Art. 20. - Personalul care lucrează sub tensiune trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: - Normele Tehnice 010/11/00/2011 privind stabilirea cerinţelor pentru executarea lucrărilor sub tensiune în instalaţii electrice

M.Of. 472

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 5 Iulie 2011
Art. 20
(1)Poate fi autorizat/reautorizat pentru lucrul sub tensiune numai personalul autorizat din punctul de vedere al securităţii muncii pentru lucrări în instalaţii electrice conform legislaţiei în vigoare privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor.
(2)Personalul care lucrează sub tensiune trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a)să aibă o vechime în instalaţiile de înaltă tensiune de minimum un an;
b)să fie declarat apt de un medic de medicina muncii, în urma unei examinări medicale, pe baza unei fişe de examinare medicală specifică;
c)să fie declarat apt în urma unui examen psihologic, pe baza unei fişe de examinare psihologică;
d)să fie format într-un centru de instruire pentru lucrul sub tensiune;
e)să treacă un examen de verificare a cunoştinţelor şi aptitudinilor în domeniul lucrului sub tensiune;
f)să fie autorizat să execute lucrări sub tensiune.
(3)Formarea personalului cuprinde următoarele etape:
a)formarea personalului se efectuează într-un centru de instruire pentru lucrul sub tensiune, după un program aprobat de A-LST-R;
b)la încheierea stagiului de formare, participanţii la curs primesc o adeverinţă de absolvire a cursului;
c)instructorii întocmesc pentru fiecare absolvent o fişă de apreciere cu privire la cunoştinţele şi aptitudinile de a executa lucrări sub tensiune; fişa conţine nivelul de autorizare şi tehnologiile pentru care poate fi autorizat absolventul şi va însoţi adeverinţa de absolvire a cursului.
(4)Aspecte privind autorizarea personalului:
a)Pentru instalaţiile de înaltă tensiune există 3 niveluri de autorizare:
(i)I.1.T. - permite titularului să execute lucrări sub tensiune în instalaţiile de înaltă tensiune, sub conducerea unui şef de lucrare; titularul acestui talon răspunde de securitatea proprie în timpul lucrului;
(ii)I.2.T. - titularul talonului este numit şef de lucrare pentru lucrări sub tensiune în instalaţiile de înaltă tensiune la care participă unu sau 2 executanţi pentru nivelul I.1.T. şi un operator neautorizat pentru lucrul sub tensiune; totodată, răspunde de securitatea proprie şi de securitatea personalului din subordine în timpul lucrului;
(iii)I.3.T. - titularul talonului poate emite autorizaţie de lucru sub tensiune şi poate fi numit şef de lucrare pentru lucrări sub tensiune în instalaţiile de înaltă tensiune la care participă mai mult de 2 executanţi autorizaţi pentru nivelul I.1.T. şi unu sau mai mulţi operatori neautorizaţi pentru lucrul sub tensiune; răspunde de securitatea proprie şi de securitatea personalului din subordine în timpul lucrului.
b)Nivelul de autorizare este valabil timp de 2 ani calendaristici.
c)Confirmarea, modificarea sau retragerea nivelului de autorizare se decide odată cu reautorizarea, precum şi în următoarele cazuri:
(i)schimbarea locului de muncă;
(ii)schimbarea funcţiei;
(iii)întreruperea practicării lucrărilor sub tensiune pentru o durată mai mare de un an;
(iv)restricţie medicală;
(v)restricţie psihologică;
(vi)nerespectarea regulilor privind lucrul sub tensiune;
(vii)modificarea reglementărilor aplicabile şi a regulilor privind lucrul sub tensiune.
d)Conducătorul unităţii, pe baza fişei de apreciere, a avizelor medical şi psihologic, poate să îi elibereze operatorului uman un talon de autorizare pentru lucru sub tensiune.
(5)Reautorizarea personalului:
a)Pentru reautorizarea personalului trebuie parcurse următoarele etape:
(i)examen de verificare a cunoştinţelor şi a aptitudinilor privind lucrul sub tensiune;
(ii)examen de verificare a stării de sănătate;
(iii)examen psihologic (o dată la 2 ani).
b)Instruirea pentru reautorizare se face în cadrul unui centru de instruire pentru lucrul sub tensiune.
c)În cazul creşterii nivelului de autorizare sau însuşirii altor tehnologii decât cele pentru care a fost autorizat, personalul va parcurge aceleaşi etape ca şi la autorizare.
d)Pentru lucrările care se execută la distanţă faţă de instalaţiile aflate sub tensiune (manipulări de scule, materiale, pregătirea materialelor la baza stâlpilor etc.) şi pentru manevrarea frânghiilor de serviciu, personalul autorizat pentru lucrul sub tensiune poate fi ajutat de personal neautorizat pentru lucrul sub tensiune, care este autorizat pentru lucrări în instalaţiile respective scoase de sub tensiune.
e)Membrii formaţiilor de lucru care fac parte din personalul neautorizat pentru lucrul sub tensiune vor avea acelaşi regim de instruire la locul de muncă ca şi ceilalţi membri ai formaţiei, autorizaţi pentru lucrul sub tensiune.