Ordinul 1103/C/2025 pentru aprobarea condiţiilor şi procedurilor specifice pentru stabilirea şi plata majorării pentru munca suplimentară efectuată de poliţiştii de penitenciare, precum şi a activităţilor deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut pentru care se acordă acest drept

M.Of. 499

În vigoare
Versiune de la: 28 Mai 2025
Ordinul 1103/C/2025 pentru aprobarea condiţiilor şi procedurilor specifice pentru stabilirea şi plata majorării pentru munca suplimentară efectuată de poliţiştii de penitenciare, precum şi a activităţilor deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut pentru care se acordă acest drept
Dată act: 21-mai-2025
Emitent: Ministerul Justitiei
În temeiul prevederilor art. III alin. (41), (43) şi (47) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 156/2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare,
în conformitate cu dispoziţiile art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 592/2024 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu modificările ulterioare,
ministrul justiţiei emite următorul ordin:
Art. 1
(1)Orele suplimentare efectuate de către poliţiştii de penitenciare în luna ianuarie 2025, în cadrul activităţilor deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut, peste programul normal de lucru în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, care nu se pot compensa cu timp liber corespunzător în următoarele 90 de zile după prestarea acestora, se plătesc cu drepturile salariale corespunzătoare pentru orele prestate peste programul normal de lucru, la care se adaugă o majorare de 75% din salariul de funcţie, proporţional cu orele efectiv prestate peste programul normal de lucru.
(2)Munca suplimentară prestată în perioada februarie-decembrie 2025, în cadrul activităţilor deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut, de către poliţiştii de penitenciare, peste programul normal de lucru, care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător în următoarele 90 de zile după prestarea acesteia, se plăteşte cu drepturile salariale corespunzătoare pentru orele prestate peste programul normal de lucru, la care se adaugă o majorare de 70% din salariul de funcţie, proporţional cu orele efectiv prestate peste programul normal de lucru.
(3)Munca suplimentară prestată în alte condiţii decât cele prevăzute la alin. (1) sau (2) se compensează numai cu timp liber corespunzător în termen de 90 de zile după prestarea acesteia.
(4)Prestarea muncii suplimentare se realizează cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind programul de lucru şi formele de organizare a acestuia.
Art. 2
(1)Munca suplimentară se determină astfel: total timp de muncă lucrat conform prezenţei din pontaj-fondul de timp individual.
Fondul de timp individual se determină după următoarea formulă:
Fti = Ftl-SFta,
din care:
Fti = fondul de timp individual;
Ftl = fondul de timp al lunii stabilit ca număr de zile lucrătoare din lună x durata programului normal de muncă;
Fta = fondul de timp corespunzător zilelor absente de la serviciu stabilit ca număr de zile lucrătoare de absenţă x durata programului normal de muncă.
(2)În cadrul orelor prestate ca muncă suplimentară determinate potrivit alin. (1) se evidenţiază:
a)pentru luna ianuarie, dacă munca suplimentară este prestată peste programul normal de lucru în cadrul activităţilor deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează;
b)pentru lunile februarie-decembrie 2025, dacă munca suplimentară este prestată peste programul normal de lucru în cadrul activităţilor deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut.
Art. 3
(1)În cazul poliţiştilor de penitenciare pentru care durata programului normal de muncă este stabilită prin dispoziţii legale specifice se aplică aceste dispoziţii, evidenţierea orelor suplimentare efectuându-se potrivit acestor reglementări.
(2)Dispoziţiile legale privind prestarea şi, după caz, plata muncii în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează rămân aplicabile.
Art. 4
(1)Compensarea orelor suplimentare se realizează prin acordarea timpului liber corespunzător, respectând ordinea cronologică a efectuării acestora.
(2)Timpul liber corespunzător se acordă pentru munca suplimentară prestată şi constă în alocarea unui număr echivalent de ore libere plătite, corespunzător orelor suplimentare efectuate peste timpul normal de lucru.
