Capitolul iv - Modul de completare a cap. II: b) "Identificarea pe parcele a terenurilor aflate în proprietate sau după caz în folosinţă/concesiune" din registrul agricol - Norme Tehnice din 2025 privind completarea registrului agricol pentru perioada 2025-2029

M.Of. 482 bis

În vigoare
Versiune de la: 23 Mai 2025
CAPITOLUL IV:Modul de completare a cap. II: b) "Identificarea pe parcele a terenurilor aflate în proprietate sau după caz în folosinţă/concesiune" din registrul agricol
Art. 23
(1)Identificarea pe parcele/tarlale/sole a terenurilor aflate în proprietatea/folosinţa/concesiunea atât a persoanelor fizice, cât şi a persoanelor juridice se face după cum urmează:
a)în coloana A se vor înscrie, după caz, denumirile tuturor parcelelor/tarlalelor/solelor înscrise la Cap. II lit. a, cod rând 01, 02, 03, 05, 06, 07, 08, 09, 11, 12, 15, 17, 18, toate denumirile parcelelor/tarlalelor/solelor înscrise la Cap. III, cod rând 03 - 08 şi cod rând 10 - 15 şi în mod distinct se vor înscrie denumirile parcelelor/tarlalelor/solelor utilizate ca:
i)păşuni naturale şi fâneţe naturale;
ii)păşuni naturale şi fâneţe naturale utilizate în sistem dual, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1700/2024 privind modificarea şi completarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.064/2013, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de aplicare a acestora şi ale Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1366/2018 cu modificările şi completările ulterioare, iar justificarea fermierului se face după caz, pe bază de documente anexate la declaraţia de înscriere în registrul agricol, respectiv actul de proprietate, dovada folosinţei, contractul de concesiune, act adiţional la actul de proprietate/contractul de concesiune, acordul proprietarului privind delimitarea strictă a terenului propus pentru utilizarea păşunilor şi fâneţelor naturale în sistem dual;
iii)suprafeţele de teren piscicol care în anul curent sunt utilizate temporar în scop agricol, iar justificarea fermierului se face pe bază de documente anexate la declaraţia de înscriere în registrul agricol, respectiv actul de proprietate, contractul de concesiune/act adiţional la contractul de concesiune, acordul proprietarului privind delimitarea strictă a terenului propus pentru agricultură, perioada pentru care terenul piscicol este utilizat în scop agricol, nota de constatare întocmită cu prilejul verificărilor pe teren privind situaţia reală a datelor declarate la registrul agricol, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 2, din care să reiasă că în anul agricol curent terenul piscicol este utilizat în scop agricol.
b)în coloana B numerotarea rândurilor începe cu 01 şi se continuă adăugând toate parcelele. În situaţia depăşirii numărului de linii disponibile în tabel se foloseşte o alonjă, numerotând în continuare;
c)în coloanele 1 şi 2 se înscrie suprafaţa atât în hectare, cât şi în ari, defalcată pe intravilan şi pe extravilan;
d)în coloana 3 se înscrie numărul topografic al parcelei/tarlalei/solei sau denumirea locului, potrivit toponimiei/denumirii specifice zonei respective, astfel cum este cunoscută de localnici;
e)în coloana 4 se înscriu numărul cadastral/topografic şi numărul de carte funciară, în situaţia în care acestea au fost alocate, sau seria şi numărul titlului de proprietate, în cazul în care terenul este deţinut în baza unui titlu de proprietate. În situaţia în care titlul de proprietate nu a fost înscris în cartea funciară, dar a fost întocmită documentaţia cadastrală pentru atribuirea numărului cadastral, vor fi înscrise în registrul agricol datele tehnice cuprinse în planul de amplasament şi de delimitare;
f)în coloana 5 se înscrie categoria de folosinţă conform cap. II a) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1627/2024;
g)în coloana 6 se înscrie numărul blocului fizic care este format din 1-4 cifre şi se trece conform datelor din Sistemul de identificare a parcelelor agricole - LPIS, gestionat de APIA;
h)în coloana 7 se înscriu, pentru o mai bună urmărire a circulaţiei terenurilor agricole, datele prevăzute la alin. (2);
i)în coloana 8 se înscrie numele şi prenumele membrului gospodăriei/exploataţiei agricole fără personalitate juridică, aşa cum a fost el înscris în cap. I: "Componenţa gospodăriei/exploataţiei agricole fără personalitate juridică", coloana 1.
j)în coloana 9 se înscriu numele şi prenumele membrului gospodăriei/exploataţiei agricole fără personalitate juridică, aşa cum a fost el înscris în cap. I: "Componenţa gospodăriei/exploataţiei agricole fără personalitate juridică", coloana 1, dar care exercită drept de folosinţă/concesiune, pentru cei care nu deţin titlu de proprietate, şi nu pot fi înscrişi în registrul agricol, astfel încât să poată fi identificat dreptul de folosinţă/concesiune a deţinătorilor unei parcele, tarlale, sole. Justificarea privind exercitarea dreptului de folosinţă/concesiune se va face prin prezentarea contractului de comodat/închiriere/concesiune de către membrul gospodăriei/exploataţiei agricole fără personalitate juridică şi/sau a altor documente stabilite de consiliul local.
(2)Datele prevăzute la alin. (1) lit. h) sunt următoarele:
a)modalitatea de transfer temporar a terenurilor din proprietate, respectiv: arendă, administrare, concesiune etc.;
b)înstrăinări/dobândiri de terenuri prin succesiune, vânzări/cumpărări, schimb, donaţii;
c)pentru situaţiile privind terenurile date în arendă sau în concesiune se înscriu date în cap. XVa: "Înregistrări privind contractele de arendare", respectiv XVb: "Înregistrări privind contractele de concesiune";
d)pentru celelalte situaţii, prevăzute la lit. a) şi b), se înscriu: tipul, numărul şi data actului de înstrăinare/dobândire, emitentul actului, în care să fie menţionate atât numele şi prenumele persoanei/lor, cât şi denumirea parcelei/parcelelor.
e)pentru situaţia utilizării păşunilor şi fâneţelor naturale permanente utilizate în sistem dual se va înscrie - suprafaţa pe care se desfăşoară activităţi de păşunat şi producerea de furaje, fără a fi inclusă suprafaţa ocupată de obiectivul de investiţie care a fost scoasă temporar din circuitul agricol potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1700/2024;
(3)La intravilan se înscriu: sola, parcela şi vecinătăţile, suprafaţa ocupată de grădini familiale şi de curţi-construcţii (CC).
(4)În cazul în care dimensiunile registrului agricol şi ale tabelelor centralizatoare s-au stabilit astfel încât spaţiul destinat rubricii "Adresa/Menţiuni" nu este suficient pentru înscrierea datelor prevăzute în prezentele norme tehnice, se folosesc alonje, file libere ataşate pentru înscrierea datelor.