Art. 1. - Ordinul 1091/2006 privind aprobarea protocoalelor de transfer interclinic al pacientului critic
M.Of. 775
În vigoare Versiune de la: 13 Septembrie 2006
Art. 1
În înţelesul prezentului ordin, termenii şi noţiunile folosite au următoarele semnificaţii:
1.pacient critic - pacient cu funcţiile vitale instabile sau cu afecţiuni care pot avea complicaţii ireversibile necesitând investigaţii, intervenţii şi/sau îngrijiri medicale speciale acordate de către o echipă complexă, pluridisciplinară, într-o clinică sau secţie de terapie intensivă generală sau specializată;
2.transfer interclinic - transferul unui pacient între două unităţi sanitare, din care unitatea sanitară care primeşte pacientul este de un nivel de competenţă şi/sau dotare mai mare decât unitatea sanitară care trimite pacientul;
3.spital sau unitate sanitară trimiţătoare - oricare unitate sanitară cu paturi al cărei personal medical decide transferul unui pacient către o altă unitate sanitară cu paturi în vederea asigurării unor îngrijiri medicale de grad mai înalt de complexitate decât cele care sunt asigurate în acea unitate din cauza lipsei de competenţă şi/sau dotare necesară;
4.spital sau unitate sanitară primitoare - spital regional, spital judeţean sau o clinică universitară care poate asigura îngrijirile complexe şi complete unui pacient transferat pentru o anumită patologie;
5.medic responsabil de organizarea transferului - medic care răspunde, prin funcţia şi competenţa pe care le deţine, de organizarea transferului la nivelul unităţii care solicită transferul sau la nivelul unităţii primitoare;
6.acord de colaborare - acord care se semnează între unităţile potenţial trimiţătoare şi unităţile potenţial primitoare, prin care se stabilesc regulile de transfer, procedurile de lucru şi datele de contact în vederea aplicării prevederilor acestui ordin;
7.pacient critic internat - pacient critic pentru care s-au completat şi înregistrat actele de internare într-o unitate sanitară cu paturi, responsabilitatea asupra acestui pacient fiind preluată de o secţie sau clinică din cadrul spitalului sau unităţii sanitare;
8.pacient critic neinternat - pacient critic pentru care nu s-au înregistrat actele de internare, aflându-se în unitatea de primiri urgenţe sau compartimentul de primiri urgenţe al unităţii sanitare respective, responsabilitatea asupra acestui pacient fiind a medicului din cadrul unităţii de primiri urgenţe, al compartimentului de primiri urgenţe sau, în lipsa unei structuri de primire a urgenţelor cu personal propriu, a medicului care asigură gardă de urgenţă în unitatea sanitară respectivă;
9.serviciul care efectuează transferul - serviciul care efectuează transferul cu mijloacele aflate în dotare şi personal propriu sau serviciul care asigură personalul de transfer, utilizând mijloacele puse la dispoziţie de un serviciu de urgenţă prespitalicească sau de o altă instituţie care deţine mijloacele necesare;
10.unitate de terapie intensivă mobilă - o ambulanţă tip C dotată complet cu echipamentele, medicamentele şi materialele necesare acordării îngrijirilor la nivel de terapie intensivă de către personal competent şi experimentat în domeniu;
11.echipaj de urgenţă - echipaj de asistenţă medicală de urgenţă prespitalicească condus de un medic sau, după caz, de un asistent medical cu pregătire specifică, care deţine în dotare echipamentele, materialele şi medicamentele necesare îngrijirii corecte, pe durata transferului unui pacient critic, în condiţiile minime necesare de siguranţă, precum şi competenţele şi experienţa necesare îngrijirii pe durata transferului pacientului respectiv;
12.persoanele responsabile de evaluarea pacienţilor şi organizarea transferului - persoanele din ambele unităţi sanitare, unitatea trimiţătoare şi unitatea primitoare, precum şi persoanele din alte instituţii implicate în organizarea transferului interclinic şi efectuarea acestuia. Aceste persoane sunt desemnate, în prealabil, de conducerile unităţilor implicate după funcţiile şi competenţele necesare organizării unui transfer interclinic al unui pacient critic. Persoane care deţin funcţiile şi competenţele necesare organizării transferului se află în permanenţă în spital [de exemplu: medic şef de gardă din cadrul unităţii de primire a urgenţelor (UPU), chirurg de gardă, internist de gardă etc.], ele neputând fi limitate la persoane cu funcţii unice (şef de secţie, director de spital etc.);
13.pacient critic netransportabil - pacientul aflat în stop cardiorespirator sau pacientul care se află într-o stare critică care necesită investigare, intervenţie imediată cu scopul salvării vieţii şi/sau îngrijiri complexe într-o secţie de terapie intensivă, fără de care nu va supravieţui sau va suferi complicaţii ireversibile, cu condiţia ca unitatea sanitară în care se află să aibă posibilitatea din punct de vedere al resurselor tehnico-materiale, precum şi al resurselor umane de a acorda îngrijirile necesare. Dacă transportul unui pacient critic către o altă unitate reprezintă unica şansă de diagnosticare şi/sau rezolvare definitivă în vederea salvării vieţii acestuia, pacientul este considerat transportabil indiferent de starea acestuia şi riscurile posibil a apărea pe durata transportului, cu condiţia asigurării condiţiilor adecvate de transport din punct de vedere tehnic, precum şi din punct de vedere al resurselor umane necesare.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »