Art. 6. - Ordinul 1134/2020 privind aprobarea condiţiilor de elaborare a studiilor de mediu, a criteriilor de atestare a persoanelor fizice şi juridice şi a componenţei şi Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Comisiei de atestare
M.Of. 445
În vigoare Versiune de la: 27 Mai 2020
Art. 6
În înţelesul prezentului ordin, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a)asociaţie profesională din domeniul protecţiei mediului - asociaţia înfiinţată în baza Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii şi care are în statut prevederea explicită de "asociaţie profesională în domeniul protecţiei mediului";
b)atestare - procesul de evaluare a competenţelor profesionale ale persoanelor fizice şi juridice în vederea obţinerii certificatului de atestare;
c)certificat de atestare - documentul doveditor al atestării în conformitate cu prevederile prezentului ordin, acordat de Comisia de atestare, cu valabilitate stabilită;
d)Comisia de atestare - comisia care funcţionează în cadrul asociaţiei profesionale din domeniul protecţiei mediului;
e)domenii de atestare - sectoare economice care, conform legii, sunt reglementate din punctul de vedere al protecţiei mediului pe baza studiilor de mediu;
f)experţi atestaţi - persoane fizice sau juridice care au obţinut un certificat de atestare în baza prezentului ordin;
g)registrul experţilor atestaţi - lista care cuprinde experţii atestaţi, publicată pe pagina de internet a asociaţiei profesionale în domeniul protecţiei mediului care a emis certificate de atestare în conformitate cu prevederile prezentului ordin, precum şi pe pagina de internet a Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi a Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului;
h)studii de mediu - studiile care, conform legii, trebuie realizate de experţi atestaţi. Acestea sunt: raportul de mediu (RM), raportul privind impactul asupra mediului (RIM), bilanţul de mediu (BM), raportul de amplasament/raportul privind situaţia de referinţă (RA/RSR), raportul de securitate (RS) şi studiul de evaluare adecvată (EA).