Art. 5. - întreprindere în dificultate înseamnă o întreprindere care se află în cel puţin una dintre situaţiile următoare: - Ordinul 1056/2014 privind aprobarea schemei de ajutor de stat ''Sprijin pentru consolidarea şi modernizarea sectorului productiv prin investiţii realizate de IMM şi întreprinderi mari'', aferentă axei prioritare 1 ''Un sistem de producţie inovativ şi ecoeficient'', domeniului major de intervenţie 1.1 ''Investiţii productive şi pregătirea pentru concurenţa pe piaţă a întreprinderilor'', operaţiunea 1.1.1 ''Sprijin pentru consolidarea şi modernizarea sectorului productiv prin investiţii realizate de IMM şi întreprinderi mari'', din cadrul Programului operaţional sectorial ''Creşterea competitivităţii economice''
M.Of. 767
În vigoare Versiune de la: 27 August 2015
Art. 5
În sensul prezentei scheme, următorii termeni se definesc astfel:
a)întreprinderea reprezintă orice entitate care desfăşoară o activitate economică, indiferent de forma juridică a acesteia;
b)întreprinderi mici şi mijlocii sau IMM reprezintă întreprinderi care se încadrează în condiţiile definite în anexa I la Regulament. În prezenta schemă, microîntreprinderile nu se încadrează în categoria întreprinderilor mici;
c)întreprinderea mare reprezintă orice întreprindere care nu se încadrează în definiţia IMM-urilor prevăzută la lit. b);
d)întreprindere în dificultate înseamnă o întreprindere care se află în cel puţin una dintre situaţiile următoare:
(i)în cazul unei societăţi comerciale cu răspundere limitată (alta decât un IMM care există de cel puţin trei ani sau, în sensul eligibilităţii pentru ajutor pentru finanţare de risc, un IMM aflat la 7 ani de la prima sa vânzare comercială care se califică pentru investiţii pentru finanţare de risc în urma unui proces de diligenţă efectuat de un intermediar financiar selectat), atunci când mai mult de jumătate din capitalul său social subscris a dispărut din cauza pierderilor acumulate. Această situaţie survine atunci când deducerea pierderilor acumulate din rezerve (şi din toate celelalte elemente considerate în general ca făcând parte din fondurile proprii ale societăţii) conduce la un rezultat negativ care depăşeşte jumătate din capitalul social subscris. În sensul acestei dispoziţii, "societate cu răspundere limitată" se referă în special la tipurile de societăţi menţionate la art. 37 din anexa I la Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situaţiile financiare anuale, situaţiile financiare consolidate şi rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de abrogare a directivelor 78/660/CEE şi 83/349/CEE ale Consiliului, iar "capital social" include, dacă este cazul, orice capital suplimentar;
(ii)în cazul unei societăţi comerciale în care cel puţin unii dintre asociaţi au răspundere nelimitată pentru creanţele societăţii (alta decât un IMM care există de cel puţin trei ani sau, în sensul eligibilităţii pentru ajutor pentru finanţare de risc, un IMM aflat la 7 ani de la prima sa vânzare comercială care se califică pentru investiţii pentru finanţare de risc în urma unui proces de diligenţă efectuat de un intermediar financiar selectat), atunci când mai mult de jumătate din capitalul propriu aşa cum reiese din contabilitatea societăţii a dispărut din cauza pierderilor acumulate, în sensul prezentei dispoziţii, "o societate comercială în care cel puţin unii dintre asociaţi au răspundere nelimitată pentru creanţele societăţii" se referă în special la acele tipuri de societăţi menţionate în anexa II la Directiva 2013/34/UE;
(iii)atunci când întreprinderea face obiectul unei proceduri colective de insolvenţă sau îndeplineşte criteriile prevăzute în dreptul intern pentru ca o procedură colectivă de insolvenţă să fie deschisă la cererea creditorilor săi;
(iv)atunci când întreprinderea a primit ajutor pentru salvare şi nu a rambursat încă împrumutul sau nu a încetat garanţia sau a primit ajutoare pentru restructurare şi face încă obiectul unui plan de restructurare;
(v)în cazul unei întreprinderi care nu este un IMM, atunci când, în ultimii doi ani:
1.raportul datorii/capitaluri proprii al întreprinderii este mai mare de 7,5; şi
2.capacitatea de acoperire a dobânzilor calculată pe baza EBITDA1 se situează sub valoarea 1,0;
__
1 EBITDA-profitul înainte de cheltuiala cu dobânda, impozitul, deprecierea şi amortizarea (earnings before interest, tax, depreciation and amortisation).
e)investiţia iniţială este definită ca fiind:
(i)o investiţie în active corporale şi necorporale legată de demararea unei unităţi noi, extinderea capacităţii unei unităţi existente, diversificarea producţiei unei unităţi prin produse care nu au fost fabricate anterior în unitate sau o schimbare fundamentală a procesului general de producţie al unei unităţi existente; sau
(ii)o achiziţionare de active legate direct de o unitate, cu condiţia ca unitatea să fie închisă sau să fi fost închisă dacă nu ar fi fost achiziţionată şi să fie cumpărată de un investitor care nu are legătură cu vânzătorul şi exclude simpla achiziţionare a acţiunilor unei întreprinderi;
f)investiţie iniţială pentru o nouă activitate economică este definită ca fiind:
(i)o investiţie în active corporale şi necorporale legată de demararea unei noi unităţi sau de diversificarea activităţii unei unităţi, cu condiţia ca noua activitate să nu fie identică sau similară cu activitatea desfăşurată anterior în unitatea respectivă;
(ii)achiziţionarea de active aparţinând unei unităţi care a fost închisă sau care ar fi fost închisă dacă nu ar fi fost cumpărată şi care este achiziţionată de un investitor care nu are legătură cu vânzătorul, cu condiţia ca noua activitate ce urmează a fi desfăşurată utilizând activele dobândite să nu fie identică sau similară cu activitatea desfăşurată în unitatea respectivă înainte de achiziţie;
g)active corporale sunt terenuri, clădiri şi instalaţii/echipamente/utilaje;
h)active necorporale sunt activele care nu au o concretizare fizică sau financiară precum brevete, licenţe, know-how sau alte drepturi de proprietate intelectuală;
i)cheltuieli eligibile sunt cheltuielile legate de investiţia iniţială, respectiv cheltuielile cu active corporale şi active necorporale;
j)începerea lucrărilor înseamnă fie începerea lucrărilor de construcţie în cadrul investiţiei, fie prima comandă fermă de echipamente, excluzând obţinerea permiselor şi realizarea studiilor de fezabilitate;
k)intensitatea ajutorului reprezintă valoarea brută a ajutorului exprimată ca procent din costurile eligibile ale investiţiei, înainte de deducerea impozitelor sau a taxelor;
l)contribuţia proprie a beneficiarului la valoarea eligibilă a proiectului reprezintă diferenţa dintre totalul costurilor eligibile ale proiectului şi totalul finanţării nerambursabile acordate;
m)regiunile de dezvoltare sunt entităţi teritoriale specifice, fără statut administrativ şi fără personalitate juridică, corespunzătoare diviziunilor de nivel NUTS II în Nomenclatorul Unităţilor Statistice Teritoriale ale Uniunii Europene, constituite în conformitate cu prevederile Legii nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România, cu modificările şi completările ulterioare;
n)furnizorul de ajutor de stat este Ministerul Fondurilor Europene, prin Autoritatea de management pentru Programul operaţional sectorial "Creşterea competitivităţii economice".
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »