Art. 19. - Ordinul 1212/2017 privind aprobarea Metodologiei pentru stabilirea distanţelor adecvate faţă de sursele potenţiale de risc din cadrul amplasamentelor care se încadrează în prevederile Legii nr. 59/2016 privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanţe periculoase în activităţile de amenajare a teritoriului şi urbanism

M.Of. 755

În vigoare
Versiune de la: 21 Septembrie 2017
Art. 19
(1)Primăriile pe teritoriul administrativ al cărora se află zonele de impact din jurul amplasamentului/amplasamentelor considerate preiau planul cu zonele de compatibilitate în cadrul documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism şi ţin cont de acesta în emiterea certificatelor de urbanism şi a autorizaţiilor de construire.
(2)Structura responsabilă cu amenajarea teritoriului şi urbanismul din cadrul administraţiei publice judeţene preia în cadrul planului de amenajare a teritoriului judeţean prevederile planurilor cu zonele de compatibilitate aferente amplasamentelor care se încadrează în prevederile Legii nr. 59/2016.
(3)Pentru amplasamentele noi, în cazul în care amplasarea nu este reglementată prin planul de urbanism general, se elaborează o documentaţie tip plan de urbanism zonal, ce cuprinde cel puţin întreg teritoriul ce poate fi afectat de un amplasament care se încadrează în prevederile Legii nr. 59/2016.