Art. 4. - Ordinul 15/2022 pentru aprobarea Metodologiei de stabilire a regulilor de comercializare a energiei electrice produse în centrale electrice din surse regenerabile cu putere electrică instalată de cel mult 400 kW pe loc de consum aparţinând prosumatorilor

M.Of. 215

În vigoare
Versiune de la: 1 Iulie 2022
Art. 4
(1)În termen de 10 zile lucrătoare de la solicitarea prosumatorilor, furnizorii de energie electrică au obligaţia de a transmite prosumatorilor cu care au încheiate contracte de furnizare a energiei electrice şi care deţin centrale electrice de producere a energiei electrice din surse regenerabile cu puterea instalată de cel mult 400 kW pe loc de consum contractele de vânzare-cumpărare emise în temeiul prezentului ordin, semnate.
(2)Prosumatorii au obligaţia de a returna furnizorilor contractele de vânzare-cumpărare prevăzute la alin. (1), semnate, în termen de 10 zile calendaristice de la primire, sau de a comunica, în scris, în acelaşi termen, cauzele pentru care nu semnează/returnează contractul. În cazul nereturnării în termenul de 10 zile calendaristice a contractului semnat de către prosumator sau al unei comunicări privind cauzele nesemnării/nereturnării acestuia, contractul de vânzare-cumpărare a energiei electrice transmis iniţial prosumatorului se consideră anulat. Procesul se poate relua la iniţiativa prosumatorului, care va transmite o nouă solicitare.
(3)Solicitarea prosumatorilor prevăzută la alin. (1) cuprinde, în anexă, certificatul de racordare emis de către operatorul de distribuţie, conform reglementărilor aplicabile, cu excepţia cazurilor în care certificatele de racordare completate cu calitatea de prosumator au fost transmise la furnizorii de energie electrică anterior intrării în vigoare a prezentului ordin şi nu au suportat modificări ulterior emiterii lor de către operatorii de distribuţie.
(4)Furnizorii au obligaţia de a informa operatorii de distribuţie asupra contractelor de vânzare-cumpărare a energiei electrice prevăzute la alin. (1), în termen de 5 zile de la primirea acestora semnate de la prosumatori.