Art. 7. - Pot face obiectul operaţiunilor prevăzute în cuprinsul secţiunilor a 2-a şi a 3-a numai autovehiculele şi remorcile care îndeplinesc următoarele cerinţe, după caz: - Ordinul 181/2024 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberării autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor

M.Of. 1141 bis

În vigoare
Versiune de la: 15 Noiembrie 2024
Art. 7
(1)Pot face obiectul operaţiunilor prevăzute în cuprinsul secţiunilor a 2-a şi a 3-a numai autovehiculele şi remorcile care îndeplinesc următoarele cerinţe, după caz:
a)beneficiază de un certificat de autenticitate aflat în termenul de valabilitate, în cazul primei înmatriculări în România, cu excepţia vehiculelor noi, a autovehiculelor destinate competiţiilor sportive şi a vehiculelor istorice;
b)beneficiază de inspecţie tehnică periodică aflată în termenul de valabilitate, în cazul înmatriculării în România, respectiv al transcrierii transmiterii dreptului de proprietate;
c)beneficiază de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule, încheiată pe numele proprietarului sau, după caz, al deţinătorului mandatat şi aflată în termenul de valabilitate, în cazul înmatriculării în România, al transcrierii transmiterii dreptului de proprietate, al eliberării unui nou certificat de înmatriculare în situaţia modificării unor date înscrise în acesta, respectiv al autorizării provizorii pentru circulaţie;
d)beneficiază de o carte de identitate a vehiculului valabilă în cazul înmatriculării în România, al transcrierii transmiterii dreptului de proprietate, al eliberării unui nou certificat de înmatriculare în situaţia modificării unor date înscrise în acesta, respectiv al emiterii unui duplicat al certificatului de înmatriculare;
e)beneficiază de un certificat privind taxa pe valoarea adăugată, în cazul achiziţiilor intracomunitare de mijloace de transport, emis de organul fiscal competent solicitantului operaţiunii de înmatriculare în România, în situaţia în care acesta este persoana care a efectuat achiziţia intracomunitară a autovehiculului şi nu este înregistrat în scopuri de TVA, conform art. 316 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Verificarea îndeplinirii cerinţelor menţionate la alin. (1) se realizează pe cale informatică, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)Prin excepţie de la prevederile alin. (2), dovada îndeplinirii cerinţelor menţionate la alin. (1) se poate face şi prin depunerea documentelor justificative la autoritatea competentă.
(4)În cazul operaţiunilor prevăzute în cuprinsul secţiunilor a 2-a-a 4-a, a 6-a şi a 7-a, pentru efectuarea cărora este necesară copia unui document, autoritatea de înmatriculare are obligaţia de a asigura, în mod gratuit, fotocopierea acestuia.
(5)În cazul operaţiunilor prevăzute în cuprinsul secţiunilor a 2-a-a 4-a, a 6-a şi a 7-a, pentru efectuarea cărora sunt necesare documente care au fost emise de către alte instituţii publice, organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi persoane juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, autoritatea de înmatriculare solicită entităţilor care au emis aceste documente, în format electronic, copii sau extrase ale acestora, în baza consimţământului expres al beneficiarului serviciului public. Actul de identitate, cardul de avocat şi cartea de identitate a vehiculului nu fac obiectul prezentului alineat, prezentarea acestora fiind necesară strict în vederea stabilirii datelor de identificare ale persoanei şi ale vehiculului.
(6)În situaţia în care solicitantul depune copia prevăzută la alin. (4) sau un document dintre cele prevăzute la alin. (5), autoritatea de înmatriculare are obligaţia de a le primi.