Ordinul 1108/2007 privind aprobarea Nomenclatorului lucrărilor şi serviciilor care se prestează de către autorităţile publice pentru protecţia mediului în regim de tarifare şi cuantumul tarifelor aferente acestora

M.Of. 629

În vigoare
Versiune de la: 13 Septembrie 2007
Ordinul 1108/2007 privind aprobarea Nomenclatorului lucrărilor şi serviciilor care se prestează de către autorităţile publice pentru protecţia mediului în regim de tarifare şi cuantumul tarifelor aferente acestora
Dată act: 5-iul-2007
Emitent: Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile
În baza prevederilor art. 23 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006,
în temeiul art. 5 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 368/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile,
ministrul mediului şi dezvoltării durabile emite următorul ordin:
Art. 1
Se aprobă Nomenclatorul lucrărilor şi serviciilor care se prestează de către autorităţile publice pentru protecţia mediului în regim de tarifare şi cuantumul tarifelor aferente acestora, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2
Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, agenţiile regionale pentru protecţia mediului, agenţiile judeţene pentru protecţia mediului şi Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", în calitate de autorităţi competente pentru protecţia mediului, au obligaţia de a-şi deschide conturi pentru veniturile extrabugetare provenite din încasarea tarifelor la filialele Trezoreriei Statului în a căror rază teritorială îşi desfăşoară activitatea.
Art. 3
Sumele încasate de autorităţile publice pentru protecţia mediului prevăzute la art. 2 se utilizează în conformitate cu prevederile art. 23 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006.
Art. 4
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului apelor, pădurilor şi protecţiei mediului nr. 340/2000 pentru aprobarea Nomenclatorului de lucrări şi servicii care se prestează de către autorităţile pentru protecţia mediului în regim de tarifare şi cuantumul tarifelor aferente, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 6 aprilie 2000.
Art. 5
Orice dispoziţie contrară prevederilor prezentului ordin se abrogă.
Art. 6
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

Ministrul mediului şi dezvoltării durabile,

Attila Korodi

ANEXĂ:
NOMENCLATORUL lucrărilor şi serviciilor care se prestează de către autorităţile publice pentru protecţia mediului în regim de tarifare şi cuantumul tarifelor aferente acestora
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 629 din data de 13 septembrie 2007