Secţiunea 1 - Scopul, obiectul şi domeniul de aplicare - Norme Tehnice din 2019 pentru odorizarea gazelor naturale
M.Of. 620
În vigoare Versiune de la: 26 Iulie 2019
SECŢIUNEA 1:Scopul, obiectul şi domeniul de aplicare
Art. 1
(1)Prezenta normă tehnică are drept scop stabilirea cerinţelor minime privind odorizarea gazelor naturale la ieşirea din conductele de alimentare din amonte, în punctele de predare-preluare comercială, la ieşirea din Sistemul naţional de transport al gazelor naturale, în punctele de predare şi în sistemele de distribuţie a gazelor naturale/magistralele directe, în vederea asigurării siguranţei în alimentarea cu gaze naturale a clienţilor finali/consumatorilor.
(2)Obiectul prezentei norme tehnice este de a stabili:
a)odorizantul folosit pentru odorizarea gazelor naturale;
b)cerinţele privind clasificarea, etichetarea, ambalarea, manipularea, transportul, depozitarea odorizantului şi umplerea rezervoarelor fixe cu odorizant;
c)modalitatea de schimbare a odorizantului;
d)concentraţia odorizantului din gazele naturale;
e)controlul concentraţiei odorizantului din gazele naturale;
f)documentele care fac dovada odorizării gazelor naturale;
g)instalaţiile de odorizare folosite pentru odorizarea gazelor naturale;
h)amplasarea, montajul, mentenanţa şi exploatarea punctelor de prelevare a probelor de gaze naturale pentru măsurarea concentraţiei odorizantului din gazele naturale.
Art. 2
(1)Prezenta normă tehnică se aplică de producătorii de gaze naturale, OTS şi OD.
(2)Prezenta normă tehnică se aplică odorizării gazelor naturale:
a)în punctele de predare-preluare comercială a gazelor naturale către:
(i)clienţii finali/consumatorii racordaţi direct în CA, inclusiv cei alimentaţi cu gaze naturale prin intermediul MD;
(ii)sistemul/sistemele de distribuţie a gazelor naturale racordat/racordate la CA;
(iii)sistemul/sistemele de distribuţie închis/închise racordat/racordate la CA;
b)la ieşirea din SNT, în punctele de predare din SNT care deservesc:
(i)clienţii finali/consumatorii racordaţi direct la SNT, inclusiv cei alimentaţi cu gaze naturale prin intermediul MD;
(ii)sistemul/sistemele de distribuţie a gazelor naturale racordat/racordate la SNT;
(iii)sistemul/sistemele de distribuţie închis/închise racordat/racordate la SNT;
c)în SD/MD prin asigurarea odorizării gazelor naturale în baza contractelor de prestări servicii şi, acolo unde este cazul, prin odorizare suplimentară.
(3)Prezenta normă tehnică nu se aplică de:
a)producătorul de gaze naturale în punctele de predare-preluare comercială a gazelor naturale către SNT;
b)operatorul terminalului GNL pentru utilizarea gazelor naturale în procesele specifice de aducere a acestora în stare lichidă şi stocarea în recipiente speciale sau în procesele de descărcare şi regazeificare a GNL;
c)operatorul terminalului GNL în punctele de predare în SNT;
d)OTS în punctele de predare din SNT în instalaţiile de înmagazinare a gazelor naturale;
e)OTS în punctele de predare din SNT în conductele de interconectare la sistemele de transport din ţările vecine;
f)OTS în punctul de predare către un terminal GNL;
g)operatorul de înmagazinare în punctele de predare în SNT.
Art. 3
Legislaţia, normele tehnice şi standardele la care se face referire în prezenta normă tehnică, relevante pentru odorizarea gazelor naturale, sunt prevăzute în anexa nr. 1.