Art. 5
(1)În cazul în care compensarea cu timp liber corespunzător a muncii suplimentare prestate în condiţiile art. 1 alin. (1) sau (2) nu este posibilă în termenul de 90 de zile, majorarea se plăteşte în luna următoare expirării termenului respectiv, prin adăugarea acestei majorări la drepturile salariale aferente lunii anterioare şi la cele corespunzătoare muncii suplimentare prestate în aceste condiţii, pentru care nu a fost acordat timp liber corespunzător.
(2)Drepturile salariale corespunzătoare muncii suplimentare şi majorarea se stabilesc proporţional cu orele efectiv prestate peste programul normal de lucru şi necompensate cu timp liber corespunzător în condiţiile art. 1 alin. (1) sau (2) şi se determină pe baza raportului dintre salariul de funcţie şi durata timpului normal de lucru din luna în care s-a efectuat munca suplimentară.
Art. 6
Sunt considerate activităţi deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut acele activităţi care se realizează în una dintre următoarele condiţii:
a)vizează siguranţa obiectivelor. Pot fi considerate astfel de activităţi, fără a se limita la acestea: activităţile turelor/schimburilor operative din cadrul locurilor de deţinere, precum şi cele ale grupelor de intervenţie;
b)implică în mod direct acordarea drepturilor persoanelor private de libertate. Pot fi considerate astfel de activităţi, fără a se limita la acestea: activităţile structurii medicale (asistenţa medicală a persoanelor private de libertate), cele ale structurii operative (asigurarea plimbărilor şi vizitelor persoanelor private de libertate) sau cele ale structurii administrative (asigurarea hranei şi condiţiilor minime de cazare a persoanelor private de libertate);
c)asigură desfăşurarea misiunilor de escortare. Pot fi considerate astfel de activităţi, fără a se limita la acestea: activităţile de escortare la punctele de lucru, la organele judiciare, la unităţi medicale sau în alte locuri din afara unităţii de detenţie, escortarea pentru participarea la funeralii sau pentru participarea la activităţi de reintegrare socială;
d)au caracter neprevăzut şi implicaţii semnificative asupra activităţii specifice din penitenciare sau la nivelul întregului sistem. Pot fi considerate astfel de activităţi, fără a se limita la acestea: activităţile legate de punerea în libertate a persoanelor private de libertate, cele care privesc controalele inopinate, activităţile urgente legate de bugetul instituţiei, de investiţii, de achiziţii publice, indiferent de sistemul de finanţare, de salarizare şi acordare a unor drepturi, contabilitate sau cele administrative, precum şi activităţile neprevăzute care ţin de conducerea, reprezentarea, angajarea şi coordonarea instituţiei.
Art. 7
(1)Prestarea muncii suplimentare se realizează în baza dispoziţiei scrise a şefului ierarhic, aprobată de directorul unităţii, prevăzută în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul ordin.
(2)În cazul orelor suplimentare prestate în condiţiile art. 1 alin. (2) şi necompensate cu timp liber corespunzător în următoarele 90 de zile, dispoziţia emisă trebuie să menţioneze, în mod obligatoriu, încadrarea activităţii dispuse în una dintre condiţiile prevăzute la art. 6.
(3)Dispunerea în scris a muncii suplimentare se va consemna, de regulă, anterior efectuării sau în maximum două zile lucrătoare de la prestarea acesteia.
(4)În cazul misiunilor externe, efectuarea muncii suplimentare se realizează în baza notei de oportunitate aprobate de ordonatorul principal de credite. Raportul privind rezultatele deplasării în străinătate în interes de serviciu trebuie să includă menţiunea privind numărul de ore suplimentare prestate, precum şi încadrarea activităţii desfăşurate în una dintre condiţiile prevăzute la art. 6.
(5)În situaţii deosebite care impun deplasarea în afara localităţii în care se află instituţia/unitatea, persoana care a efectuat muncă suplimentară pe durata misiunii are obligaţia de a întocmi o notă-raport, pe care o înaintează spre avizarea şefului ierarhic şi aprobarea directorului unităţii, în termen de cel mult două zile lucrătoare de la întoarcerea din misiune. Nota-raport trebuie să conţină menţiunea privind numărul de ore suplimentare prestate, precum şi încadrarea activităţii desfăşurate în una dintre condiţiile prevăzute la art. 6.
