Art. 5. - În vederea standardizării documentaţiilor de urbanism, zonele funcţionale existente şi propuse vor fi următoarele: - Norme Tehnice din 2023 privind seturile de date spaţiale aferente documentaţiilor de urbanism

M.Of. 470

În vigoare
Versiune de la: 29 Mai 2023
Art. 5
(1)În cadrul zonelor funcţionale existente şi propuse se vor detalia subzone funcţionale, în raport cu specificul local, şi se vor standardiza în condiţiile prezentului ordin.
(2)În vederea standardizării documentaţiilor de urbanism, zonele funcţionale existente şi propuse vor fi următoarele:
a)zonă aflată permanent sub ape;
b)fond forestier;
c)terenuri agricole;
d)unităţi agrozootehnice;
e)echipare tehnico-edilitară;
f)căi de comunicaţie şi transporturi;
g)zonă centrală;
h)zonă mixtă;
i)zonă instituţii publice;
j)zonă comerţ şi servicii;
k)zonă locuinţe şi funcţiuni complementare;
l)zonă unităţi industriale şi de depozitare;
m)zonă gospodării comunale;
n)zonă spaţii verzi, sport şi agrement;
o)zonă cu destinaţie specială;
p)zonă exploatare resurse naturale;
q)zonă terenuri neproductive;
r)alte zone definite de specificul teritoriului.
(3)Reglementările aplicabile conform regulamentului local de urbanism se vor atribui la nivelul subzonelor funcţionale propuse, în condiţiile prezentului ordin.
(4)Sistemul de clasificare ierarhică INSPIRE a utilizării terenului HILUCS (Hierarchical INSPIRE Land Use Classification System) este inclus în mod obligatoriu cu scopul exclusiv de a asigura conformitatea cu Directiva INSPIRE şi nu impune restricţii specifice asupra procesului de delimitare a zonelor funcţionale existente sau propuse.
(5)În vederea corelării reglementărilor descrise în cadrul regulamentului local de urbanism cu fiecare zonă de reglementare din partea desenată şi din bazele de date aferente, structura minimală a regulamentului standardizat va fi următoarea:
a)prescripţii generale;
b)reguli de bază privind modul de ocupare a terenurilor;
c)reguli cu privire la păstrarea integrităţii mediului şi protejarea patrimoniului natural şi construit;
d)reguli cu privire la siguranţa construcţiilor şi la apărarea interesului public;
e)reguli de amplasare şi retrageri minime obligatorii;
f)reguli cu privire la asigurarea accesurilor obligatorii;
g)reguli cu privire la echiparea edilitară;
h)reguli cu privire la forma şi dimensiunile terenurilor pentru construcţii;
i)reguli cu privire la spaţiile publice: amplasarea de spaţii verzi şi împrejmuiri, respectiv pieţe urbane, drumuri publice.
(6)În vederea standardizării documentaţiilor de urbanism, zonele de reglementare suplimentară/de restricţii vor fi următoarele:
1.a) arie naturală de interes comunitar (Natura 2000 - SCI şi SPA);
2.b) zonă naturală protejată de interes naţional (rezervaţii ale biosferei, parcuri naturale, parcuri naţionale, monumente şi rezervaţii ale naturii etc.);
3.c) zonă naturală protejată de interes internaţional (RAMSAR, UNESCO etc.);
4.d) zonă naturală protejată de interes local;
5.e) zonă de protecţie monumente istorice (existente) şi situri arheologice;
6.f) zonă cu risc de alunecări;
7.g) zonă centrală;
8.h) zonă protecţie ţărm;
9.i) zonă de risc la inundaţii;
10.j) zonă de protecţie - zonă aflată permanent sub ape (lacuri naturale, lacuri de acumulare, cursuri de apă);
11.k) zonă de protecţie lucrări hidrotehnice;
12.l) zonă protecţie construcţii şi reţele tehnico-edilitare;
13.m) zonă de siguranţă şi zonă de protecţie căi de comunicaţii - circulaţii feroviare;
14.n) zonă de siguranţă şi zonă de protecţie căi de comunicaţii - circulaţii rutiere;
15.o) zonă de protecţie - circulaţii navale;
16.p) zonă de siguranţă şi zonă de protecţie căi de comunicaţii - circulaţii aeriene (zonele I, II, III, IV de referinţă aeronautică);
17.q) zonă de protecţie obiective cu destinaţie specială;
18.r) zonă de protecţie/siguranţă SEVESO;
19.s) zonă de protecţie sanitară;
20.t) zonă de regenerare urbană;
21.u) zonă de restructurare urbană;
22.v) obiective de utilitate publică;
23.w) zona supusă circulaţiei juridice a terenurilor;
24.x) zonă de protecţie reţele de apă;
25.y) zonă de protecţie transport şi alimentare cu energie electrică;
26.z) zonă de protecţie reţele de canalizare şi ape uzate;
27.aa) zonă de protecţie transport şi alimentare cu gaze naturale;
28.bb) zonă de protecţie linii telecomunicaţii;
29.cc) zonă cu interdicţie permanentă de construire;
30.dd) zonă cu interdicţie temporară de construire;
31.ee) zonă amplasare accent de înălţime;
32.ff) zonă construită protejată;
33.gg) alt tip de zonă de reglementare suplimentară sau de restricţie.