Capitolul ii - Procedura înscrierii în evidenţele declarantului - Norme Tehnice din 2016 de utilizare a Sistemului de control al exportului

M.Of. 309

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 16 Martie 2017
CAPITOLUL II:Procedura înscrierii în evidenţele declarantului
SECŢIUNEA 1:A. Întocmirea şi acceptarea declaraţiei vamale de export
Art. 31
Prevederile art. 6 şi 7 se aplică în mod corespunzător.
Art. 32
Acceptarea declaraţiei se materializează prin alocarea de către aplicaţia ECS-RO a MRN-lui.
Art. 33
Termenul de intervenţie prevăzut în autorizaţia de a depune o declaraţie vamală sub forma unei înscrieri în evidenţele declarantului începe să curgă din momentul obţinerii MRN-lui.
SECŢIUNEA 2:B. Modificarea declaraţiei vamale de export
Art. 34
Prevederile art. 12-15 se aplică în mod corespunzător.
Art. 35
În cazul în care cererea de modificare a declaraţiei de export este acceptată, curgerea termenului menţionat la art. 33 începe din nou.
SECŢIUNEA 3:C. Invalidarea declaraţiei vamale de export
Art. 36
Prevederile art. 16 şi 17 şi ale art. 27-29 se aplică în mod corespunzător.
SECŢIUNEA 4:D. Decizia de control
Art. 37
În cadrul termenului de intervenţie menţionat la art. 33, ca urmare a analizei de risc bazate pe informaţiile gestionate automat de către sistemul informatic sau a altor elemente privind operaţiunea de export, biroul vamal de export ia decizia de a controla sau nu documentele şi/sau mărfurile. Din momentul comunicării deciziei de control curgerea termenului menţionat la art. 33 se suspendă, iar lucrătorul vamal are obligaţia să se prezinte la locaţia autorizată a mărfurilor în cadrul termenului de intervenţie.
Art. 38
Prevederile art. 19 se aplică în mod corespunzător.
SECŢIUNEA 5:E. Efectuarea controlului
Art. 39
Controlul documentar şi/sau fizic se efectuează în locaţia autorizată a mărfurilor.
Art. 40
Prevederile art. 20-24 se aplică în mod corespunzător.
SECŢIUNEA 6:F. Liberul de vamă
Art. 41
(1)La expirarea termenului prevăzut la art. 33 aplicaţia ECS-RO acordă în mod automat liberul de vamă.
(2)Declarantul/Reprezentantul vamal tipăreşte EAD-ul şi, după caz, ELOI.
Art. 42
În cazul efectuării controlului, dispoziţiile art. 25, 26 şi 30 se aplică în mod corespunzător.