(6)Dispoziţiile emise pentru efectuarea orelor suplimentare în condiţiile art. 1 alin. (1) sau (2), anterior intrării în vigoare a prezentului ordin, vor fi completate cu menţiuni privitoare la încadrarea, după caz, în una dintre condiţiile prevăzute la art. 6, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1.
Art. 8
(1)Plata majorării pentru munca suplimentară, prestată în condiţiile art. 1 alin. (1) sau (2), se efectuează cu aprobarea ordonatorului ierarhic superior, pe baza unui raport justificativ al ordonatorului de credite la nivelul căruia s-a prestat munca suplimentară, în care sunt prezentate motivele pentru care nu a fost posibilă acordarea timpului liber corespunzător, potrivit anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezentul ordin.
(2)Raportul justificativ este însoţit de centralizatorul lunar al fiecărei structuri, potrivit anexei nr. 3 care face parte integrantă din prezentul ordin.
(3)Ordonatorii de credite desemnează persoanele din fiecare structură cu atribuţii de întocmire a centralizatorului lunar prevăzut la alin. (2). Centralizatorul se avizează de către şeful ierarhic şi se aprobă de către ordonatorul de credite al instituţiei/unităţii la nivelul căreia s-a prestat munca suplimentară sau, după caz, de persoanele delegate potrivit competenţelor.
(4)Raportul justificativ aprobat de ordonatorul ierarhic superior, însoţit de centralizatoarele lunare, se comunică structurii financiar-contabile până la data de 5 a lunii în care se efectuează plata.
(5)În cazul în care centralizatorul lunar prevăzut la alin. (2) vizează orele suplimentare prestate de conducătorul instituţiei/unităţii, aprobarea acestuia se realizează de persoanele delegate, potrivit competenţelor, la nivelul ordonatorului secundar sau terţiar de credite din bugetul căruia se efectuează plata.
(6)În cazul în care conducătorul instituţiei/unităţii are calitatea de şef ierarhic nemijlocit al persoanei care a prestat ore suplimentare, avizarea centralizatorului lunar prevăzut la alin. (2) se realizează, după caz, de către un director general adjunct sau un director adjunct.
Art. 9
(1)Plata majorării pentru munca suplimentară efectuată în condiţiile art. 1 alin. (2) se efectuează astfel încât să se încadreze în limita de 3% din suma salariilor de funcţie, salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a salariilor de comandă de la nivelul bugetului centralizat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
(2)În aplicarea alin. (1), lunar, până pe data de 15 a fiecărei luni, ordonatorii de credite din sistemul penitenciar analizează influenţa bugetară a majorării de 70% aferente orelor suplimentare efectuate în condiţiile art. 1 alin. (2) ce urmează a fi plătite în luna următoare şi dispun măsuri în vederea încadrării în limita de 3% din suma salariilor de funcţie, salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a salariilor de comandă aferente lunii în care a fost prestată munca suplimentară.
(3)Pentru plata orelor suplimentare efectuate în condiţiile art. 1 alin. (2), lunar vor fi solicitate fondurile necesare, cu ocazia deschiderilor de credite bugetare, în condiţiile respectării prevederilor alin. (2); în acest sens, ordonatorii de credite vor completa şi vor transmite la Administraţia Naţională a Penitenciarelor situaţia al cărei model este prevăzut în anexa nr. 4 care face parte integrantă din prezentul ordin.
(4)Lunar, cu ocazia centralizării solicitărilor de deschidere de credite bugetare, Administraţia Naţională a Penitenciarelor verifică dacă fondurile solicitate pentru plata majorării de 70% aferente orelor suplimentare preconizate a se achita se încadrează în limita de 3% din suma salariilor de funcţie, salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a salariilor de comandă, la nivelul fiecărei unităţi, şi repartizează fondurile deschise cu această destinaţie.
(5)Plata lunară a orelor suplimentare efectuate în condiţiile art. 1 alin. (2) necompensate cu timp liber corespunzător în termen de 90 de zile se realizează de către fiecare ordonator de credite, după aprobarea ordonatorului superior de credite a raportului justificativ prevăzut la art. 8, cu condiţia încadrării în limita plafonului de 3% şi în bugetul aprobat. După efectuarea plăţii, ordonatorii de credite vor completa şi vor transmite la Administraţia Naţională a Penitenciarelor situaţia privind orele prestate peste programul normal de lucru (ore suplimentare) şi plata acestora, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 5 care face parte integrantă din prezentul ordin.
