Secţiunea 1 - Obiectul şi domeniul de aplicare - Norme Tehnice din 2013 pentru proiectarea şi execuţia conductelor de transport al gazelor naturale
M.Of. 171 bis
În vigoare Versiune de la: 30 Martie 2018
SECŢIUNEA 1:Obiectul şi domeniul de aplicare
Art. 1
(1)Prezentele norme tehnice au ca obiect proiectarea şi execuţia conductelor de transport al gazelor naturale, aşa cum sunt definite în Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, având presiunea maximă de proiectare (pc) mai mare de 6 bari, a conductelor din sistemele de distribuţie a gazelor naturale, din sistemele de distribuţie închise, din instalaţiile de utilizare a gazelor naturale, precum şi magistralele directe ce funcţionează în regim de înaltă presiune mai mare de 10 bari, destinate transportului terestru al gazelor naturale combustibile uscate, odorizate sau neodorizate; conductele la care se face referire în prezentele Norme tehnice, cu caracteristicile definite mai înainte, sunt numite COTG, iar termenul «execuţia conductelor» integrează toate activităţile privind construirea, verificarea, probarea şi punerea în funcţiune a acestui tip de conducte.
(1)Prezentele norme tehnice au ca obiect proiectarea şi execuţia conductelor de transport al gazelor naturale, aşa cum sunt definite în Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, având presiunea maximă de proiectare (pc) mai mare de 6 bari, a conductelor din sistemele de distribuţie a gazelor naturale, din sistemele de distribuţie închise, din instalaţiile de utilizare a gazelor naturale, precum şi magistralele directe ce funcţionează în regim de înaltă presiune mai mare de 10 bari, destinate transportului terestru al gazelor naturale combustibile uscate, odorizate sau neodorizate; conductele la care se face referire în prezentele Norme tehnice, cu caracteristicile definite mai înainte, sunt numite COTG, iar termenul «execuţia conductelor» integrează toate activităţile privind construirea, verificarea, probarea şi punerea în funcţiune a acestui tip de conducte.(2)Prevederile Normelor tehnice au fost formulate pentru COTG a căror pc nu depăşeşte 100 bar; pentru COTG cu pc > 100 bar, soluţionarea anumitor aspecte, cum sunt cele privind evaluarea securităţii tehnice, impune justificări şi documentări suplimentare faţă de cele prevăzute în prezentele Norme tehnice.
(3)Prevederile Normelor tehnice au fost formulate pentru COTG a căror temperatură de operare (TO) este situată între -30 oC şi +60 oC.
(4)Prevederile Normelor tehnice au fost formulate pentru COTG aparţinând tuturor categoriilor de importanţă funcţională, conducte de transport, racorduri, magistrale directe şi tuturor categoriilor şi claselor de importanţă a construcţiei.
Art. 2
(1)Normele tehnice se aplică la următoarele componente ale COTG:
a)conducta, îngropată sau amplasată aerian, a lcătuită din ţevi, coturi, curbe, reducţii, teuri, cruci, flanşe etc. din oţel îmbinate prin sudare şi elementele sistemelor de protecţie anticorozivă, pasivă şi activă a COTG;
b)robinetele/vanele, refulatoarele/descărcătoarele de presiune, separatoarele de lichide şi sifoanele amplasate pe traseul COTG prin îmbinări sudate sau cu flanşe;
c)instalaţiile de curăţire şi inspectare a COTG: gările pentru lansarea şi primirea dispozitivelor de inspecţie şi/sau curăţire interioară tip PIG;
d)traversările, subterane sau aeriene, de obstacole naturale sau edilitare.
(2)Componentele menţionate la alin. (1) se realizează utilizând numai echipamente, instalaţii, aparate, produse şi procedee care îndeplinesc una din condiţiile:
a)poartă marcajul european de conformitate CE;
b)sunt agrementate/certificate tehnic de către un organism abilitat.
(3)În cazul componentelor menţionate la alin. (1) se pot utiliza şi alte echipamente, instalaţii, aparate, produse şi procedee decât cele prevăzute în prezentele norme tehnice, cu respectarea alin. (2).
(4)Normele tehnice nu se aplică la:
g)sistemele de distribuţie a gazelor naturale, sistemele de distribuţie închise, instalaţiile de utilizare a gazelor naturale şi magistrale directe care funcţionează în regim de înaltă presiune mai mică sau egală cu 10 bari şi în regim de medie, redusă şi joasă presiune.
a)conductele tehnologice destinate colectării şi depozitării lichidelor evacuate din COTG;
b)conductele submarine;
c)staţiile de comprimare a gazelor naturale;
d)nodurile tehnologice/staţiile de comandă pentru robinete;
e)staţiile de reglare şi/sau măsurare a gazelor naturale;
f)staţiile de tratare a gazelor naturale, de deetanizare, de dezbenzinare, de lichefiere sau de regazeificare şi de odorizare.
g)sistemele de distribuţie a gazelor naturale, sistemele de distribuţie închise, instalaţiile de utilizare a gazelor naturale şi magistrale directe care funcţionează în regim de înaltă presiune mai mică sau egală cu 10 bari şi în regim de medie, redusă şi joasă presiune.Art. 3
(3)Prin aplicarea prevederilor prezentelor norme tehnice se asigură interoperabilitatea dintre sistemele de transport, sistemele de distribuţie care funcţionează în regim de înaltă presiune şi celelalte obiective din sectorul gazelor naturale cu respectarea principiului obiectivităţii şi asigurarea unui tratament nediscriminatoriu pentru operatorii economici autorizaţi ANRE, titularii licenţelor de operare şi clienţii finali de gaze naturale.
