Art. 7. - Ordinul 1428/2013 pentru aprobarea Convenţiei privind implementarea măsurilor de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor, a Contractului de garantare, a Convenţiei de fideiusiune şi a modelului înscrisului denumit ''Titlu de creanţă'', prevăzut la art. 24 alin. (3) din Legea nr. 153/2011 privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor

M.Of. 42

În vigoare
Versiune de la: 20 Ianuarie 2014
Art. 7
(1)Plata valorii parţiale de executare a garanţiei se efectuează de către MFP în contul finanţatorului, de maximum 5 ori pe durata unui credit garantat.
(2)Plata valorii totale de executare a garanţiei se efectuează de către MFP în contul finanţatorilor, în cazul în care beneficiarii, pentru a şasea oară, nu rambursează la scadenţă rata de capital, parţial sau integral.
(3)Plăţile prevăzute la alin. (1) şi (2) se fac în termen de maximum 15 zile calendaristice de la data primirii de către FNGCIMM a cererilor de plată parţială, respectiv totală, fără a depăşi 90 de zile calendaristice restante la plată de către beneficiar.