Art. 2. - Ordinul 1190/C/2023 privind aprobarea Nomenclatorului specializărilor expertizei tehnice judiciare

M.Of. 662

În vigoare
Versiune de la: 19 Iulie 2023
Art. 2
Începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin, experţii tehnici judiciari şi specialiştii autorizaţi în specializările prevăzute în Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 199/C/2010, cu modificările ulterioare, se autorizează de drept în specializările prevăzute în anexa la prezentul ordin, după cum urmează:
1.experţii tehnici judiciari şi specialiştii autorizaţi în specializările "Agronomie" şi/sau "Ştiinţele solului" din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 199/C/2010, cu modificările ulterioare, se autorizează de drept în specializarea "Agricultură", ca urmare a comasării specializărilor "Agronomie" şi "Ştiinţele solului" cu specializarea "Agricultură", sub denumirea "Agricultură";
2.experţii tehnici judiciari şi specialiştii autorizaţi în specializarea "Artă, patrimoniu naţional, filatelie, cărţi" din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 199/C/2010, cu modificările ulterioare, se autorizează de drept în subspecializările "Patrimoniu cultural imobil/monumente istorice", "Patrimoniu cultural mobil" şi "Patrimoniu cultural imaterial", ca urmare a reorganizării specializării "Artă, patrimoniu naţional, filatelie, cărţi" prin comasare cu specializarea "Numismatică", sub denumirea "Patrimoniu cultural şi natural", şi divizare în următoarele patru subspecializări: "Patrimoniu cultural imobil/monumente istorice", "Patrimoniu cultural mobil", "Patrimoniu cultural imaterial" şi "Patrimoniu natural";
3.experţii tehnici judiciari şi specialiştii autorizaţi în specializarea "Căi ferate, drumuri şi poduri" din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 199/C/2010, cu modificările ulterioare, se autorizează de drept în subspecializările "Căi ferate", "Drumuri" şi "Poduri", ca urmare a reorganizării specializării "Căi ferate, drumuri şi poduri" prin divizarea în următoarele trei subspecializări: "Căi ferate", "Drumuri" şi "Poduri";
4.experţii tehnici judiciari şi specialiştii autorizaţi în specializarea "Construcţii şi exploatare nave maritime" din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 199/C/2010, cu modificările ulterioare, se autorizează de drept în specializarea "Construcţii şi exploatare nave maritime şi fluviale", ca urmare a redenumirii specializării "Construcţii şi exploatare nave maritime" în "Construcţii şi exploatare nave maritime şi fluviale";
5.experţii tehnici judiciari şi specialiştii autorizaţi în specializările "Echipamente pentru procese industriale" şi/sau "Maşini unelte şi sisteme de producţie" din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 199/C/2010, cu modificările ulterioare, se autorizează de drept în specializarea "Echipamente pentru procese industriale", ca urmare a comasării specializărilor "Echipamente pentru procese industriale" şi "Maşini unelte şi sisteme de producţie" sub denumirea "Echipamente pentru procese industriale";
6.experţii tehnici judiciari autorizaţi în specializarea "Energetică" din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 199/C/2010, cu modificările ulterioare, se autorizează de drept în subspecializările "Electroenergetică", "Energetică şi tehnologii nucleare", "Energetică industrială", "Hidroenergetică" şi "Termoenergetică", ca urmare a reorganizării specializărilor "Electroenergetică", "Energetică şi tehnologii nucleare", "Energetică industrială", "Hidroenergetică" şi "Termoenergetică" drept subspecializări ale specializării "Energetică";
7.experţii tehnici judiciari şi specialiştii autorizaţi în specializarea "Electronică" din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 199/C/2010, cu modificările ulterioare, se autorizează de drept în specializarea "Electronică aplicată", ca urmare a redenumirii specializării "Electronică" în "Electronică aplicată";
8.experţii tehnici judiciari şi specialiştii autorizaţi în specializarea "Evaluarea proprietăţii imobiliare" din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 199/C/2010, cu modificările ulterioare, se autorizează de drept în specializarea "Evaluarea bunurilor imobile", ca urmare a redenumirii specializării "Evaluarea proprietăţii imobiliare" în "Evaluarea bunurilor imobile";
9.experţii tehnici judiciari şi specialiştii autorizaţi în specializarea "Evaluări bunuri mobile economie" din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 199/C/2010, cu modificările ulterioare, se autorizează de drept în specializarea "Evaluarea bunurilor mobile", ca urmare a redenumirii specializării "Evaluări bunuri mobile economie" în "Evaluarea bunurilor mobile";
