Ordinul 15/2010 privind modificarea şi completarea Metodologiei de atestare a competenţei tehnice a persoanelor juridice care întocmesc documentaţii şi/sau execută lucrări de cercetare geologică, lucrări de exploatare a petrolului şi a resurselor minerale şi de expertizare, precum şi a persoanelor fizice care întocmesc documentaţii şi/sau execută lucrări de cercetare geologică şi de expertizare, aprobată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nr. 122/2006
M.Of. 73
Ieşit din vigoare Versiune de la: 1 Februarie 2010
Ordinul 15/2010 privind modificarea şi completarea Metodologiei de atestare a competenţei tehnice a persoanelor juridice care întocmesc documentaţii şi/sau execută lucrări de cercetare geologică, lucrări de exploatare a petrolului şi a resurselor minerale şi de expertizare, precum şi a persoanelor fizice care întocmesc documentaţii şi/sau execută lucrări de cercetare geologică şi de expertizare, aprobată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nr. 122/2006
Dată act: 15-ian-2010
Emitent: Agentia Nationala pt Resurse Minerale
În temeiul prevederilor art. 4 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.419/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale şi având în vedere Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii şi libertatea de a furniza servicii în România, precum şi ale art. 3 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 1.419/2009,
preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale emite prezentul ordin.
Art. I
Metodologia de atestare a competenţei tehnice a persoanelor juridice care întocmesc documentaţii şi/sau execută lucrări de cercetare geologică, lucrări de exploatare a petrolului şi a resurselor minerale şi de expertizare, precum şi a persoanelor fizice care întocmesc documentaţii şi/sau execută lucrări de cercetare geologică şi de expertizare, aprobată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nr. 122/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 551 din 27 iunie 2006, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.La articolul 4, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
"(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică persoanelor fizice, cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, şi/sau persoanelor juridice cu sediul într-un stat membru al Uniunii Europene, dacă acestea nu exercită pe teritoriul statului român activităţile prevăzute la alin. (1), cu caracter efectiv şi independent, pe o perioadă nedeterminată, având un sediu stabil pe teritoriul statului român, fără ca acesta să fie în mod necesar un sediu statutar."
2.La articolul 5, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Comisia de atestare este formată din 5 specialişti din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale. Comisia de atestare poate fi asistată în cadrul lucrărilor, după caz, de consultanţi tehnici pe probleme specifice, convocaţi la solicitarea preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale."
3.La articolul 5, alineatul (3) se abrogă.
4.La articolul 8, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 8
(1) Comisia de atestare funcţionează legal în prezenţa preşedintelui sau a vicepreşedintelui desemnat şi a tuturor membrilor săi."
5.La articolul 15, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (2) şi (3), cu următorul cuprins:
"(2) Pentru verificarea îndeplinirii de către solicitant, persoană fizică, cetăţean al altui stat membru al Uniunii Europene, sau persoană juridică stabilită cu sediul principal în alt stat membru al Uniunii Europene, a condiţiilor cerute de prezentul ordin, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale acceptă ca probă documentele eliberate în scop similar de către autorităţile competente ale statelor membre.
(3) În cazul în care este necesară verificarea legalităţii documentelor depuse în vederea atestării, Direcţia generala inspecţie şi supraveghere teritorială activităţi miniere şi operaţiuni petroliere şi Direcţia generală gestionare, evaluare şi concesionare resurse/rezerve petrol din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale contactează autorităţile competente din statele membre ale Uniunii Europene sau Spaţiul Economic European, prin intermediul SIPI."
6.La articolul 16, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) În termen de 15 zile de la depunerea documentelor prevăzute la art. 30 şi 33, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale confirmă solicitantului primirea acestora şi îl informează, după caz, cu privire la lipsa oricărui document, solicitând completarea dosarului."
7.La articolul 16, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
"(3) Documentele prevăzute la art. 30 şi 33 pot fi transmise şi prin intermediul Punctului de contact unic. Prezentele prevederi se aplică în termen de 60 de zile de la operaţionalizarea Punctului de contact unic."
8.Articolul 17 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 17
(1) Comisia de atestare, ca urmare a verificării prevăzute la art. 16 alin. (3), decide, în termen de 30 de zile de la data depunerii dosarului complet, după caz:
a) respingerea dosarului;
b) invitarea solicitantului, pentru interviu, în cadrul unei şedinţe de atestare.
(2) Deciziile comisiei de atestare se consemnează în procese-verbale, care sunt semnate de membrii acesteia şi se comunică solicitantului în termen de 5 zile de la adoptare."
9.Articolul 18 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 18
(1) Deciziile comisiei luate în urma şedinţei de atestare, respectiv acordarea atestatului sau respingerea solicitantului, se consemnează în procese-verbale, care sunt semnate de membrii comisiei şi de solicitant.
(2) Refuzul semnării de către solicitant se consemnează în procesul-verbal.
(3) Decizia se comunică solicitantului în cadrul şedinţei de atestare şi produce efecte de la data comunicării.
(4) Decizia poate fi atacată în faţa instanţelor judecătoreşti române.
(5) Sub sancţiunea nulităţii, decizia trebuie să cuprindă termenul de atac şi instanţa judecătorească competentă."
10.La articolul 21, alineatele (2) şi (3) se abrogă.
