Art. 2. - Ordinul 17/2024 privind aprobarea venitului reglementat, a venitului reglementat corectat şi a tarifelor de transport pentru activitatea de transport al gazelor naturale prin Sistemul naţional de transport

M.Of. 505

În vigoare
Versiune de la: 31 Mai 2024
Art. 2
(1)Se aprobă tarifele de rezervare de capacitate aferente serviciilor de transport ferme şi întreruptibile, pe termen lung şi pe termen scurt, pentru grupul punctelor de intrare/ieşire (gr), precum şi tariful volumetric pentru utilizarea Sistemului naţional de transport, pentru anul de reglementare cuprins între 1 octombrie 2024 şi 30 septembrie 2025, prevăzute în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezentul ordin.
(2)Tarifele prevăzute la alin. (1) conţin componenta aferentă capitalizării costurilor suplimentare cu achiziţia gazelor naturale necesare acoperirii consumului tehnologic al Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale TRANSGAZ - S.A., prevăzută în anexa nr. 3 care face parte integrantă din prezentul ordin.
(3)Tarifele pentru prestarea serviciilor de transport al gazelor naturale, prevăzute la alin. (1), nu conţin T.V.A.