şi servicii destinate instalaţiilor nucleare, solicitantul de autorizaţie deţine un contract valabil semnat cu titularul de autorizaţie pentru instalaţia nucleară pentru care sunt destinate produsele şi/sau serviciile respective sau deţine documente care demonstrează că a fost selectat în mod oficial ca furnizor de produse şi/sau servicii care au ca destinaţie finală o instalaţie nucleară autorizată sau pentru care a fost iniţiat procesul de autorizare conform legislaţiei în vigoare."
Art. II
(1)Autorizaţiile, permisele de exercitare şi aprobările emise de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare înainte de intrarea în vigoare a prezentului ordin îşi menţin valabilitatea până la termenul prevăzut de acestea.
(2)Pentru cererile de autorizare aflate în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a prezentului ordin se aplică dispoziţiile legale în vigoare la data depunerii cererii, cu actualizarea documentaţiei pentru a lua în considerare, acolo unde este necesar, prevederile stabilite prin prezentul ordin.
(3)Titularii de autorizaţii vor lua măsurile necesare pentru a implementa prevederile stabilite prin prezentul ordin.
Art. III
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. IV
Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare nr. 65/2003 pentru aprobarea Normelor privind autorizarea sistemelor de management al calităţii aplicate la realizarea, funcţionarea şi dezafectarea instalaţiilor nucleare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 681 şi 681 bis din 26 septembrie 2003, cu modificările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezentul ordin, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
-****-

Preşedintele Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare,

Cantemir Marian Ciurea-Ercău

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 1115 din data de 3 decembrie 2025