Art. 36. - În sensul art. 33 alin. (5), fermierul dovedeşte controlul efectiv şi durabil din punctul de vedere al deciziilor de gestionare, al beneficiilor şi al riscurilor financiare, astfel: - Ordinul 106/2024 privind modalitatea de implementare, îndeplinirea criteriilor de eligibilitate, a condiţiilor şi altor cerinţe specifice, inclusiv tipurile de documente justificative pentru intervenţiile aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a) şi b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.571/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervenţiilor aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, finanţate din Fondul european de garantare agricolă şi de la bugetul de stat, începând cu anul 2024

M.Of. 241 bis

În vigoare
Versiune de la: 16 Septembrie 2025
Art. 36
(1)În sensul art. 33 alin. (5), fermierul dovedeşte controlul efectiv şi durabil din punctul de vedere al deciziilor de gestionare, al beneficiilor şi al riscurilor financiare, astfel:
a)este asociat unic sau asociat/acţionar majoritar şi administrator/manager în cadrul societăţii comerciale;
b)este titular PFA, II/reprezentant legal în cazul IF;
c)este titularul exploataţiei în calitate de persoană fizică.
(2)Documentele prin care solicitanţii dovedesc controlul efectiv şi durabil din punctul de vedere al deciziilor de gestionare, al beneficiilor şi al riscurilor financiare sunt următoarele:
a)registrul acţionariatului societăţii comerciale sau certificatul constatator eliberat de către ONRC, în cazul persoanelor juridice;
b)certificatul de înregistrare la ONRC/certificatul constatator eliberat de ONRC, în cazul PFA, II, IF;

c)statutul sau fişa postului prin care sunt stabilite atribuţiile administratorului/managerului societăţii comerciale, din care să rezulte că exercită managementul zilnic al persoanei juridice.