11.Articolul 22 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 22
Certificatul de atestare va fi înmânat persoanei fizice sau conducătorului persoanei juridice spre a-l folosi drept recunoaştere a capacităţii tehnice de a executa lucrările specificate."
12.La articolul 27 litera b), după liniuţa a 6-a se introduce o nouă liniuţă, liniuţa a 7-a, cu următorul cuprins:
"- plan de gestionare a deşeurilor din industria extractivă;"
13.La articolul 30 se elimină liniuţele a 4-a şi a 11-a, iar la liniuţa a 5-a se elimină sintagma "legalizată".
14.La articolul 31 litera b), după liniuţa a 7-a se introduce o nouă liniuţa, liniuţa a 8-a, cu următorul cuprins:
"- plan de gestionare a deşeurilor din industria extractivă;"
15.La articolul 33 litera b), sintagma "statut" se înlocuieşte cu sintagma "act juridic de înfiinţare a societăţii" şi se elimină liniuţele a 2-a, a 3-a, a 5-a şi a 7-a.
16.Titlul capitolului IV se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Durata certificatelor de atestare"
17.Articolul 34 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 34
(1) Durata valabilităţii certificatului de atestare este nelimitată, cu condiţia îndeplinirii continue a cerinţelor impuse pentru emiterea acestuia, cu posibilitatea modificării sau retragerii în cazul în care persoana fizică ori juridică nu mai îndeplineşte condiţiile şi criteriile de atestare. Această situaţie este sesizată de organele abilitate de lege pentru controlul tehnic şi financiar şi de persoanele competente din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, aducându-se la cunoştinţa comisiei de atestare, care are obligaţia de a analiza cazul în mod operativ în şedinţă extraordinară.
(2) Titularii atestatelor sunt obligaţi să comunice Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale orice modificări intervenite care conduc la situaţia de neîndeplinire a condiţiilor şi criteriilor de atestare."
18.Articolul 35 se abrogă.
19.În anexa nr. 2 la metodologie, la litera b), după liniuţa a 7-a se introduce o nouă liniuţă, liniuţa a 8-a, cu următorul cuprins:
"- plan de gestionare a deşeurilor din industria extractivă;"
20.Anexa nr. 4 la metodologie se modifică şi va avea următorul cuprins:
"- ANEXA Nr. 4
Persoană juridică
MEMORIU (SITUAŢIE) privind activităţile miniere şi/sau operaţiunile petroliere reprezentative desfăşurate în domeniu în ultimii 5 ani
.....................................................................
Data ........................................................... (numele, prenumele, semnătura şi ştampila)"
21.În anexa nr. 7 la metodologie, la litera B, punctul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"2. Vechime - minimum 3 ani de activitate efectivă în domeniul de atestare sau în domenii conexe"
22.Modelul 1 la metodologie se modifică şi va avea următorul cuprins:
" MODELUL 1
ROMÂNIA
AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE
Persoană juridică
CERTIFICAT DE ATESTARE
Comisia de atestare, constituită în baza Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nr. ..... din ............,a analizat dosarul Cererii de atestare nr. ..... din ................ a Societăţii ............................., cu sediul în ...............................,înregistrată cu nr. ....... la ............................., şi a hotărât că Societatea ............................................. îndeplineşte condiţiile şi criteriile prevăzute în metodologia de atestare şi are competenţa tehnică de a executa următoarele lucrări:
- ................................
- ................................
Prezentul certificat de atestare poate fi anulat în cazul în care se constată că titularul nu mai îndeplineşte condiţiile atestării.
Nr. ....../.............
Preşedinte,
................."
23.Modelul 2 la metodologie se modifică şi va avea următorul cuprins:
" MODELUL 2
ROMÂNIA
AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE
Persoană fizică
CERTIFICAT DE ATESTARE
Comisia de atestare, constituită în baza Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nr. ..... din ..........,a analizat dosarul Cererii de atestare nr. ..... din ............... a domnului/doamnei, ............................, născut/născută în anul ........ luna ............ziua ...., localitatea ................, judeţul ..........., de profesie .................................., absolvent/absolventă al/a Universităţii/Institutului ..............................................,facultatea ....................., în anul ......., domiciliat/domiciliată în .....................,str. ...................... nr. ....., şi a hotărât că domnul/doamna ................................... îndeplineşte criteriile prevăzute în metodologia de atestare şi are competenţa tehnică de a executa următoarele lucrări:
1....................................;
2....................................;
3....................................
Prezentul certificat de atestare poate fi anulat în cazul în care se constată că titularul nu mai îndeplineşte condiţiile atestării.
Nr. ....../.............
Preşedinte,
................."
Art. II
Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nr. 221/2009 privind modificarea şi completarea Metodologiei de atestare a competenţei tehnice a persoanelor juridice care întocmesc documentaţii şi/sau execută lucrări de cercetare geologică, lucrări de exploatare a petrolului şi a resurselor minerale şi de expertizare, precum şi a persoanelor fizice care întocmesc documentaţii şi/sau execută lucrări de cercetare geologică şi de expertizare, aprobată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nr. 122/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 692 din 14 octombrie 2009, se abrogă.
-****-
Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Alexandru Pătruţi |
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 73 din data de 1 februarie 2010
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »