Art. 7. - Membrii consiliilor de onoare care comit fapte incompatibile cu calitatea pe care o au sunt înlocuiţi astfel: - Ordinul 119/2016 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea consiliilor de onoare şi consiliilor de judecată în unităţile militare din Ministerul Afacerilor Interne, precum şi pentru reglementarea unor măsuri în domeniul regimului disciplinar al personalului militar din Ministerul Afacerilor Interne

M.Of. 634

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 18 August 2016
Art. 7
(1)Pe locurile de membri titulari, devenite vacante, preşedintele consiliului de onoare numeşte membrii supleanţi, iar în locul acestora sunt aleşi alţi membri.
(2)Membrii consiliilor de onoare care comit fapte incompatibile cu calitatea pe care o au sunt înlocuiţi astfel:
a)cu membri supleanţi, în cazul membrilor titulari;
b)cu alte cadre militare, în cazul membrilor supleanţi.
(3)În situaţiile prevăzute la alin. (2) lit. b), membrii supleanţi ai consiliilor de onoare sunt aleşi în condiţiile art. 6 în termen de cel mult 15 zile lucrătoare de la apariţia situaţiei.
(4)În situaţia în care membri titulari ai consiliilor de onoare nu pot fi înlocuiţi în condiţiile alin. (2) lit. a), prevederile alin. (3) se aplică în mod corespunzător.