(6)Fondurile disponibile pentru majorarea de 70% aferentă orelor suplimentare, rămase până la atingerea limitei de 3% stabilite la nivelul bugetului centralizat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, pot fi repartizate pentru plata orelor suplimentare neachitate, comunicate conform situaţiei din anexa nr. 5, în situaţii de excepţie apreciate ca atare de conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în temeiul notei justificative prezentate de către unităţile care se confruntă cu astfel de împrejurări.
Art. 10
(1)Munca suplimentară efectuată în condiţiile art. 1 alin. (1) sau (2) se poate plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de şeful ierarhic în scris, fără a se depăşi plafonul de 180 de ore anual.
(2)În cazuri cu totul deosebite, munca suplimentară se poate efectua şi peste acest plafon, dar nu mai mult de 360 de ore anual. Munca suplimentară se poate plăti şi peste 180 de ore anual dacă a fost prestată pentru limitarea şi înlăturarea consecinţelor situaţiilor de urgenţă şi/sau pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice, cu respectarea condiţionalităţii prevăzute de prezentul ordin.
Art. 11
(1)Ordonatorii de credite şi şefii de structuri din sistemul administraţiei penitenciare răspund de utilizarea eficientă a resurselor umane şi de timp, urmărindu-se limitarea muncii suplimentare prestate, fără afectarea gradului de siguranţă a misiunilor şi în condiţiile respectării regulamentului privind siguranţa locurilor de deţinere din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
(2)În aplicarea prevederilor alin. (1), munca suplimentară va fi distribuită în mod echilibrat, astfel încât să aibă aceeaşi pondere, atât în privinţa efectuării acesteia, cât şi a modalităţii de compensare la nivelul personalului care desfăşoară acelaşi tip de activitate sau are aceleaşi atribuţii din cadrul aceleiaşi ture de serviciu sau, după caz, din cadrul aceluiaşi compartiment.
(3)Respectarea prevederilor alin. (2) constituie obligaţie de serviciu, iar încălcarea acesteia intră sub incidenţa prevederilor art. 140 lit. b) din Legea nr. 145/2019 privind statutul poliţiştilor de penitenciare, cu modificările şi completările ulterioare, şi atrage răspunderea disciplinară pentru toate persoanele cu responsabilităţi în acest sens.
(4)În funcţie de circumstanţele şi consecinţele nerespectării prevederilor alin. (2), răspunderea poate fi şi de natură patrimonială, civilă ori, după caz, penală, potrivit legii.
Art. 12
(1)Pentru poliţiştii de penitenciare ale căror raporturi de serviciu încetează sau sunt suspendate, plata majorării pentru munca suplimentară prestată în condiţiile art. 1 alin. (1) sau (2), pentru care nu s-a acordat timp liber corespunzător până la data emiterii actului administrativ, se efectuează odată cu plata ultimelor drepturi salariale cuvenite.
(2)Pentru poliţiştii de penitenciare din sistemul administraţiei penitenciare detaşaţi sau mutaţi în altă unitate, plata majorării pentru munca suplimentară prestată în condiţiile art. 1 alin. (1) sau (2), pentru care nu s-a acordat timp liber corespunzător până la data emiterii actului administrativ de detaşare sau mutare, se efectuează odată cu plata ultimelor drepturi salariale de către ordonatorul de credite de unde se detaşează sau se mută.
(3)În situaţiile prevăzute de alin. (1) şi (2) plata majorării pentru munca suplimentară prestată în condiţiile art. 1 alin. (1) sau (2) se efectuează cu aprobarea ordonatorului ierarhic superior, pe baza raportului justificativ al ordonatorului de credite la nivelul căruia s-a prestat munca suplimentară, în care sunt prezentate motivele pentru care nu a fost posibilă acordarea timpului liber corespunzător, potrivit anexei nr. 2, însoţit de centralizatorul lunar potrivit anexei nr. 3, întocmite la data modificării raporturilor de serviciu.
Art. 13
Prevederile prezentului ordin se aplică în mod corespunzător şi poliţiştilor de penitenciare încadraţi în Ministerul Justiţiei.
Art. 14
Ministerul Justiţiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile subordonate duc la îndeplinire dispoziţiile prezentului ordin.
Art. 15
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

