Art. 2. - Datele menţionate la alin. (1) se transferă electronic, astfel: - Ordinul 1137/2007 privind introducerea sistemului informatic de calcul şi raportare a indicatorilor de management ''EXBUGET''
M.Of. 451
În vigoare Versiune de la: 4 Iulie 2007
Art. 2
(1)Datele furnizate de aplicaţie se utilizează lunar pentru autoevaluarea managementului unităţii sanitare, în comparaţie cu obligaţiile contractuale asumate faţă de casele de asigurări de sănătate şi Ministerul Sănătăţii Publice.
(2)Datele menţionate la alin. (1) se transferă electronic, astfel:
- lunar, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate de către toate unităţile sanitare, până la data de 20 ale lunii curente pentru luna expirată;
- trimestrial, autorităţilor de sănătate publică, respectiv a municipiului Bucureşti, de către toate unităţile sanitare care îşi desfăşoară activitatea pe raza teritorială a judeţului, indiferent de subordonare, precum şi Centrului Naţional pentru Organizarea şi Asigurarea Sistemului Informaţional şi Informatic în Domeniul Sănătăţii, instituţie publică în subordinea Ministerului Sănătăţii Publice, până la data de 20 ale lunii curente pentru trimestrul expirat.
(3)Centrul Naţional pentru Organizarea şi Asigurarea Sistemului Informaţional şi Informatic în Domeniul Sănătăţii are obligaţia de a transmite, în sistem electronic, Ministerului Sănătăţii Publice, până la data de 25 ale lunii curente pentru trimestrul expirat, datele respective pe total judeţ şi pe unităţi sanitare cu paturi.
(4)Casa Naţională de Asigurări de Sănătate va asigura accesul securizat tuturor caselor de asigurări de sănătate la baza de date centralizată pentru unităţile de sănătate publică cu care se află în contract.
(5)Analiza costurilor, comparativă la nivel naţional, va fi accesibilă unităţilor de sănătate publică pe site-ul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate www.cnas.ro.
(6)Bazele de date aferente semestrului I al anului 2007 se transferă electronic către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, către autorităţile de sănătate publică şi Centrului Naţional pentru Organizarea şi Asigurarea Sistemului Informaţional şi Informatic în Domeniul Sănătăţii până la data de 31 iulie 2007, urmând ca pe baza nivelului indicatorilor de performanţă specifici Ministerul Sănătăţii Publice să evalueze activitatea de management a fiecărei unităţi sanitare cu paturi.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »