Art. 21. - Norme Tehnice din 2016 de utilizare a Sistemului român de procesare automată a declaraţiei vamale la import

M.Of. 503

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 16 Martie 2017
Art. 21
(1)În cazul în care biroul vamal decide că există motive de respingere a cererii, acesta comunică declarantului motivele respingerii.
(2)Înainte de luarea deciziei de respingere a cererii lucrătorul vamal comunică declarantului, prin alte mijloace decât tehnicile de prelucrare electronică a datelor, motivele care au stat la baza acesteia conform prevederilor art. 22 alin. (6) din cod, precum şi ale art. 8 şi 9 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2.447 al Comisiei.
(3)Declarantului/Reprezentantului i se acordă posibilitatea să îşi exprime punctul de vedere înaintea luării unei decizii care iar fi nefavorabilă în termenul prevăzut la art. 8 din Regulamentul delegat al Comisiei (UE) 2015/2.446.
(4)Dacă fie din analiza punctului de vedere al declarantului, fie la expirarea termenului acordat, menţionat la alin. (3), lucrătorul vamal decide respingerea cererii, acesta comunică declarantului motivele respingerii, precum şi calea de atac prevăzută la art. 44 din cod, cu respectarea condiţiilor şi termenelor prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, prin intermediul aplicaţiei RCDPS, declaraţia trecând în starea "DV Acceptată - rectificare neautorizată".