p. Ministrul justiţiei,

Ioan Turc,

secretar de stat

ANEXA nr. 1:DISPOZIŢIE de efectuare a unor activităţi peste programul normal de muncă

Unitatea ..............................

Aprob.

Director,

.................................................

(gradul, numele, prenumele, funcţia, data şi semnătura)

DISPOZIŢIE de efectuare a unor activităţi peste programul normal de muncă

Persoana desemnată

Gradul, numele, prenumele

Numărul total de ore suplimentare efectuate în anul curent, din care:

Numărul de ore suplimentare plătite

Numărul de ore suplimentare recuperate

Numărul de ore suplimentare rămase de recuperat

1=2+3+4

2

3

4

Data (zi, lună, an)

Intervalul de timp

Numărul de ore

Activitatea ce se desfăşoară

Încadrarea în art. 6 lit. ..... din Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.103/C/2025 pentru aprobarea condiţiilor şi procedurilor specifice pentru stabilirea şi plata majorării pentru munca suplimentară efectuată de poliţiştii de penitenciare, precum şi a activităţilor deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut pentru care se acordă aceste drept*

(Se precizează litera la care se încadrează activitatea pentru care se dispune munca.)

Pentru situaţia prevăzută la art. 10 alin. (2) din Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.103/C/2025

(dacă munca suplimentară se dispune pentru limitarea şi înlăturarea consecinţelor situaţiilor de urgenţă şi/sau pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice)

(Da/Nu)

Motivaţie detaliată

*Precizarea încadrării în art. 6 este obligatorie doar pentru orele suplimentare efectuate în condiţiile art. 1 alin. (1) sau (2) din Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.103/C/2025.
Data încheierii: .........................
Şef ierarhic,
.............................................................
(gradul, numele, prenumele, funcţia, data şi semnătura)
Am luat la cunoştinţă.
.............................................................
(gradul, numele, prenumele, funcţia, data şi semnătura)
ANEXA nr. 2:RAPORT JUSTIFICATIV privind plata orelor suplimentare prestate peste programul normal de lucru în condiţiile art. 1 alin. (1) sau (2) din Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.103/C/2025 pentru aprobarea condiţiilor şi procedurilor specifice pentru stabilirea şi plata majorării pentru munca suplimentară efectuată de poliţiştii de penitenciare, precum şi a activităţilor deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut pentru care se acordă acest drept

Unitatea ..............................

Aprob.*

Ordonator ierarhic superior de credite,

.................................................................

(gradul, numele, prenumele, funcţia, data şi semnătura)

RAPORT JUSTIFICATIV privind plata orelor suplimentare prestate peste programul normal de lucru în condiţiile art. 1 alin. (1) sau (2) din Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.103/C/2025 pentru aprobarea condiţiilor şi procedurilor specifice pentru stabilirea şi plata majorării pentru munca suplimentară efectuată de poliţiştii de penitenciare, precum şi a activităţilor deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut pentru care se acordă acest drept

Structura în cadrul căreia s-au efectuat ore suplimentare

Numărul de persoane care au prestat ore suplimentare în condiţiile art. 1 alin. (1) sau (2) din Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.103/C/2025 pentru aprobarea condiţiilor şi procedurilor specifice pentru stabilirea şi plata majorării pentru munca suplimentară efectuată de poliţiştii de penitenciare, precum şi a activităţilor deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut pentru care se acordă acest drept

Numărul de ore suplimentare prestate în condiţiile art. 1 alin. (1) sau (2) din Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.103/C/2025

Numărul de ore suplimentare prestate în condiţiile art. 1 alin. (1) sau (2) din Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.103/C/2025, compensate în 90 de zile

Numărul de persoane pentru care se solicită aprobarea de plată a orelor suplimentare prestate în condiţiile art. 1 alin. (1) sau (2) din Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.103/C/2025

Numărul de ore suplimentare prestate în condiţiile art. 1 alin. (1) sau (2) din Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.103/C/2025, necompensate în 90 de zile, pentru care se solicită aprobarea plăţii

Structura 1**

Prevăzut/Încadrat ...../......***

Compartiment/Birou/Serviciu

...