(1)Normele tehnice se aplică pentru:
g)proiectarea şi execuţia instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale ce funcţionează în regim de înaltă presiune mai mare de 10 bari;
h)proiectarea şi execuţia sistemelor de distribuţie a gazelor naturale, a sistemelor de distribuţie închise sau a magistralelor directe ce funcţionează în regim de înaltă presiune mai mare de 10 bari.
a)proiectarea şi execuţia COTG noi;
b)proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţii, constând în înlocuirea, modernizarea, reabilitarea, retehnologizarea, transformarea sau consolidarea/repararea COTG existente;
c)proiectarea şi efectuarea operaţiilor de cuplare/interconectare/racordare a COTG noi sau existente;
d)instituirea zonelor de protecţie şi de siguranţă de-a lungul traseului COTG şi încadrarea în clase de siguranţă/securitate a COTG noi sau existente;
e)evaluarea rezistenţei mecanice reziduale, determinarea duratei de viaţă remanente şi stabilirea condiţiilor de operare în siguranţă a COTG existente;
f)emiterea avizelor în vederea autorizării executării unor construcţii sau amplasării unor obiective (industriale sau edilitare) în zona de siguranţă a COTG.
g)proiectarea şi execuţia instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale ce funcţionează în regim de înaltă presiune mai mare de 10 bari;
h)proiectarea şi execuţia sistemelor de distribuţie a gazelor naturale, a sistemelor de distribuţie închise sau a magistralelor directe ce funcţionează în regim de înaltă presiune mai mare de 10 bari.(2)[textul din Art. 3, alin. (2) din capitolul I, sectiunea 1 a fost abrogat la 30-mar-2018 de Art. I, punctul 4. din Ordinul 41/2018]
(3)Prin aplicarea prevederilor prezentelor norme tehnice se asigură interoperabilitatea dintre sistemele de transport, sistemele de distribuţie care funcţionează în regim de înaltă presiune şi celelalte obiective din sectorul gazelor naturale cu respectarea principiului obiectivităţii şi asigurarea unui tratament nediscriminatoriu pentru operatorii economici autorizaţi ANRE, titularii licenţelor de operare şi clienţii finali de gaze naturale.Art. 4
(1)Normele tehnice se aplică de către:
b)operatorii economici autorizaţi de către ANRE, care proiectează şi/sau execută sisteme de transport al gazelor naturale, sisteme de distribuţie a gazelor naturale, sisteme de distribuţie închise şi instalaţii de utilizare a gazelor naturale ce funcţionează în regim de înaltă presiune;
d)titularii licenţelor de operare a sistemelor de distribuţie a gazelor naturale, inclusiv a sistemelor de distribuţie închise.
a)titularii licenţelor de operare a sistemelor de transport;
b)operatorii economici autorizaţi de către ANRE, care proiectează şi/sau execută sisteme de transport al gazelor naturale, sisteme de distribuţie a gazelor naturale, sisteme de distribuţie închise şi instalaţii de utilizare a gazelor naturale ce funcţionează în regim de înaltă presiune;c)operatorii economici care proiectează şi/sau execută construcţii sau obiective amplasate în vecinătatea COTG.
d)titularii licenţelor de operare a sistemelor de distribuţie a gazelor naturale, inclusiv a sistemelor de distribuţie închise.(2)Proiectarea şi/sau execuţia COTG se realizează numai de către operatorii economici autorizaţi, în conformitate cu reglementările în vigoare, de către ANRE.
Art. 5
d)Avizarea studiilor de prefezabilitate, studiilor de fezabilitate şi caietelor de sarcini pentru execuţia lucrărilor se efectuează de titularul licenţei de operare a sistemului de transport sau de titularul licenţei de operare a sistemului de distribuţie a gazelor naturale sau a sistemului de distribuţie închis care funcţionează în regim de înaltă presiune, după caz; în cazul operatorilor noi, avizarea proiectelor se face, pe bază de contract, de către un operator licenţiat existent;
La elaborarea proiectelor şi documentaţiei de execuţie a COTG pe baza prezentelor Norme tehnice se vor avea în vedere următoarele:
a)Accesul şi racordarea la COTG se realizează în regim reglementat, în conformitate cu prevederile legale;
b)Proiectarea şi execuţia COTG se realizează după obţinerea tuturor acordurilor şi avizelor prevăzute de legislaţie;
c)Verificarea proiectului tehnic pentru COTG se efectuează de către verificatorul de proiecte atestat de către ANRE; proiectul tehnic se consideră avizat dacă este declarat conform de către verificatorul de proiect;
d)Avizarea studiilor de prefezabilitate, studiilor de fezabilitate şi caietelor de sarcini pentru execuţia lucrărilor se efectuează de titularul licenţei de operare a sistemului de transport sau de titularul licenţei de operare a sistemului de distribuţie a gazelor naturale sau a sistemului de distribuţie închis care funcţionează în regim de înaltă presiune, după caz; în cazul operatorilor noi, avizarea proiectelor se face, pe bază de contract, de către un operator licenţiat existent;e)Echipamentele, instalaţiile, aparatele, produsele şi procedeele utilizate la execuţia, înlocuirea, modernizarea, reabilitarea, retehnologizarea, transformarea sau consolidarea/repararea COTG trebuie atestate/agrementate tehnic în conformitate cu reglementările specifice;
f)Operatorii noi ai COTG au obligaţia, în conformitate cu reglementările în vigoare, să încheie un contract de asistenţă tehnică, pentru urmărirea lucrărilor de execuţie a COTG pentru care se solicită autorizaţia de înfiinţare, realizarea probelor de rezistenţă mecanică şi de verificare a etanşeităţii, recepţia şi punerea în funcţiune, cu un operator economic titular al licenţei specifice exploatării comerciale a COTG în cauză, care respectă cerinţele formulate în actele normative în vigoare.