Art. 17. - Personalului prevăzut la alin. (1) i se aduce la cunoştinţă rezultatul controlului în părţile care îl privesc, din oficiu, în termen de 5 zile de la data înregistrării comunicării primite, prevăzute la alin. (2), numai dacă au fost reţinute aspecte imputabile acestuia, sau, la cerere, de către: - Ordinul 138/2016 privind organizarea şi executarea controalelor în Ministerul Afacerilor Interne

M.Of. 700

În vigoare
Versiune de la: 27 Martie 2017
Art. 17
(1)În cazul în care personalul supus controlului se află în concediu de odihnă, în concediu medical, este internat în spital, este în misiune, delegaţie, detaşat ori în alte situaţii obiective, controlul se realizează în lipsa acestuia.
(2)La solicitarea preşedintelui comisiei de control, şeful structurii de resurse umane din cadrul entităţii MAI supuse controlului are obligaţia de a comunica în scris, de îndată, data prezentării la serviciu a personalului prevăzut la alin. (1).
(3)Personalului prevăzut la alin. (1) i se aduce la cunoştinţă rezultatul controlului în părţile care îl privesc, din oficiu, în termen de 5 zile de la data înregistrării comunicării primite, prevăzute la alin. (2), numai dacă au fost reţinute aspecte imputabile acestuia, sau, la cerere, de către:
a)comisia de control, dacă persoana vizată este conducătorul entităţii MAI supuse controlului;
b)conducătorul entităţii MAI supuse controlului, dacă persoana vizată se află în subordinea acestuia.