Structura n**

Prevăzut/Încadrat ...../......***

Compartiment/Birou/Serviciu

...

*Aprobarea este valabilă cu condiţia respectării art. 9 şi 10 din Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.103/C/2025.
**Se va menţiona denumirea componentei structurale de specialitate în cadrul căreia s-au prestat orele suplimentare, după caz: Management penitenciar, Secretariat şi relaţii cu publicul, Implementare proiecte, Protecţia datelor cu caracter personal, Resurse umane şi formare profesională, Psihologia personalului, Juridic, Inspecţie penitenciară, Audit, Prevenirea criminalităţii, Informaţii clasificate, Cooperare internaţională şi programe, Inspecţia muncii, Securitate şi sănătate în muncă, Situaţii de urgenţă, Controlul calităţii în construcţii şi urbanism, Amenajarea teritoriului şi autorizarea lucrărilor de construcţii, Economico-administrativ, Medical, Tehnologia informaţiei, Siguranţa deţinerii şi regim penitenciar, Reintegrare socială, Învăţământ.
***Se va menţiona numărul de personal prevăzut în stat şi cel încadrat.
1.Situaţie centralizată a orelor suplimentare prestate peste programul normal de lucru în condiţiile art. 1 alin. (1) sau (2) din Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.103/C/2025, la nivel de unitate:
2.Prezentare detaliată a motivelor pentru care nu a fost posibilă acordarea timpului liber corespunzător:
Ordonator de credite,
...........................................................................
(gradul, numele, prenumele, funcţia, data şi semnătura)
ANEXA nr. 3:CENTRALIZATOR LUNAR al orelor suplimentare prestate peste programul normal de lucru (muncă suplimentară), necompensate cu timp liber corespunzător în termen de 90 de zile

Unitatea ..............................

Aprob.

Ordonator de credite,

.................................................................

(gradul, numele, prenumele, funcţia, data şi semnătura)

Certific îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 9 din Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.103/C/2025 pentru aprobarea condiţiilor şi procedurilor specifice pentru stabilirea şi plata majorării pentru munca suplimentară efectuată de poliţiştii de penitenciare, precum şi a activităţilor deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut pentru care se acordă acest drept.

Contabil-şef/Director adjunct economico-administrativ,

................................................................

(gradul, numele, prenumele, funcţia, data şi semnătura)

CENTRALIZATOR LUNAR al orelor suplimentare prestate peste programul normal de lucru (muncă suplimentară), necompensate cu timp liber corespunzător în termen de 90 de zile

Nr. crt.

Numele şi prenumele persoanei care a efectuat orele suplimentare

Numărul de ore suplimentare prestate în condiţiile art. 1 alin. (1) sau (2) din Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.103/C/2025

Numărul de ore suplimentare prestate în condiţiile art. 1 alin. (1) sau (2) din Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.103/C/2025, compensate în 90 de zile

Numărul de ore suplimentare prestate în condiţiile art. 1 alin. (1) sau (2) din Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.103/C/2025, necompensate în 90 de zile (care urmează a fi plătite)

Numărul de ore suplimentare prestate în condiţiile art. 1 alin. (3) din Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.103/C/2025

Numărul de ore suplimentare prestate în condiţiile art. 1 alin. (3) din Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.103/C/2025, compensate în 90 de zile

Numărul de ore suplimentare prestate în condiţiile art. 1 alin. (3) din Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.103/C/2025, necompensate în 90 de zile

Avizez şi certific îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 10 alin. (2) din Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.103/C/2025.
Şef ierarhic,
............................................................
(gradul, numele, prenumele, funcţia, data şi semnătura)
Întocmit
............................................................
(gradul, numele, prenumele, funcţia, data şi semnătura)
ANEXA nr. 4:SITUAŢIE privind necesarul de fonduri pentru plata orelor prestate peste programul normal de lucru în condiţiile art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.103/C/2025 pentru aprobarea condiţiilor şi procedurilor specifice pentru stabilirea şi plata majorării pentru munca suplimentară efectuată de poliţiştii de penitenciare, precum şi a activităţilor deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut pentru care se acordă acest drept şi necompensate cu timp liber corespunzător în termen de 90 de zile luna ......../anul ..........