10.experţii tehnici judiciari şi specialiştii autorizaţi în specializarea "Exploatare căi ferate, locaţii şi material rulant" din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 199/C/2010, cu modificările ulterioare, se autorizează de drept în subspecializările "Exploatare căi ferate şi locaţii" şi "Vehicule pentru transportul feroviar", ca urmare a comasării specializărilor "Exploatare căi ferate, locaţii şi material rulant" şi "Vehicule pentru transportul feroviar" sub denumirea "Exploatare căi ferate, locaţii şi vehicule pentru transportul feroviar", care se divizează în următoarele două subspecializări: "Exploatare căi ferate şi locaţii" şi "Vehicule pentru transportul feroviar";
11.experţii tehnici judiciari şi specialiştii autorizaţi în specializarea "Vehicule pentru transportul feroviar" din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 199/C/2010, cu modificările ulterioare, se autorizează de drept în subspecializarea "Vehicule pentru transportul feroviar" din cadrul specializării "Exploatare căi ferate, locaţii şi vehicule pentru transportul feroviar", ca urmare a comasării specializărilor "Exploatare căi ferate, locaţii şi material rulant" şi "Vehicule pentru transportul feroviar" sub denumirea "Exploatare căi ferate, locaţii şi vehicule pentru transportul feroviar", care se divizează în următoarele două subspecializări: "Exploatare căi ferate şi locaţii" şi "Vehicule pentru transportul feroviar";
12.experţii tehnici judiciari şi specialiştii autorizaţi în specializarea "Farmacologie-medicină-stomatologie" din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 199/C/2010, cu modificările ulterioare, se autorizează de drept în specializarea/specializările "Farmacie", "Medicină" şi "Medicină dentară", conform ramurii de ştiinţă în care au fost licenţiaţi la data autorizării ca expert tehnic judiciar, ca urmare a reorganizării specializării "Farmacologie-medicină-stomatologie" prin divizarea în următoarele trei specializări: "Farmacie", "Medicină" şi "Medicină dentară";
13.experţilor tehnici judiciari şi specialiştilor autorizaţi în specializarea "Fiabilitate aparate electrice şi electronice" din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 199/C/2010, cu modificările ulterioare, le încetează de drept autorizarea, ca urmare a eliminării specializării "Fiabilitate aparate electrice şi electronice";
14.experţii tehnici judiciari şi specialiştii autorizaţi în specializările "Filatură" şi/sau "Industrie textilă şi pielărie" din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 199/C/2010, cu modificările ulterioare, se autorizează de drept în specializarea "Tehnologia şi designul produselor textile şi al confecţiilor din piele şi înlocuitori", ca urmare a comasării specializărilor "Filatură" şi "Industrie textilă şi pielărie" sub denumirea "Tehnologia şi designul produselor textile şi al confecţiilor din piele şi înlocuitori";
15.experţii tehnici judiciari şi specialiştii autorizaţi în specializările "Geologia resurselor miniere" şi/sau "Geologia resurselor petroliere" din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 199/C/2010, cu modificările ulterioare, se autorizează de drept în specializarea "Inginerie geologică şi geofizică", ca urmare a comasării specializărilor "Geologia resurselor miniere" şi "Geologia resurselor petroliere" sub denumirea "Inginerie geologică şi geofizică";
16.experţii tehnici judiciari şi specialiştii autorizaţi în specializările "Industria alimentară, morărit şi panificaţie" şi/sau "Industria alimentară şi frigotehnie" din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 199/C/2010, cu modificările ulterioare, se autorizează de drept în specializarea "Ingineria produselor alimentare", ca urmare a comasării specializărilor "Industria alimentară, morărit şi panificaţie" şi "Industria alimentară şi frigotehnie" sub denumirea "Ingineria produselor alimentare";
17.experţii tehnici judiciari şi specialiştii autorizaţi în specializările "Ingineria sudării" şi/sau "Utilajul şi tehnologia sudării" din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 199/C/2010, cu modificările ulterioare, se autorizează de drept în specializarea "Ingineria şi utilajul sudării", ca urmare a comasării specializărilor "Ingineria sudării" şi "Utilajul şi tehnologia sudării" sub denumirea "Ingineria şi utilajul sudării";
18.experţii tehnici judiciari şi specialiştii autorizaţi în specializarea "Numismatică" din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 199/C/2010, cu modificările ulterioare, se autorizează de drept în subspecializarea "Patrimoniu cultural mobil" din cadrul specializării "Patrimoniu cultural şi natural", ca urmare a comasării specializării "Numismatică" cu specializarea "Artă, patrimoniu naţional, filatelie, cărţi" sub denumirea "Patrimoniu cultural şi natural";
