Art. 4. - Ordinul 107/2025 privind principalele aspecte legate de întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale şi a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală

M.Of. 59 bis

În vigoare
Versiune de la: 23 Ianuarie 2025
Art. 4
(1)Entităţile cărora le sunt incidente Reglementările contabile conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.844/2016, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cele al căror exerciţiu financiar diferă de anul calendaristic, au obligaţia să întocmească şi să depună situaţii financiare anuale la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în condiţiile prevăzute în anexa nr. 1.
(2)Potrivit prevederilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru persoanele juridice care aplică Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS), situaţiile financiare au componentele prevăzute de aceste standarde.
(3)Entităţile menţionate la alin. (1) au obligaţia să întocmească şi să depună, de asemenea, raportări contabile anuale încheiate la 31 decembrie, la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în condiţiile prevăzute în anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezentul ordin.
(4)Elementele raportate prin situaţiile financiare anuale, respectiv raportările contabile anuale întocmite de entităţile prevăzute la alin. (1), se determină pe baza prevederilor cuprinse în Reglementările contabile conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.844/2016, cu modificările şi completările ulterioare.