Art. 26. - Ordinul 135/2019 privind stabilirea condiţiilor de acordare a recompenselor morale, financiare şi materiale cadrelor militare din Ministerul Afacerilor Interne, a nivelului structurilor la care se constituie consiliile de onoare, a modului de constituire şi a procedurilor de lucru ale acestora, precum şi a unor aspecte procedurale referitoare la procedura disciplinară

M.Of. 961

În vigoare
Versiune de la: 5 Iunie 2020
Art. 26
În scopul exercitării dreptului la apărare, cadrul militar trimis în faţa consiliului de onoare are dreptul:
a)de a fi audiat şi de a propune dovezi în apărarea sa;
b)de a da explicaţii când socoteşte că este necesar, în tot cursul procedurilor desfăşurate de către consiliul de onoare;
c)de a fi asistat de un apărător ales, care trebuie să aibă studii juridice, cu respectarea normelor privind protecţia informaţiilor clasificate.