Art. 79. - Efectuarea simultană a menţiunilor se face în cazurile de dizolvare şi lichidare prevăzute la art. 230 şi 231 din L.S.C., situaţie în care se va verifica existenţa următoarelor acte: - Normele Metodologice P/608/1998 privind modul de tinere a registrelor comertului si de efectuare a inregistrarilor

M.Of. 176

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 11 Mai 1998
Art. 79
(1)Efectuarea simultană a menţiunilor se face în cazurile de dizolvare şi lichidare prevăzute la art. 230 şi 231 din L.S.C., situaţie în care se va verifica existenţa următoarelor acte:
a)hotărârea asociaţilor, luată cu cvorumul şi cu majoritatea prevăzute de lege pentru modificarea actului constitutiv, în cazul prevăzut la art. 230 din L.S.C.;
b)actul adiţional autentic privind dizolvarea şi/sau numirea lichidatorilor;
c)bilanţul de lichidare aprobat de asociaţi, în cazul prevăzut la art. 230 din L.S.C.;
d)dacă este cazul, contractul de administrare încheiat între societatea supusă dizolvării şi lichidării şi lichidatorul persoană juridică, precum şi declaraţia pe propria răspundere privind îndeplinirea condiţiilor legale privind exercitarea funcţiei de lichidator;
e)actul privind acordul creditorilor referitor la stingerea pasivului sau la regularizarea acestuia;
f)dacă este cazul, dovada agenţiei teritoriale pentru protecţia mediului privind aprobarea bilanţului de mediu (art. 248 din L.S.C.);
g)certificatul de înmatriculare, în original;
h)dovezile privind achitarea taxelor legale.
(2)Hotărârea asociaţilor şi/sau actul adiţional modificator vor cuprinde, după caz, clauze privind modul de lichidare a societăţii, acordul tuturor asociaţilor asupra modului de repartizare a activului şi de acoperire a pasivului, aprobarea socotelilor şi terminarea repartiţiei, acordul creditorilor privind stingerea pasivului sau regularizarea acestuia, elementele patrimoniului şi valoarea acestora, precum şi menţionarea expresă că executarea dizolvării şi/sau a lichidării se va face la data expirării termenului de opoziţie de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a hotărârii asociaţilor sau a actului adiţional.
(3)De asemenea, în cazul dizolvării societăţii cu răspundere limitată cu asociat unic, în actul adiţional se va include menţiunea că transmiterea universală a patrimoniului societăţii către asociatul unic se va face la data expirării termenului de 30 de zile de la data publicării acestuia în Monitorul Oficial al României, iar dacă între activele nete care se transmit asociatului unic se află şi bunuri imobile, se va face şi menţiunea cu privire la îndeplinirea obligaţiilor de publicitate imobiliară prevăzute de lege.