Secţiunea 5 - Robinetele de secţionare, descărcătoarele de presiune şi robinetele de reglare - Norme Tehnice din 2013 pentru proiectarea şi execuţia conductelor de transport al gazelor naturale

M.Of. 171 bis

În vigoare
Versiune de la: 30 Martie 2018
SECŢIUNEA 5:Robinetele de secţionare, descărcătoarele de presiune şi robinetele de reglare
Art. 41
(1)Robinetele care se montează pe COTG trebuie alese astfel încât să îndeplinească următoarele cerinţe:
a)tipul şi configuraţia robinetului corespunde rolului funcţional pe care trebuie să-l îndeplinească şi sunt compatibile cu COTG pe care se montează; pentru COTG care trebuie să permită curăţirea şi inspectarea interioară periodice cu dispozitive de tip PIG se vor utiliza numai robinete cu secţiune de trecere integrală;
b)diametrul nominal şi clasa de presiune nominală ale robinetului trebuie să corespundă condiţiilor de solicitare mecanică;
c)capetele robinetului trebuie să corespundă modului de montare prevăzut în PT al COTG;
d)robinetele care se montează pe COTG îngropate vor fi în construcţie monobloc, cu capete pentru sudare şi vor avea dispozitivul de manevră amplasat suprateran; robinetele amplasate aerian sau care se montează în cămine pot fi cu capete pentru sudare sau cu flanşe;
e)dimensiunea faţă-la-faţă sau cap-la-cap a robinetului trebuie să corespundă distanţei de montare care se prevede în PT al COTG;
f)robinetul este în construcţie antistatică, adică este fabricat astfel încât rezistenţa electrică între corpul robinetului şi obturatorul/elementul de închidere, respectiv, tija de legătură a obturatorului cu dispozitivul de manevră, măsurată, pe robinetul uscat, utilizând o sursă de curent continuu cu tensiunea maximă de 12 V, nu depăşeşte 10 ;
g)robinetul prezintă siguranţă la foc, demonstrată de producător prin rezultatele încercării de tip la foc, efectuată în conformitate cu recomandările standardului SR EN ISO 10497 sau ale altor acte normative cu conţinut similar;
h)robinetul are garantată rezistenţa mecanică şi etanşeitatea, verificate la livrare prin încercări şi probe specifice, realizate în conformitate cu recomandările standardului SR ISO 14313 sau ale altui act normativ cu conţinut similar;
i)dacă dimensiunea nominală este DN200 sau mai mare, robinetul trebuie să fie prevăzut cu puncte de ridicare corespunzătoare pentru ansamblul integral robinet cu dispozitiv de manevră;
j)robinetul acţionat manual sau dotat cu dispozitiv de acţionare trebuie echipat cu un indicator vizibil care să indice poziţiile deschis şi închis ale obturatorului.
Art. 42
(1)Robinetele montate pe COTG trebuie realizate prin aplicarea unor proceduri de fabricare calificate, folosind materiale adecvate obţinerii caracteristicilor tehnice impuse; principalele prescripţii privind calitatea oţelurilor folosite la realizarea componentelor sub presiune sunt prevăzute în Anexa 17.
(2)Robinetele care se montează pe COTG trebuie să aibă caracteristicile de precizie dimensională, de poziţie şi de formă prevăzute în figura A17.2 din Anexa 17.
(3)Pentru fiecare robinet cu caracteristici distincte care se prevede a se monta pe COTG se va completa şi se va include în PT o fişă tehnică, conform modelului prevăzut în standardul SR ISO 14313.
Art. 43
(1)Locurile de amplasare a robinetelor de secţionare se stabilesc prin PT al COTG, aplicând următoarele criterii:
a)asigurarea permanentă şi rapidă a accesului la robinete;
b)stabilitatea solului şi absenţa pericolelor naturale,alunecări de teren, inundaţii etc., care pot determina deteriorarea robinetelor;
c)asigurarea unei distanţe suficiente faţă clădirile de locuit, industriale sau de utilitate publică şi faţă de zonele cu densitate mare a prezenţei umane, astfel încât să existe posibilitatea evacuării (în siguranţă) în atmosferă, în caz de urgenţă, a unei cantităţi de gaze;
d)risc minor de deteriorare prin intervenţii de terţă parte.
(2)Numărul de robinete de secţionare care se montează pe o COTG se stabileşte considerând distanţele dintre robinete prevăzute în tabelul 4.1; distanţa dintre două robinete consecutive se stabileşte în funcţie de clasa de locaţie predominantă; distanţele prevăzute în tabelul 4.1 se pot majora cu până la 25 % pentru a amplasa robinetele de secţionare în locuri cu accesibilitate bună şi în care se poate efectua operarea lor în deplina siguranţă."
Tabelul 4.1. Distanţele maxime dintre robinetele de secţionare montate pe tubulatura COTG