19.experţii tehnici judiciari şi specialiştii autorizaţi în specializarea "Petrol şi gaze" din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 199/C/2010, cu modificările ulterioare, se autorizează de drept în subspecializările "Petrol" şi "Gaze", ca urmare a divizării specializării "Petrol şi gaze" în următoarele două subspecializări: "Petrol" şi "Gaze";
20.experţii tehnici judiciari şi specialiştii autorizaţi în specializarea "Prelucrarea sticlei şi ceramicii" din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 199/C/2010, cu modificările ulterioare, se autorizează de drept în specializarea "Fabricarea sticlei şi ceramicii", ca urmare a redenumirii specializării "Prelucrarea sticlei şi ceramicii" în "Fabricarea sticlei şi ceramicii";
21.experţii tehnici judiciari şi specialiştii autorizaţi în specializarea "Protecţia muncii" din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 199/C/2010, cu modificările ulterioare, se autorizează de drept în specializarea "Securitate şi sănătate în muncă", ca urmare a redenumirii specializării "Protecţia muncii" în "Securitate şi sănătate în muncă";
22.experţii tehnici judiciari şi specialiştii autorizaţi în specializarea "Rezistenţă şi stabilitate pentru construcţii civile, industriale, agrozootehnice; energetice; telecomunicaţii; miniere; edilitare şi de gospodărie comunală - cu structură din beton, beton armat, zidărie, lemn" din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 199/C/2010, cu modificările ulterioare, se autorizează de drept în specializarea "Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii civile, industriale, agricole, energetice, miniere, pentru telecomunicaţii şi construcţii aferente reţelelor edilitare şi de gospodărie comunală cu structura de rezistenţă din beton, beton armat, zidărie, lemn", ca urmare a redenumirii specializării "Rezistenţă şi stabilitate pentru construcţii civile, industriale, agrozootehnice; energetice; telecomunicaţii; miniere; edilitare şi de gospodărie comunală - cu structură din beton, beton armat, zidărie, lemn" în "Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii civile, industriale, agricole, energetice, miniere, pentru telecomunicaţii şi construcţii aferente reţelelor edilitare şi de gospodărie comunală cu structura de rezistenţă din beton, beton armat, zidărie, lemn";
23.experţii tehnici judiciari şi specialiştii autorizaţi în specializarea "Rezistenţă şi stabilitate pentru construcţii civile, industriale, agrozootehnice; energetice; telecomunicaţii; miniere; edilitare şi de gospodărie comunală - cu structură de rezistenţă din metal, lemn" din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 199/C/2010, cu modificările ulterioare, se autorizează de drept în specializarea "Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii civile, industriale, agricole, energetice, miniere, pentru telecomunicaţii şi construcţii aferente reţelelor edilitare şi de gospodărie comunală cu structura de rezistenţă din metal, lemn şi alte materiale compozite", ca urmare a redenumirii specializării "Rezistenţă şi stabilitate pentru construcţii civile, industriale, agrozootehnice; energetice; telecomunicaţii; miniere; edilitare şi de gospodărie comunală - cu structură de rezistenţă din metal, lemn" în "Rezistenţă mecanică şi stabilitate pentru construcţii civile, industriale, agricole, energetice, miniere, pentru telecomunicaţii şi construcţii aferente reţelelor edilitare şi de gospodărie comunală cu structura de rezistenţă din metal, lemn şi alte materiale compozite";
24.experţii tehnici judiciari şi specialiştii autorizaţi în specializarea "Stomatologie" din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 199/C/2010, cu modificările ulterioare, se autorizează de drept în specializarea "Medicină dentară";
25.experţii tehnici judiciari autorizaţi în specializarea "Utilaj tehnologic" din Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 199/C/2010, cu modificările ulterioare, se autorizează de drept în subspecializările "Utilaje pentru textile şi pielărie", "Utilaje petroliere şi petrochimice", "Utilaje şi instalaţii portuare" şi "Utilaje tehnologice pentru construcţii", ca urmare a reorganizării specializărilor "Utilaje pentru textile şi pielărie", "Utilaje petroliere şi petrochimice", "Utilaje şi instalaţii portuare" şi "Utilaje tehnologice pentru construcţii" drept subspecializări ale specializării "Utilaj tehnologic".