Art. 54. - Ordinul 119/2016 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea consiliilor de onoare şi consiliilor de judecată în unităţile militare din Ministerul Afacerilor Interne, precum şi pentru reglementarea unor măsuri în domeniul regimului disciplinar al personalului militar din Ministerul Afacerilor Interne

M.Of. 634

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 18 August 2016
Art. 54
(1)Cadrul militar sancţionat poate formula contestaţie împotriva sancţiunii disciplinare, care se depune la secretariatul unităţii conduse de persoana care a dispus sancţiunea disciplinară, în termen de 10 zile lucrătoare de la data luării la cunoştinţă. Cu această ocazie pot fi contestate şi celelalte acte care au stat la baza emiterii ordinului/dispoziţiei de sancţionare.
(2)În această situaţie, persoana prevăzută la alin. (1) înaintează, cu celeritate, şefului unităţii ierarhic superioare dosarul cauzei şi un raport motivat cu privire la sancţiunea disciplinară dispusă şi la motivele propunerii de respingere sau de admitere a contestaţiei.
(3)În cazul sancţiunilor dispuse de ministrul afacerilor interne, acestea pot fi contestate de cadrul militar nemulţumit, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.