Unitatea ..............................

Aprob.

Ordonator de credite,

.........................................................

(gradul, numele, prenumele, funcţia, data şi semnătura)

SITUAŢIE privind necesarul de fonduri pentru plata orelor prestate peste programul normal de lucru în condiţiile art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.103/C/2025 pentru aprobarea condiţiilor şi procedurilor specifice pentru stabilirea şi plata majorării pentru munca suplimentară efectuată de poliţiştii de penitenciare, precum şi a activităţilor deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut pentru care se acordă acest drept şi necompensate cu timp liber corespunzător în termen de 90 de zile luna ......../anul ..........

Unitatea

Baza de calcul pentru limita de 3% din suma salariilor de funcţie, salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a salariilor de comandă

Cuantumul limitei de 3%

Totalul contravalorii orelor suplimentare preconizate a se achita

Contravaloarea cuantumului majorării de 70%

1

2

3=2*3%

4

5

Director adjunct/Şef serviciu economico-administrativ,
...........................................................................
(gradul, numele, prenumele, funcţia, data şi semnătura)
Contabil-şef,
...........................................................................
(gradul, numele, prenumele, funcţia, data şi semnătura)
Întocmit
...........................................................................
(gradul, numele, prenumele, funcţia, data şi semnătura)
NOTĂ:
În cazul în care titularul se află în imposibilitatea obiectivă de a semna se vor menţiona în clar gradul, numele, prenumele şi funcţia înlocuitorului desemnat.
ANEXA nr. 5:SITUAŢIE privind orele prestate peste programul normal de lucru în condiţiile art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.103/C/2025 pentru aprobarea condiţiilor şi procedurilor specifice pentru stabilirea şi plata majorării pentru munca suplimentară efectuată de poliţiştii de penitenciare, precum şi a activităţilor deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut pentru care se acordă acest drept (ore suplimentare) şi plata acestora luna ........./anul ..........

Unitatea ..............................

Aprob.

Ordonator de credite,

................................................

(gradul, numele, prenumele, funcţia, data şi semnătura)

SITUAŢIE privind orele prestate peste programul normal de lucru în condiţiile art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.103/C/2025 pentru aprobarea condiţiilor şi procedurilor specifice pentru stabilirea şi plata majorării pentru munca suplimentară efectuată de poliţiştii de penitenciare, precum şi a activităţilor deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut pentru care se acordă acest drept (ore suplimentare) şi plata acestora luna ........./anul ..........

Unitatea

Nr. de ore suplimentare efectuate

Nr. de ore suplimentare efectuate care au fost compensate cu timp liber în termen de 90 de zile, potrivit legii

Nr. de ore suplimentare efectuate care nu au fost compensate cu timp liber în termen de 90 de zile, potrivit legii

Totalul contravalorii numărului de ore suplimentare achitate

Cuantumul majorării de 70% aferente numărului de ore suplimentare achitate

Totalul contravalorii orelor suplimentare neachitate

Cuantumul majorării de 70% aferente numărului de ore suplimentare neachitate

Cuantumul limitei de 3%

Fondurile disponibile pentru majorarea de 70% până la atingerea limitei de 3%

1

2

3

4=2-3

5

6

7

8

9

10=9-6-8

Director adjunct/Şef serviciu economico-administrativ,
...........................................................................
(gradul, numele, prenumele, funcţia, data şi semnătura)
Contabil-şef,
...........................................................................
(gradul, numele, prenumele, funcţia, data şi semnătura)
Întocmit
...........................................................................
(gradul, numele, prenumele, funcţia, data şi semnătura)
NOTĂ:
În cazul în care titularul se află în imposibilitatea obiectivă de a semna se vor menţiona în clar gradul, numele, prenumele şi funcţia înlocuitorului desemnat.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 499 din data de 28 mai 2025