Art. 49. - Ordinul 181/2024 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberării autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor
M.Of. 1141 bis
În vigoare Versiune de la: 15 Noiembrie 2024
Art. 49
(1)Până la data operaţionalizării măsurilor prevăzute la art. 7 alin. (2), dovada îndeplinirii condiţiei prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. c) şi e) se va face, după caz, prin prezentarea copiei documentului de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de circulaţie, respectiv prin aplicarea, în mod corespunzător, a prevederilor art. 7 alin. (5) şi (6).
(2)Dovada îndeplinirii condiţiei prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. e) este necesară până la stabilirea, prin proceduri comune încheiate între autorităţile competente, a unui mecanism alternativ de verificare a respectării prevederilor art. 324 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)Operaţiunile prevăzute la art. 9, 10, art. 13 alin. (1), art. 14 alin. (1), art. 24 alin. (1) şi (2), art. 26 alin. (3) şi (5) şi art. 27 alin. (1) şi (3) pot fi solicitate în condiţiile art. 23 alin. (2) şi (4), etapizat, în funcţie de capacitatea sistemelor informatice şi dezvoltarea conexiunilor de la nivelul autorităţii competente de înmatriculare şi de la nivelul organelor fiscale locale, în limitele stabilite de legislaţia în vigoare. Până la operaţionalizarea platformei informatice, societăţile abilitate să comercializeze vehicule noi şi societăţile de leasing au obligaţia să depună la sediul S.P.C.R.P.C.Î.V. în a cărui rază teritorială proprietarul îşi are domiciliul, sediul sau, în cazul persoanelor cu domiciliul în străinătate, reşedinţa documentele prevăzute la art. 9, respectiv art. 10, în termen de 5 zile de la solicitarea înmatriculării în condiţiile art. 23 alin. (4).
(4)Prevederile art. 17 alin. (2) şi (6)-(8) produc efecte începând cu data operaţionalizării funcţionalităţii care asigură introducerea datelor în platforma informatică, precum şi a aplicaţiei prevăzute de art. 17 alin. (8) şi numai pentru documentele eliberate ulterior acestei date.
(5)Prevederile art. 2 alin. (5) se aplică începând cu operaţionalizarea funcţionalităţilor informatice necesare, dată până la care eliberarea plăcuţelor cu număr de înmatriculare se realizează de către autoritatea de înmatriculare în a cărei rază de competenţă proprietarii sau, după caz, deţinătorii mandataţi îşi au domiciliul, sediul sau, în cazul persoanelor fizice cu domiciliul în străinătate, reşedinţa.