Art. 48. - Ordinul 119/2016 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea consiliilor de onoare şi consiliilor de judecată în unităţile militare din Ministerul Afacerilor Interne, precum şi pentru reglementarea unor măsuri în domeniul regimului disciplinar al personalului militar din Ministerul Afacerilor Interne

M.Of. 634

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 18 August 2016
Art. 48
(1)În situaţia în care în şedinţa de judecată rezultă necesitatea completării dosarului cu noi probe, consiliul poate hotărî cu majoritate de voturi, o singură dată, reluarea judecării cauzei în termen de cel mult 5 zile lucrătoare.
(2)Hotărârea de reluare a judecăţii va fi adusă la cunoştinţa cadrului militar trimis în faţa consiliului de judecată, va fi consemnată în procesul-verbal şi, totodată, despre aceasta preşedintele consiliului va raporta ministrului afacerilor interne/comandantului/şefului unităţii la care funcţionează consiliul de judecată.
(3)În procesul-verbal se vor preciza aspectele insuficient clarificate, asupra cărora trebuie să se obţină date suplimentare necesare la reluarea judecării.