Art. 328. - Art. 32 8 - Ordinul 135/2019 privind stabilirea condiţiilor de acordare a recompenselor morale, financiare şi materiale cadrelor militare din Ministerul Afacerilor Interne, a nivelului structurilor la care se constituie consiliile de onoare, a modului de constituire şi a procedurilor de lucru ale acestora, precum şi a unor aspecte procedurale referitoare la procedura disciplinară

M.Of. 961

În vigoare
Versiune de la: 5 Iunie 2020
Art. 328
(1)Cadrul militar se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare, după cum urmează:
a)6 luni de la aplicare, pentru sancţiunile disciplinare prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. a) şi b) din Statut;
b)un an de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate sancţiunile disciplinare prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. c)-e) din Statut, respectiv de la aplicarea sancţiunii prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. f) din Statut;
c)7 ani de la data aplicării sancţiunii prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. g) din Statut.
(2)Sancţiunile disciplinare aplicate se radiază, de drept, la împlinirea termenelor prevăzute la alin. (1).