Secţiunea 7 - G. Decizia de control - Norme Tehnice din 2025 de utilizare a Sistemului naţional de import
M.Of. 781
În vigoare Versiune de la: 21 August 2025
SECŢIUNEA 7:G. Decizia de control
Art. 83
În situaţia în care, în urma efectuării analizei de risc pe baza informaţiilor gestionate automat de către sistemul informatic sau a altor elemente privind operaţiunea de import, biroul vamal de supraveghere ia decizia de a nu controla documentele justificative, acesta înscrie în DVI decizia fără control şi recomandarea către biroul vamal de prezentare de a elibera mărfurile. Declaraţia este trecută în starea "În aşteptarea deciziei de control PCI" şi se iniţiază termenul în care biroul vamal de prezentare poate lua decizia de control.
Art. 84
(1)Dacă biroul vamal de supraveghere ia decizia de a controla documentele justificative, această decizie este menţionată în DVI prin înscrierea tipului de control care urmează a fi efectuat. Lucrătorul vamal de la biroul vamal de supraveghere solicită declarantului/reprezentantului vamal, prin aplicaţia SNI, punerea la dispoziţie a documentelor justificative înscrise în declaraţie, dacă acestea nu sunt ataşate electronic declaraţiei vamale. Lucrătorul vamal acordă un termen pentru transmiterea documentelor.
(2)În situaţia menţionată la alin. (1), declarantul/reprezentantul vamal este notificat prin intermediul aplicaţiei SNI despre activităţile de control viitoare şi documentele justificative solicitate, dacă este cazul.
Art. 85
(1)Biroul vamal de prezentare primeşte de la biroul vamal de supraveghere datele complete ale operaţiunii de import, rezultatul eventualului control documentar efectuat de acesta, recomandarea tipului de control pe articol de marfă şi rezultatele analizei de risc ale biroului vamal de supraveghere.
(2)Biroul vamal de prezentare efectuează analiza de risc locală şi, având în vedere recomandarea primită de la biroul vamal de supraveghere, ia decizia fie de a elibera mărfurile, fie de a le controla. Biroul vamal de prezentare are un termen stabilit în care poate lua decizia de control.
(3)După înscrierea deciziei de control, biroul vamal de prezentare notifică biroul vamal de supraveghere despre rezultatele analizei de risc şi despre intenţia sa de a efectua controale.
(4)În cazul în care biroul vamal de prezentare consideră că îi sunt necesare documente suplimentare, acesta are posibilitatea de a le solicita de la declarant/reprezentantul vamal. Această solicitare se trimite către biroul vamal de supraveghere, care va informa declarantul/reprezentantul vamal prin intermediul aplicaţiei SNI.