Distanţa minimă dintre robinetele de secţionare în zonele încadrate în:

Clasa de locaţie 1

Clasa de locaţie 2

Clasa de locaţie 3

Clasa de locaţie 4

32 km

24 km

16 km

8 km

(3)De regulă, robinetele de secţionare se prevăd la: ramificaţii, interconectări, gări de lansare/primire PIG.
(4)Prin PT se poate prevedea amplasarea de robinete de secţionare la traversări de cursuri de apă navigabile, în zone cu densitate mare a populaţiei sau cu obiective sociale sau industriale de importanţă majoră etc.
(5)La alegerea robinetelor de secţionare şi la poziţionarea lor pe traseul COTG se vor respecta următoarele reguli:
a)robinetele de secţionare importante, cu DN500 sau mai mare, se prevăd cu ocolitor (conductă de by-pass); aşa cum se prezintă în figura A17.2 prevăzută în Anexa 17, pe ocolitor se montează, între două robinete cu acţionare manuală, un descărcător de presiune, prevăzut cu un robinet de descărcare;
b)pe fiecare tronson al COTG cuprins între două robinete de secţionare fără ocolitoare se vor monta descărcătoare de presiune prevăzute cu două robinete;
c)diametrele ocolitorului şi descărcătorului de presiune se stabilesc în funcţie de volumul de gaze ce trebuie evacuat; diametrul ocolitorului nu poate fi mai mic decât al descărcătorului şi nu se folosesc descărcătoare de presiune cu diametrul nominal sub DN50;
d)la COTG cu DN500 sau mai mare, robinetele de secţionare şi ocolitoarele pe care se montează descărcătoarele de presiune trebuie prevăzute cu fundaţii din beton armat;
e)PT al COTG trebuie să prevadă:
i.numărul şi poziţiile de amplasare ale robinetelor de secţionare, cu şi fără ocolitoare şi ale descărcătoarelor de presiune;
ii.numărul şi poziţiile de amplasare ale robinetelor de secţionare prevăzute cu dispozitive automate de închidere în caz de avarie;
iii.tipul robinetelor de secţionare şi al robinetelor montate pe ocolitoare şi pe descărcătoarele de presiune;
iv.sistemul de protecţie anticorozivă a robinetelor, necesitatea amplasării pe fundaţie de beton a robinetelor şi sistemul de împrejmuire a locaţiilor robinetelor de secţionare şi descărcătoarelor de presiune.
Art. 44
(1)Robinetele de reglare sau alte componente/echipamente de siguranţă adecvate se montează pe COTG acolo unde se impune reducerea presiunii în vederea protejării sistemului de transport din aval, în cazul în care presiunea maximă de operare a acestuia este mai mică decât a sistemului din amonte.
(2)Se recomandă dublarea robinetului de reglare sau a componentei/echipamentului de siguranţă cu un robinet de secţionare sau cu un dispozitiv de blocare montat într-o buclă de automatizare. În scopul asigurării operării în siguranţă a sistemului cu presiunea de operare mai mică, prin proiect se va asigura evacuarea presiunii în exces din aval prin elemente de siguranţă dimensionate în acest scop în conformitate cu normele aplicabile.